Estimarile managerilor despre criza: Va fi si mai rau!

28 Jan, 16:09 • razvan.codorean
Managerii romani si straini estimeaza ca efectele crizei se vor simti si mai puternic in acest an, iar reducerea productiei si disponibilizarile de personal vor fi la ordinea zilei. Potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers, revenirea din criza va fi una lenta si de durata.
Estimarile managerilor despre criza: Va fi si mai rau!

Daca initial s-a crezut ca aceasta criza va fi una de scurta durata, efectul „cancerului” sub-prime urmand sa fie taiat din radacina cu ajutorul infuziilor uriase de capital in sistemul bancar, evolutia ultimelor luni a aratat ca impactul crizei este mult mai grav, spun specialistii. „Boala” s-a raspandit puternic in toata economia mondiala, inclusiv in spectaculoasele economii emergente, in genul Chinei sau Braziliei, despre care expertii credeau ca vor fi ferite de efectele crizei.

Rand pe rand, marile puteri occidentale au intrat in recesiune, de la Statele Unite, Marea Britanie, Germania si Japonia, antrenand dupa ele intreaga economie mondiala.

Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers, la care au participat peste 1000 de directori executivi din intreaga lume, criza nu si-a arata nici pe departe efectele negative, recesiunea fiind una de durata.

Aproape 70% dintre managerii chestionati de compania de consultanta au estimat astfel ca nu se asteapta ca afacerile pe care le conduc sa inregistreze o crestere in urmatorii 3 ani. Iar pesimismul lor se vede cel mai bine in nivelul de incredere pe care il au in business.

Din cei 1124 de directori executivi ce au participat la chestionar, doar 21% dintre ei au afirmat ca sunt foarte increzatori in cresterea veniturilor in urmatoarele 12 luni, fata de 50% in sondajul de anul trecut. In rest, pesimismul este unul general, atat la nivel de sector de activitate cat si la cel regional.

In Romania, de exemplu, potrivit unui alt studiu, realizat de Institutul National de Statistica, managerii se asteapta la o continua scadere a productiei, mai ales in domeniul industrial si constructii, acolo unde nivelul comenzilor a scazut si va continua sa scada puternic in primul trimestru din acest an.

Studiul INS, realizat pe un esantion de circa 8000 de firme din industrie, comert si servicii, arata ca singura speranta a managerilor romani tine de retail si servicii, acolo unde se estimeaza ca afacerile se vor mentine la un nivel similar celui din anul trecut, avand in vedere apetitul de consum al romanilor.

Pierderea increderii, cea mai mare problema

Managerii chestionati de Pricewaterhouse Coopers estimeaza ca una dintre cele mai mari probleme in economia globala, in prezent, este pierderea increderii in partenerii de afaceri.

[quote=Samuel A. DiPiazza, director global PricewaterhouseCoopers]Rapiditatea si intensitatea recesiunii a produs un soc in randul directorilor executivi si a creat o criza mondiala a increderii[/quote]
„Principalul motiv de ingrijorare al directorilor executivi este supravietuirea imediata a propriilor companii. Chiar si in tarile a caror economie se dezvolta rapid companiile se confrunta acum cu probleme, pe fondul scaderii cererii” a mai spus DiPiazza.

Dincolo de pierderea increderii, business-ul mondial s-a blocat si din alte cauze, printre cele mai des mentionate fiind turbulentele din pietele de capital, mentionate de 72% dintre respondenti, suprareglementarea – 55%, costurile energiei – 50%, si disponibilitatea profesionistilor talentati pentru posturi-cheie – 46%.

Cat va dura criza?

Managerii estimeaza ca durata recesiunii este dificil de anticipat, cele mai optimiste asteptari fiind de 2-3 ani, in timp ce altii vad efectele crizei pe o perioada de minim 5 ani. Cert este ca, pe fondul propagarii crizei bancare, aproape 70% dintre managerii chestionati de PWC se asteapta ca firmele lor sa fie afectate de criza financiara. Asta inseamna in primul rand o creditare mai scumpa si o incetinire a investitiilor.

Vasile Iuga, Country Managing Partner, PricewaterhouseCoopers Romania considera astfel ca gravitatea si durata recesiunii sunt dificil de anticipat.

„Directorii executivi incearca sa realizeze un echilibru intre gestionarea dificultatilor din timpul crizei si pregatirea permanenta pentru revenirea economica. Perspectivele lor de redresare sunt cu adevarat interdependente.”, a declarat Vasile Iuga.

Cele mai afectate de criza, in perioada urmatoare, estimeaza PWC, vor fi companiile din sectorul bancar, al utilitatilor, din constructii, industria de divertisment si industria constructoare de masini.

Managerii se asteapta ca, pe acest fond de recesiune, asocierile in participatiune (joint-ventures), ce presupun costuri si un nivel de risc mai scazute, sa depaseasca ca importanta fuziunile si achizitiile (M&A) transfrontaliere.

Principalele provocari din urmatoarea perioada le prezinta reducerea costurilor energetice si atragerea unor salariati profesionisti cu care sa redreseze compania. In prezent, peste 70% dintre managerii chestionati de PWC s-au declarat nemultumiti de numarul scazut de candidati cu abilitati profesionale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad