- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Guvernul: Stimulentele financiare vor fi acordate pe baza performantei pana la finele anului

11 Nov, 09:18 • Redactia DailyBusiness
Stimulentele financiare vor fi acordate pana la sfarsitul anului pe baza criteriilor de performanta, dupa care va fi aplicata Legea salarizarii unitare, a declarat, miercuri, Ioana Muntean, purtatorul de cuvant al Guvernului.
Guvernul: Stimulentele financiare vor fi acordate pe baza performantei pana la finele anului

Presedintele Traian Basescu a trimis, miercuri, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG 1/2010 privind stimulentele, apreciind ca aceasta creeaza discriminari in randul salariatilor din administratia publica, incalcand in mod vadit principiile salarizarii unitare.

Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici, a declarat agentiei Mediafax ca va analiza aceasta tergiversare a aplicarii Legii de aprobare a OUG 1/2010 privind stimulentele, precizand ca functionarii publici vor protesta, cu siguranta, in urma deciziei presedintelui Traian Basescu.

In 13 octombrie, aproximativ 200 de angajati ai Ministerului Finantelor au protestat pe holurile institutiei, cerand sa le fie acordate stimulentele. Protestele spontane s-au extins, o zi mai tarziu, in toata tara, mii de angajati de la administratiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din directiile de ocupare a fortei de munca, din casele de asigurari de sanatate, din asistenta sociala si din biblioteci oprind lucru in semn de solidaritate cu angajatii de la Ministerul Finantelor.

In urma protestului spontan, intre sindicate si reprezentantii Ministerului de Finante si ANAF au avut loc mai multe runde de negocieri privind acordarea stimulentelor. In final, doar liderul Sindicatului National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a semnat protocolul cu Ministerul Finantelor privind acordarea acestor drepturi banesti.

Ministrul Gheorghe Ialomitianu le spunea atunci angajatilor ca in 19 octombrie va fi votata in Parlament noua lege ca va asigura o salarizare echitabila pentru angajatii din Ministerul Finantelor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ lucrurile funcţionează
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ ...
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici ...
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie obiectivele României
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie ...
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze ...
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record la cafea și volatilitate globală
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record ...
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit Fundației Magnani Rocca
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit ...
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete lansate din Iran și Liban
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete ...