- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cum vad evolutia economiei 300 de manageri de companii

28 May, 00:01 • razvan.codorean
Anul 2009 va fi unul foarte prost pentru economie, dar in 2010 vom asista la primele semnale de revenire. In acest an vor disparea multe firme, altele isi vor extinde cota de piata, iar euro va atinge nivelul de 4,5 lei. Relansarea economiei va depinde de reluarea si ieftinirea creditarii si de rolul pe care Guvernul si-l va asuma - de perceptor de taxe sau de investitor strategic in economie.
Cum vad evolutia economiei 300 de manageri de companii

Acestea ar fi principalele concluzii ale unui studiu realizat de compania Deloitte, la care au participat 300 de manageri de companii de top din economia romaneasca.

Ce se intampla in prezent

„Nimeni nu a fost cu adevarat pregatit pentru viteza si ferocitatea cu care aceasta criza a lovit Europa si Romania in particular”, au declarat managerii intervievati de Deloitte. Poate si de aceea, impactul crizei in economia romaneasca a fost puternic, iar blocajul financiar si falimentele au inlocuit planurile spectaculoase de dezvoltare anuntate de companii.

Peste jumatate din respondenti (55%) considera ca declinul economic romanesc a fost doar partial generat de criza economica globala, recesiunea avand si puternice cauze locale.

[quote=studiul Deloitte]Adevarul este ca excesele pietei interne au atras o corectie inevitabila ce impune repozitionarea Romaniei pe fundamente economice solide[/quote]
In lipsa unui management performant, multe business-uri s-au dezvoltat doar prin prisma consumului si creditarii obtinute usor, fara a creste „sanatos„. Iar acum, cand consumul a cazut iar creditul este scump si greu de obtinut, efectele sunt dure.

In opinia managerilor, multe companii sufera de o foame mare de bani, piata resimtind aceste constrangeri tot mai acut.

„Banii s-au transformat din instrument de trazactionare in principala resursa care lipseste multor jucatori”, spun executivii. In conditiile in care creditele au devenit foarte scumpe, iar actionarii nu mai pot acoperi nevoia de bani, multe firme au ales sa vanda din active. Marea problema este legata insa de valoarea activelor.

„Companiile nu pot determina cu acuratete pretul activelor, din cauza lipsei de vizibilitate si a neputintei de a face previziuni credibile despre viitor, precum si din cauza lipsei de elemente relevante de referinta, cum ar fi existenta unor tranzactii comparabile. Rezultatul este neputinta de a finaliza vreo tranzactie”, se precizeaza in studiul Deloitte.
[gallery:16]
In contextul in care productia industriala a scazut in primele trei luni din 2009, industria prelucratoare pare sa fi resimtit intregul impact al crizei: cererea scazuta, care atrage diminuarea productiei, incertitudinea macroeconomica provocata de fluctuatiile cursului de schimb, care a determinat scumpirea materiilor prime si nivelul ridicat al stocurilor, ceea ce a provocat concurenta acerba si aparitia unor politici agresive de dumping fiind considerate principalele efecte.

In constructii si imobiliare, criza economica globala a dus la anularea sau amanarea multor proiecte de dezvoltare, reducand totodata dramatic si cererea. Nu este deci o surpriza faptul ca majoritatea directorilor executivi sunt pesimisti in ceea ce priveste perspectivele industriei in 2009 (73%) si ca se asteapta ca acest lucru sa aiba un impact puternic asupra performantei companiilor (76%).

In sectorul financiar, managerii din sectorul serviciilor financiare au creionat o imagine palida a economiei si a industriei lor pentru 2009. Nimeni nu anticipeaza semne de revenire a economiei in T2 sau T3 2009.

Pe de alta parte, in domenii precum retailul sau cel medical-farmaceutic, firmele au resimtit efectele crizei intr-un mod mai putin abrupt, dar la fel de profund. In domeniul medical, companiile de distributie farmaceutica sunt cele mai afectate de criza din cauza constrangerilor de lichiditate evidente. Pe ansamblu, un procent ridicat, de 63% dintre participanti, se asteapta la o scadere a performantei financiare pentru 2009, comparativ cu 2008.

Dincolo de efectele negative, criza va aduce insa si o serie de efecte pozitive, economia trecand printr-un necesar proces de curatare.

„Multe companii care au fost conduse in mod ineficient timp de mai multi ani au acum sansa sa-si optimizeze operatiunile. In mod evident, anul 2009 nu va fi unul de crestere, dar directorii executivi au incredere in perspectivele pe termen lung ale afacerilor lor si in piata locala in ansamblu”, a declarat Antonis Ioannides, Transaction Services Partner, Deloitte Financial Advisory.

Cine vor fi castigatorii crizei?

Potrivit managerilor chestionati de Deloitte, castigatorii crizei vor fi investitorii care vor sti sa se adapteze noilor conditii din economie.

Perspectiva generala este ca anul 2009 va fi un an cu multe provocari. Majoritatea sperantelor se indreapta spre anul 2010, cand cei mai multi directori executivi cred ca se va relansa economia (74%). Redresarea va avea loc in doua valuri, estimeaza managerii, industriile revenindu-si una cate una, pe masura ce impactul crizei asupra pietelor se va estompa.

[quote=studiul Deloitte]Romania are mare nevoie de o imbunatatire a ratingului de tara pentru a revigora increderea investitorilor[/quote]
Aproape 40% dintre companiile intervievate mizeaza pe prima jumatate a anului 2010 pentru imbunatatirea situatiei, cei mai optimisti respondenti fiind cei din industria medicala si farmaceutica. Industrii precum cea imobiliara si constructii sau cea a bunurilor de larg consum, care au fost lovite cel mai rau, se asteapta la o redresare in a doua jumatate a anului viitor.

„Aceasta criza reprezinta ocazia perfecta pentru a remedia problemele de eficienta ce au intervenit de-a lungul anilor in afacerile pe care le coordoneaza”, se precizeaza in studiu.

Daca pana acum cele mai intalnite masuri au fost reducerea costurilor si disponibilizarile de personal, acum e randul celor care vor miza pe puterea fortei de munca si calitatea serviciilor. Potrivit studiului, marea majoritate a directorilor executivi care si-au exprimat optimismul in privinta perspectivelor lor de business, sunt de acord ca angajatii reprezinta avantajul competitiv cheie in astfel de perioade dificile. Managementul riscului, modificarea ofertei de produse si anularea investitiilor sunt alte cateva masuri anuntate de companii.

[img=220]George Mucibaci, presedintele Deloitte: Economia romaneasca se afla la o rascruce de drumuri[/img]

In pofida perspectivelor sumbre legate de peisajul macroeconomic de anul urmator si a evolutiei industriilor lor, majoritatea participantilor la studiu se arata increzatori ca firmele lor vor iesi „invingatoare” din criza (66%).

Aproape 70% dintre respondenti au incredere ca afacerile lor vor avea o pozitie mai solida pe piata la momentul iesirii din criza, cel mai ridicat nivel de optimism fiind afisat de companiile din sectorul medical si farmaceutic (81%). In antiteza, companiile din domeniul energiei si resurselor dau dovada de mai mult conservatorism (48%).

Statul trebuie sa treaca de la rolul de contabil la cel de investitor in economie

Statul trebuie sa isi asume un rol mult mai activ in economie, investitiile publice fiind considerate cruciale pentru iesirea din criza, spun managerii chestionati de Deloitte.

„Infrastructura ofera Romaniei o oportunitate de aur pentru a investi in viitor, intrucat aceste investitii vor pune bazele unei strategii de crestere pe termen lung. In cazul industriei imobiliare si de constructii, mai ales, astfel de proiecte ar atenua efectele crizei, mentinand totodata potentialul de crestere al economiei”, se precizeaza in studiul Deloitte.

