Finante-Banci

Ghetea, despre noul regulament bancar: BNR a acceptat peste jumatate dintre propunerile ARB

10 Oct, 16:45 • adrian.mihaltianu
Radu Gratian Ghetea (foto), presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), a declarat ca a transmis catre BNR 60 de propuneri privind noul regulament de creditare pentru persoanele fizice, din care peste jumatate au fost acceptate deja la nivel tehnic.
Ghetea, despre noul regulament bancar: BNR a acceptat peste jumatate dintre propunerile ARB

Potrivit acestuia, ARB a avut doua intalniri cu oficialii Bancii Nationale. Prima discutie a fost de principiu, iar in a doua faza s-a intrat mai in amanunt si s-au prezentat propunerile Asociatiei.

„In final va fi un regulament in care vor fi incluse si unele propuneri ale noastre. Din totalul de 60, circa 33 de propuneri au fost acceptate de BNR la nivel tehnic”, a mentionat oficialul ARB.

„Daca la nivel de Consiliu de Administratie se va hotari altfel, nu mai depinde de noi. Nu este simplu sa convingi pe cineva ca ceea ce propui este bine, logic si, mai ales, acceptabil  din punct de vedere al activitatii bancare”, a adaugat Ghetea.

El a subliniat ca intre comunitatea bancara si reprezentantii BNR nu pot exista puncte de vedere care sa mearga intotdeauna in aceeasi directie.

„De obicei, bancile comerciale, care au ca obiectiv profitabilitatea, nu pot avea aceleasi principii ca banca centrala, care supravegheaza din punct de vedere prudential activitatea bancilor comerciale. Important este sa existe un dialog si sa gasim solutii impreuna”, a mai spus presedintele ARB, care este si presedintele CEC Bank.

Printre normele propuse de ARB si agreate de BNR se numara si aceea de [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/ghetea-creditele-imobiliare-nu-vor-fi-afectate-de-noile-reglementari-ale-bancilor-69048/]a nu fi afectate creditele ipotecare si cele pentru Prima Casa[/url].

Ghetea a mai declarat ca [b]noul regulament privind creditarea va putea fi aplicat cel mai probabil din decembrie[/b], dupa ce vor fi parcurse toate etapele impuse de procedura.

Recent, Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, a aratat ca [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/popa-bnr-nu-doreste-eliminarea-creditului-in-valuta-69053/]BNR nu doreste eliminarea creditului in valuta[/url], ci un echilibru intre lei si valuta si limitarea in cazul sectorului neprotejat de riscul valutar, in cazul de fata, in principal populatia.

Potrivit unui proiect de regulament elaborat de BNR, creditele de consum vor avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la finantarile imobiliare in euro avansul va fi de cel putin 30%.

Banca centrala are in vedere limitarea maturitatilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, fata de 20 de ani perioada maxima practicata in prezent pe piata bancara pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca.

De asemenea, proiectul BNR prevede ca, pentru finantarile imobiliare in euro, solicitantii vor avea nevoie de un avans de cel putin 30%, de 15% in cazul creditelor imobiliare in lei si de 40% in cazul finantarilor in alte monede straine.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...