- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Criza mondiala intoarce din nou \”reflectoarele\” pe minele romanesti

16 May, 00:01 • razvan.codorean
Peste 80 de companii romanesti si internationale au solicitat Agentiei Nationale pentru Resurse Naturale redeschiderea unor exploatari miniere intrate in conservare imediat dupa Revolutie. In contextul exploziei preturilor minereurilor si carburantilor pe plan mondial, resursele minerale romanesti au devenit foarte atractive pentru investitorii din domeniul energiei.
Criza mondiala intoarce din nou \reflectoarele\ pe minele romanesti

Petrolul s-a scumpit de la 60-70 de dolari/baril anul trecut, la 126 de dolari, ultima cotatie inregistrata ieri pe pietele din Asia. Aurul a crescut de asta-vara cu peste 30%, de la 600-700 dolari/uncie, la recordul din acest inceput de an, de peste 1.000 de dolari/uncie. Acestea sunt doar doua dintre preturile relevante privind situatia industriei minereurilor pe plan modial. Fierul, cuprul, plumbul si alte asemenea materii prime s-au scumpit, de asemenea, la cote record, pe fondul cresterii cererii de resurse la nivel mondial, venita in special din tarile emergente, precum China, India sau Brazilia.

Romania, o tara ce dispune de o gama diversificata, dar redusa cantitativ, de resurse de energie primara, precum titei, gaze naturale, carbune, minereu de uraniu, a devenit extrem de atractiva pentru investitori, declara, pentru DailyBusiness, Bogdan Gabudeanu, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale.

[quote=Bogdan Gabudeanu, presedinte ANRM]”Avem peste 80 de cereri de redeschidere sau prospectare in domeniul resurselor minerale. Investitori romani si straini sunt interesati de exploatari in domeniul aurului, cuprului, fierului, carbunelui si plumbului din Romania”[/quote]
„Am realizat un proiect de hotarare de guvern prin care sa facilitam investitorilor posibilitatea de a avea acces la aceste resurse, proiect care speram sa iasa din guvern in 2-3 luni”, a mai spus presedintele ANRM.

Marea majoritatea a cererilor depuse de investitori se refera la exploatatii trase pe linie moarta de statul roman dupa revolutie.

„Este vorba de exploatari miniere care, la vremea respectiva, au fost considerate nerentabile. Majoritatea au nevoie de investitii masive in redeschidere, retehnologizare, lucrari de protectie a mediului si transport „, a declarat Gabudeanu.

Daca guvernul va aproba hotararea respectiva, exploatarile respective vor fi declarate viabile si se vor organiza licitatii la care vor putea participa toate firmele interesate.

„Vor fi licitate doar zonele minerale pentru care exista un potential real, pe termen mediu si lung, din care statul sa aiba de castigat. In conditiile cresterii spectaculoase a preturilor la materiile prime, redeschiderea unor exploatari prin intermediul unor parteneriate cu firme private poate fi o initiativa profitabila pentru statul roman”, a mai spus Gabudeanu.

Preturile sunt in crestere

Romania este una dintre cele mai bogate tari din regiune din punct de vedere al resurselor naturale. Acest lucru poate deveni insa mai mult decat un adevar invatat de copii la lectia de geografie si, in actualele conditii geopolitice, poate reprezenta un atu important in dezvoltarea economica a Romaniei, spun specialistii.

Presedintele Agentiei Nationale de Resurse Minerale spune ca, pe langa petrol, gaze, uraniu si carbune, Romania dispune si de zacaminte seminificative de fier, cupru si alte minereuri.

„Conform studiilor de prognoza, elaborate la nivel mondial (CME) pana in anul 2030, pe toate pietele lumii se estimeaza un trend usor crescator al pretului la carbune, fata de cresteri substantiale la alte 25 resurse energetice (printre care titei si gaze naturale).

„Cererea este si va deveni tot mai mare pentru minereuri. In cazul carbunelui, de pilda, oferta la nivelul actualilor producatori din Romania este de 33-34 milioane tone, cu circa 5 milioane tone mai mica decat cererea estimata la nivelul anilor 2010-2020”, a mai spus presedintele ANRM.

Analistii economici: De la vorbe la fapte e cale lunga

Dupa Revolutie, in Romania au fost inchise peste 550 de mine. Procesul de restructurare a sectorului energetic a insemnat, in principal, inchiderea unitatilor nerentabile, poluante si pastrarea doar a celor considerate esentiale pentru economia romaneasca.

