Ce ar fi scris Eminescu despre Rosia Montana, gazele de sist si instrainarea terenurilor

15 Jan, 00:07 • karina.popescu
Trei afaceri-bomba ticaie nerabdator in Romania anului 2014: scoaterea aurului de la Rosia Montana, explorarea gazelor de sist si vanzarea Romaniei la hectar. Sunt subiecte de discutii interminabile, motive de scindare in societate, surse de drame existentiale. Cum le-ar fi comentat Mihai Eminescu, poetul national nascut in urma cu 164 de ani, la 15 ianuarie 1850?
Ce ar fi scris Eminescu despre Rosia Montana, gazele de sist si instrainarea terenurilor


Uitandu-ne prin articolele lui Eminescu din anii 1877-1883, cand poetul a fost
jurnalist la ziarul Timpul, am descoperit ca unele comentarii acide
ale sale se potrivesc manusa cu temele arzatoare din presa de astazi. Dar, bineinteles, intr-o maniera subiectiva.

Iata cateva fragmente care sunt inca de actualitate:


[b]Rosia Montana: De
ce sa ne grabim? Lucru necurat din capul locului[/b]

„Constant este in
istorie ca bine cu greu faci oamenilor, rau foarte usor, chiar avind
cele mai bune intentii. Pe cita vreme dar nu exista conflicte de
proprietate pe cari statul sa le aiba a le aplana, pe cita vreme
oamenii […] sint la largul lor si nu ne cer nimic, de ce sa ne
grabim a incarca tinuturi ce in parte se ocupa inca cu pastoria c-o
organizatie mai complexa, care le-ar ingreuia traiul, care ar crea
dintr-odata alte conditii de existenta ?”, scria Mihai Eminescu
intr-un articol despre o afacere din acea vreme din Dobrogea.

Extrapoland la cazul
Rosia Montana
, putem spune ca „cele mai bune intentii” se refera
la crearea locurilor de munca la nivel local (putine si pe termen
scurt) sau prosperitatea tarii (iluzorie), dar cu ce pret? Cu pretul
schimbarii in totalitate a stilului de viata, a peisajului,
stramutarii bisericilor si a mormintelor. O denaturare a firescului
si dezradacinarea localnicilor. Deci, cum spunea si Eminescu, de ce
sa ne grabim?
Motii o pot duce bine din minerit traditional,
cresterea bovinelor, culegerea fructelor, procesarea lemnului, tabacarie.
 

Spusele marelui poet se potrivesc si in ceea ce priveste campania mediatica fara precedent dusa de Rosia Montana Gold
Corporation (RMGC) in Romania: „Citeva numere consecutive ale
organului fanariot din Strada Doamnei (ziarul liberal de la acea
vreme – n.r.) cuprind atita superfluenta de iubire si de grija
pentru Dobrogea incit lucrul din capul locului nu ni se pare curat”.



Chiar asa, atatia
bani investiti in televiziuni
, ziare si bloguri ca sa ne convinga cat
de benefica pentru tara si popor este exploatarea aurului la Rosia
Montana prin metoda lor. Daca e atat de benefica, de ce nu s-a
intamplat deja?

[b]Gazele de sist:
Nemultumire generala. Saracia incepe sa bata la usi[/b]

Inca de atunci,
intr-un stat tanar, abia iesit de sub dominatia Imperiului Otoman,
Eminescu se plangea de „demoralizarea sistematica, cu care
liberalismul cosmopolit, individualismul orb, scepticismul infiltrat
in mod artificial in vinele tinerimei noastre prin centrele pline pe
cit de lumina pe atit si de coruptiune ale Apusului, incepuse a
implea, ca buriana cea rea, straturile ingrijite […] ale unei
sanatoase dezvoltari”. Acest pasaj este cu atat mai valabil astazi,
cand mirajul vestului inca exista. Ei au tehnologie. Noi n-o sa avem
niciodata. Ei sunt americani (argument valabil fara alte calitati).

„Sa se hotarasca o
data pentru totdeauna ca acele propietati […] nu se pot instraina
decit catre romani de exemplu, dar nu intelegem ca ele sa fie
declarate bunuri private ale statului. Pericolul unei asemenea
maniere de-a vedea ar fi nemultumirea generala a populatiei de
acolo”. Deci Eminescu a prezis bine. Numai ca nemultumirea generala
s-a transformat intr-o adevarata rascoala in Pungesti, chiar inainte
ca americanii de la Chevron sa isi infiga sonda in pamant.

„Aceste pofte de
espropriere si colonizare se indrepteaza contra romanilor. Romanii de
acolo sint elementul acela care sta mai bine si e mai bogat […]. Ei
n-au suferit inca de liberalism si de urmarile lui fatale, ci s-au
dezvoltat in stirea lui Dumnezeu. Dar conditia sine qua non a bunei
lor stari sint tocmai locurile largi si pasunile grase ce se cer
pentru pastorie, incit din momentul parcelarii pamintului si a
distructiei averilor comune, nu ale statului, saracia ar incepe a
bate la usile lor”, mai spunea Eminescu.


Cam asa se apara si
localnicii a caror sursa de apa este amenintata: „Aici ne-am facut
un rost. Ce vom face daca va trebui sa ne mutam? Apa e cea mai
importanta resursa
„.

[b]Instrainarea
terenurilor: Statul sa ne apere impotriva speculantilor[/b]

In ceea ce priveste
agricultura, poetul arunca o privire idealista in viitor: „Cind
locuitorii se vor inmulti si pamintul le-ar deveni strimt,
proprietatea rurala fixa, incetarea pasunilor comune vor veni de la
sine si in mod fatal. In mod fatal plugul va inlocui pretutindenea
toiagul pastoresc, in mod fatal o alta ordine a societatii va rasari
din chiar stadiul ei organic”.


Dar chiar si in
acest scenariu imaginat, el nu a uitat de pericolele iminente –
speculantii imobiliari: „Singurele masuri pe care statul roman se
cuvine a le lua sint masuri de aparare: aparare contra unor
speculanti venetici cari ar voi sa esploateze nestiinta locuitorilor,
aparare contra unei imigratiuni de oameni fara de capatii. Dar la
aceasta se si margineste rolul statului; restul il va face timpul si
dezvoltarea naturala a lucrurilor”.

Astfel, Eminescu avea o viziune protectionista in ceea ce priveste proprietatea privata, opusa celei a guvernului de azi. Potrivit poetului, statul care se crede stapan pe terenuri este un stat primitiv: „Admitem teoria ca, pentru cuvinte de ordine publica, turcii si tatarii sa nu poata vinde orisicui paminturile lor, dar nu admitem teoria ca acele paminturi sint ale statului. Nominal da, in realitate nu. Nominal in statele primitive tot pamintul e considerat ca pamint domnesc si din aceasta suveranitate asupra oamenilor si averilor decurg pina si titulaturele monarhice”.

La toate cele 3
capitole se potrivesc si versurile din poezia „Doina”: „Si strainul te tot paste / De nu te mai poti cunoaste. / Vai de
biet Roman saracul! / Indarat tot da ca racul, / Nici ii merge,
nici se ‘ndeamna, / Nici ii este toamna, toamna, / Nici e
vara vara lui, / Si-i strain in tara lui. / Si isvoarele ii
seaca – / Sarac in tara saraca! / Curg dusmanii in puhoiu / Si
s’aseaza pe la noi / Si cum vin cu drum de fier / Toate cantecele
pier / Zboara pasarile toate / De neagra strainatate”.