[quote=studiul Deloitte]Din moment ce pietele s-au dovedit incapabile sa se auto-regleze, este nevoie de actiuni decisive din partea unui jucator important in economie – guvernul. Romania nu face exceptie de la aceasta regula[/quote]

„Infrastructura in ansamblul ei – de la mult dezbatuta infrastructura de transport pana la administratie publica, dezvoltare urbana, managementul deseurilor, educatie, sanatate, facilitati pentru activitati sportive si petrecerea timpului liber, etc. – devine o oportunitate de aur pentru Romania in astfel de timpuri dificile” a declarat George Mucibabici, presedintele Deloitte Romania.

Intrebati despre rolul Guvernului in contextul economic actual, majoritatea managerilor si-au exprimat dezamagirea, cele mai frecvente nemultumiri exprimate fiind lipsa unei planificari pe termen lung si nehotararea.

„Guvernul, printr-o serie de masuri, ingreuneaza si mai mult lucrurile pentru mediul de afaceri. De exemplu, rambursarea TVA-ului si perioada excesiv de lunga pe care o presupune acest lucru reprezinta in multe cazuri obstacole majore pentru
realizarea unor estimari rezonabile privind capitalul de lucru, incarcand companiile cu costuri mari, nejustificate”, se precizeaza in concluziile studiului.

De asemenea, cele mai recente modificari aduse Codului Fiscal au sporit sarcina fiscala pentru companii prin limitarea deductibilitatii pentru anumite categorii de cheltuieli sau prin eliminarea unor mecanisme existente. In plus, modificarile frecvente ale legislatiei fiscale pot afecta stabilitatea mediului de afaceri, descurajand in acelasi timp noile investitii.

Scutirile de la plata unor taxe si impozite ca forma de stimulare a investitiilor (28%), politica fiscala (21%) si cheltuielile publice (20%) au fost identificate de respondenti ca fiind primele trei instrumente de redresare economica.

Deloitte Romania a realizat acest studiu in perioada 20 februarie – 30 aprilie, adunand opiniile a peste 300 de directori executivi de la cele mai mari companii din Romania, conform veniturilor raportate pe 2007. Participantii reprezinta cele mai importante domenii de activitate din Romania: Industria Bunurilor de Larg Consum (21%), Serviciile Financiare (17%), Tehnologie, Media si Telecomunicatii (13%), Industria Prelucratoare (12%), Industria Imobiliara si de Constructii (12%), Energie si Resurse (11%), Aviatie si Servicii de Transport (7%) si Industria Farmaceutica si Medicala (7%).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare în anchetă
Denise Rifai, la sediul DNA în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu. Jurnalista neagă orice implicare ...
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției susținătorilor lui Veștea
PNL merge înainte cu Congresul Extraordinar. Tabăra Bolojan își impune planul în ciuda opoziției ...
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea direcției europene este linia roșie”
Nicușor Dan mizează pe partidele pro-occidentale pentru susținerea Guvernului Veștea: „Păstrarea ...
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
PSD pune condiții pentru susținerea viitorului guvern
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește peste 95% până la finalizarea proiectelor
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la o absorbție de 84% din fondurile PNRR și țintește ...
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Meloni și Sánchez, în conflict din cauza măsurilor stricte ale UE privind migrația
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa tentativă de destabilizare a statului poate începe
Dosarul Georgescu–Potra se reia la ÎCCJ. Judecătorii vor decide dacă procesul privind presupusa ...
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente în 2040
Ministerul Finanțelor a atras încă 15 mil. lei prin sesiunea suplimentară pentru obligațiunile scadente ...
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, ...
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, construită în Turcia
Nicușor Dan și Erdogan se vor reuni la Istanbul, unde România ia în primire o nouă corvetă militară, ...
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind conflictul de interese
PSD cere demisia și suspendarea lui Dominic Fritz din USR după decizia definitivă a ÎCCJ privind ...
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Holcim finalizează preluarea Xella pentru 1,85 mld. euro
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice cheamă oamenii în stradă vineri seară
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice ...
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei rafinării din sud-estul capitalei
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei ...