JPMorgan a majorat, de asemenea, prognoza privind pretul mediu din acest an al petrolului destinat pietei din SUA, de la 99 de dolari pe baril la 109,5 dolari pe baril, relateaza Mediafax.
Estimarile pentru 2012 indica preturi medii de 120 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, de referinta pentru bursa londoneza, si de 114 dolari pe baril pentru titeiul destinat pietei americane.
„Problemele financiare sau incheierea rapida a razboiului civil din Libia ar putea influenta radical dinamica pietei”, se arata intr-un raport al bancii.
Cotatiile petrolului au inregistrat saptamana trecuta cea mai mare scadere intr-un interval de sapte zile de dupa decembrie 2008, din cauza ingrijorarilor investitorilor referitoare la ritmul revenirii economiei globale. Pretul petrolului Brent s-a redus cu 13%, la 109,13 dolari pe baril.
Cererea va depasi oferta cu 600.000 de barili pe zi in al treilea trimestru, chiar presupunand ca OPEC majoreaza productia cu 1,2 milioane de barili pe zi in urmatoarele luni, anticipeaza JPMorgan.
Diferenta s-ar putea reduce la 300.000 de barili pe zi in al patrulea trimestru, in conditiile in care Arabia Saudita, Angola si Irak cresc livrarile.
JPMorgan apreciaza, totodata, ca in al treilea trimestru exista riscul ca pretul petrolului sa avanseze spre nivelul record de aproape 150 de dolari pe baril atins in 2008, daca statele OPEC nu majoreaza productia sau cresterea economica nu incetineste.