Ion Popescu, presedintele Confederatiei Sinducale Nationale Meridian, spune ca, prin masurile luate, guvernele care s-au succedat la putere in Romania dupa anul 1990 au dovedit lipsa totala de responsabilitate pentru acest sector de activitate.

„Este ingrijorator ce se intampla in Romania in acest moment. Industria de minereu a tarii este distrusa. Guvernele care s-au succedat la putere in Romania dupa anul 1990 au dovedit lipsa totala de responsabilitate pentru acest sector de activitate. Fara o strategie concreta si coerenta, in prezent marea majoritate a productiei este inchisa, existand firave tendinte de privatizare. Este revoltator ca Romania are potential, dar nu are conditiile necesare pentru a produce materiile prime despre care vorbim„, a spus Popescu.

Analistul economic Ilie Serbanescu crede ca multe din aceste masuri au avut ca efect scoaterea Romaniei din circuitul resurselor si transformarea in simplu consumator.

„Realitatea acestei perioade arata ca ideile sustinute anterior de politicieni, ca sectorul minier este o gaura neagra, ca productia de minereuri, de carbune, de alte asemenea resurse este falimentara, sunt idei eronate”, spune analistul. „Avem nevoie de resurse, oricat ar fi ele, dar trebuie sa le folosim judicios, sa stim sa exploatam in interesul statului roman toate aceste lucruri”, a mai spus Serbanescu.

Analistul Cristian Dinulescu crede ca redeschiderea exploatarilor miniere este posibil sa fie rentabila, in actuala conjunctura economica, dar ca experienta anilor trecuti arata ca astfel de decizii se lovesc, de regula, de mecanismul birocratic al statului roman.

„Sa privim la exemplul Rusiei, chiar daca nu ne putem compara decat la o scara infima cu potentialul de resurse al fostului spatiu sovietic. La ei, exploatarea resurselor, de la petrol la gaze, minereuri si prelucrarea acestora, a reprezentat in acesti ani principalul motor al cresterii economice. Produsul lor intern brut este construit in principal pe banii proveniti din resurse. La noi, dimpotriva, statul a concesionat la preturi ridicole, la redevente infime, resursele petroliere, de pilda„, a declarat analistul.

Romania poate produce anual peste 20 milioane tone, acoperind cca 15% din deficitul european, daca ar avea o politica eficienta de investitii pentru tehnologii avansate in domeniu, spun analistii.

Datele statistice arata ca industria miniera europeana are mare nevoie de materii prime precum metale, nemetale, argile si roci. Numai in 2004, Uniunea Europeana a importat 177 milioane tone de minereuri metalice, in valoare totala de 10,4 miliarde euro, in conditiile in care productia proprie a fost de numai 30 milioane tone.

Cu ce resurse se lauda Romania?

In anul 1989, Romania producea 22 mil. tone de minereu, in anul 1997 s-au produs 9,9 mil tone, iar in anul 2007 productia a scazut la 0,05 mil. tone.

Anterior anului 1990, in sectorul de minerit erau angajati peste 175.000 de muncitori, dintre care 65.000 numai in sectorul ne-energetic. In acest moment in domeniu lucreaza mai putin de 2000 de muncitori.

Conform informatiilor incluse in Strategia energetica a Romaniei pentru intervalul 2007-2020, zacamintele de hidrocarburi sunt limitate, pe fondul unui declin al productiei interne si in conditiile in care nu au mai fost identificate noi zacaminte cu potential important.

Rezervele actuale de titei sunt estimate la 73,7 mil. tone. Productia anuala de titei a scazut de la 14,7 mil. tone in 1976 (anul cu productia de varf) la 5 mil. tone in 2006.

Zacamintele de gaze naturale sunt, de asemenea, limitate, iar dupa 1990 productia interna este in declin. Rezervele actuale de gaze naturale sunt estimate la 184,9 mld.metri cubi. Productia anuala de gaze naturale a fost de 12,3 mld.metri cubi in anul 2006, ceea ce a reprezentat 69% din consumul national anual total de gaze naturale.

Resursele de huila din Romania cunoscute sunt de 755 mil. tone din care exploatabile in perimetre concesionate 105 mil. tone, in timp ce resursele de lignit sunt estimate la 1.490 mil.tone, din care exploatabile in perimetre concesionate 445 mil. tone.