- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Franks, FMI: Viitorul acord va include tinte privind arieratele companiilor de stat

19 Jan, 09:37 • Redactia DailyBusiness
Urmatorul acord care va fi semnat de Romania cu Fondul Monetar International va cuprinde tinte privind arieratele companiilor de stat, intrucat rezolvarea acestei probleme va elibera resurse suplimentare pentru reluarea cresterii economice, a declarat Jeffrey Franks, seful misiunii de evaluare a FMI, potrivit Mediafax.
Franks, FMI: Viitorul acord va include tinte privind arieratele companiilor de stat

El a afirmat, la sesiunea dedicata Romaniei din cadrul conferintei Euromoney – The Central & Eastern European Forum, de la Viena, ca neplata datoriilor de catre marile societati de stat creeaza blocaj la nivelul economiei, furnizorii care asteapta sa-si incaseze banii fiind la randul lor datornici la banci.

In ceea ce priveste arieratele autotitatilor locale, Franks a aratat ca legislatia care a intrat in vigoare de la 1 ianuarie isi va produce primele efecte in cateva saptamani, dar un impact clar al noilor reglementari se va vedea abia in cateva luni.

Pe de alta parte, seful misiunii FMI spune ca in privinta datoriilor neachitate de catre institutiile administratiei centrale s-au obtinut „ceva succese”, in ciuda faptului ca FMI a acordat nu mai putin de sase derogari pentru neatingerea tintelor de catre autoritati.

Franks a recunoscut ca eliminarea arieratelor a fost dificila deoarece neplata datoriilor este o problema veche, care s-a rostogolit in timp.

In ceea ce priveste derularea actualului acord, Franks a reiterat ca ar fi fost mai oportuna o ajustare solida inca din 2009, criticand si desele amanari sau actiuni insuficiente, care au impus ulterior masuri suplimentare.

Anterior, Gheorghe Ialomitianu, ministrul Finantelor, declarase ca s-ar putea sa fie „durere” pe la primarii, pentru ca unele au angajat prea multe cheltuieli iar altele au supraestimat veniturile, mentionand ca arieratele institutiilor centrale trebuie eliminate pana la jumatatea anului.

FMI a acceptat la inceputul anului o noua derogare privind plata arieratelor, Guvernul ratand tinta stabilita in aceasta privinta cu institutia financiara la fiecare evaluare de la inceputul acordului, in primavara anului 2009.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a afirmat recent ca statul trebuie sa dea un semnal pozitiv in rezolvarea problemei arieratelor, o forma „salbatica” de creditare care creeaza o problema de credibilitate Romaniei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ lucrurile funcţionează
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ ...
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici ...
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie obiectivele României
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie ...
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze ...
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record la cafea și volatilitate globală
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record ...
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit Fundației Magnani Rocca
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit ...
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete lansate din Iran și Liban
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete ...