Inceputul sfarsitului recesiunii? Ce sanse avem sa iesim din criza in 2009

14 Aug, 00:02 • razvan.codorean
Rezultatele economice din Statele Unite, Germania si Franta anunta o posibila iesire mai rapida din criza, inca din acest an, dovada ca indicele increderii in economia mondiala a atins in aceasta luna cel mai inalt nivel din ultimele 22 de luni. Scepticii cred insa ca semnalele sunt false, iar recesiunea se va intinde pe cel putin 2 ani de acum incolo.
Inceputul sfarsitului recesiunii? Ce sanse avem sa iesim din criza in 2009

Principalele „motoare” ale Uniunii Europene, Germania si Franta, au anuntat, joi, o crestere economica similara, de 0,3%, in trimestrul 2, fata de T1.

Vestea a depasit si cele mai optimiste estimari ale analistilor, care se asteptau ca evolutia produsului intern brut (PIB) din cele doua tari sa confirme adancirea recesiunii.

Rezultatele au venit dupa ce, cu o seara inainte, conducerea Federal Reserve, banca centrala americana, anunta ca se vad primele semne de revenire economica, fapt ce a starnit entuziasmul investitorilor de la bursa.

China, cea mai mare putere emergenta, a anuntat, la randul sau, ca activitatea economica incepe sa isi revina, dovada ca PIB-ul sau a crescut cu 7,9% in al doilea trimestru, dupa avansul din primele 3 luni ale anului, de 6,1%.

Noile semnale privind temperarea recesiunii vin sa contribuie la cresterea increderii in economia mondiala, sentiment care, spun expertii, poate fi fundamental pentru revenirea din criza.

De altfel, indicele increderii in economia mondiala, calculat de Bloomberg, a atins in aceasta luna cel mai inalt nivel din ultimele 22 de luni, de 58,12 puncte, de la 39,13 puncte in iulie.
[quote=Nick Kounis, economist in cadrul Fortis Bank Nederland Holding NV]Este clar ca recesiunea s-a incheiat si ca urmeaza un fel de revenire[/quote]
„Avem cea mai mare politica de stimuli monetari si fiscali din istorie, la nivel mondial, si incepem sa-i vedem rezultatele. Probabil urmatoarea dezbatere va fi despre cat de puternica si de sustenabila este revenirea”, a declarat Kounis.

Zilele trecute, Paul Krugman, laureatul Premiului Nobel pentru economie, a declarat, la randul sau, ca economia mondiala a intrat intr-o perioada de stabilizare, dupa cea mai grava recesiune mondiala de la cel de-al doilea Razboi Mondial. Situatia este comparabila cu „deceniul pierdut” prin care a trecut Japonia in anii 1990, a precizat Krugman.

Cand va iesi economia mondiala din recesiune?

Semnalele din aceste zile sustin estimarile potrivit carora punctul maxim al crizei a fost depasit, iar economia mondiala va iesi treptat din recesiune, inca din acest an.

Potrivit sondajului Blue Chip Economic Indicators, realizat de Reuters, economistii se asteapta ca recesiunea din Statele Unite sa se incheie in al treilea trimestru din 2009.

„Discutiile se concentreaza momentan doar pe rapiditatea, taria si durabilitatea revenirii economice”, arata sondajul. Iar daca SUA, cel mai mare consumator al lumii, va iesi din criza, efectele se vor simti imediat in toata economia mondiala.

Doua tremi dintre analistii chestionati au declarat ca economia va cunoaste o recuperare in forma de U, caracterizata printr-o crestere sub medie a PIB, cresterea mai puternica urmand a avea loc incepand cu a doua jumatate a anului 2010. America se va intoarce pe un trend ascendent anul acesta, a declarat Alan Greenspan, fostul sef al Fed, in timp ce Dennis Gartman, un alt mare economist, a decretat: „Recesiunea s-a incheiat in luna iulie in Statele Unite„.

Alti economisti, precum Nouriel Roubini, cunoscut si sub porecla de „Dr. Doom”, datorita estimarilor sale acide privind criza economica, si Paul Krugman, castigator al premiului Nobel pentru economie, s-au declarat ceva mai rezervati, estimand ca economia mondiala mai are pana sa isi revina. „Economia mondiala nu isi va reveni pentru inca doi ani”, a precizat Paul Krugman.
[quote= Paul Krugman, castigator al premiului Nobel pentru economie]Cum vom iesi din criza? Raspunsul este unul tehnic – doar Dumnezeu stie. Ne lipsesc modelele de urmat[/quote]
Profesorul american a precizat ca, daca pana acum statele isi puteau reveni rapid prin intermediul exporturilor, acum „am avea nevoie sa gasim o alta planeta unde sa exportam”.

Potrivit sondajului Reuters, 7% din analistii chestionati au estimat insa ca rezultatele economice din aceasta perioada respecta scenariul unei criza sub forma de W.

„PIB-ul va creste pentru un trimestru sau doua, urmand apoi alte doua trimestre negative, si doar dupa acestea revenirea economica va deveni solida”, spun acestia.

Romania va iesi din criza cu o intarziere de cateva luni

In privinta Romaniei, opiniile analistilor converg spre un numitor comun –vom scapa de recesiune abia dupa ce Occidentul isi va reveni din criza. Primele semnale pozitive vor fi insa percepute cu o intarziere de cateva luni, la fel cel cum, de altfel, si criza a ajuns in Romania.

[quote=Bogdan Baltazar, consultant economic]De iesit din criza, o vom face abia dupa ce Uniunea Europeana, principalul nostru partener de afaceri va fi iesit din recesiune[/quote]

„Depindem de ei. Sper ca primele semne pozitive sa le vedem in primavara anului viitor, daca guvernul se va tine si de promisiunile facute, privind reducerea cheltuielilor si investitiile in economie”, a declarat Baltazar.

La randul sau, Dragos Cabat, presedintele Camerei Analisti lor Financiari din Romania, a estimat ca vom observa semnalele de revenire din criza a Romaniei cu 3-6 luni intarziere fata de UE, cel mai probabil in a doua jumatate a anului 2010.

Pana atunci insa, ne asteapta o perioada extrem de dificila, marcata de o scadere puternica a economiei, de blocajul financiar si o crestere puternica a somajului, pe fondul curbelor de sacrificiu anuntate de guvern.

„Blocajul financiar se va accentua, falimentele se vor tine lant, iar consumul va atinge cote minime. Pe de alta parte, pe fondul disponibilizarilor masive, ne putem astepta la o perioada de ample proteste sociale, ce va afecta perceptia investitorilor fata de Romania. Sper ca BNR sa poata sa tina leul in frau”, a declarat analistul economic Cristian Dinulescu.

Cea de-a doua parte a anului ar putea aduce insa si semne bune, cele mai relevant fiind o posibila reuare a creditarii. Potrivit lui Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, creditarea isi va reveni in termen de 6 luni, in conditiile in care dobanzile au inceput sa coboare.

Expertul FMI a avertizat insa ca „trebuie sa ne pregatim pentru ce e mai rau”, in conditiile in care contractia economiei Romaniei in acest an va fi intre 8-8,5%, fata de estimarea anterioara de 4,1%, „ceea ce reprezinta o recesiune severa„. Franks a precizat ca, in 2010, economia Romaniei ar putea inregistra o crestere cuprinsa intre 0,5% si 1%.

Romania a inregistrat, in trimestrul al II-lea, o contractie economica de 8,8%, si o scadere semestriala de 7,6%. Tara noastra a marcat, astfel, a patra scadere a produsului intern brut (PIB) din Uniunea Europeana (UE) in trimestrul al doilea, potrivit datelor publicate, joi, de Eurostat.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad