- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

\”La pachet\” cu criza: Seceta va taia jumatate din contributia agriculturii la PIB

27 May, 13:50 • razvan.codorean
Romania risca sa se afunde si mai mult in recesiune, in contextul in care agricultura, pe fondul secetei, va realiza in acest an cel mult jumatate din productia de anul trecut, estimeaza specialistii in agricultura. Cateva sute de mii de ferme agricole risca sa dea faliment, iar fenomenul de saracie extrema va afecta puternic mediul rural.
\La pachet\ cu criza: Seceta va taia jumatate din contributia agriculturii la PIB

In plina perioada de criza globala, Romania are ghinion si de un an secetos. Daca anul trecut, agricultura, silvicultura si piscicultura au crescut cu 18,2%, avand o contributie serioasa la cresterea produsului intern brut (PIB) cu 7,1% in acest an, agricultura ar putea fi un fel de „piatra de moara” pentru economie, seceta si absenta masurilor de stimulare a fermierilor transformand business-ul din domeniu intr-o afacere falimentara.

Ioan Niculae, patronul Interagro, unul dintre cele mai importanti jucatori din domeniul agriculturii si industriei chimice, a declarat ca productia de grau in acest an va fi cu 60-70% mai mica.

„In conditiile in care agricultorii nu si-au primit subventiile la hectar pentru culturile de anul trecut, nu au putut sa cumpere ingrasaminte si nici sa isi irige terenurile, s-a ajuns in situatia ca mare parte din culturi sa fie deja calamitate, combinatele de ingrasaminte sa fie inchise, iar agricultorii sa intre in faliment”, a declarat Niculae.

Potrivit statisticilor oficiale, din cele circa 7 milioane de hectare cultivate cu cereale in toamna anului trecut si in primavara acestui an, peste 1 milion de hectare au fost deja calamitate, iar specialistii se asteapta ca minim jumatate din suprafata cultivata sa fie compromisa pana la vara. Si asta in contextul in care au fost irigate doar putin peste 500.000 de hectare de culturi, iar vremea a fost si va fi tot mai secetoasa.
[quote=Stefan Niculae, presedintele Agrostar]Perioada de seceta va incepe la sfarsitul lunii mai, se va manifesta pana in luna august si va afecta majoritatea culturilor din tara[/quote]
„Cele mai afectate zone vor fi cele din sudul tarii, estul Moldovei si Dobrogea”, a declarat Stefan Niculae, presedintele federatiei Agrostar, care estimeaza ca aproape 4 milioane din cele 7 milioane de hectare arabile vor fi afectate in aceasta vara de seceta ce va incepe la sfarsitul lunii mai.

Ion Sandu, presedintele Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), a declarat ca in lunile iulie si august va fi atins maximul de seceta din 2009, aceasta vara fiind la fel de secetoasa ca cea din 2000, insa nu vor fi impuse restrictii de consum al apei pentru populatie.Temperatura va oscila puternic in mai, cu valori de pana la 30 de grade Celsius ziua si pana la -5 grade Celsius noaptea, in timp ce in iunie-august sunt asteptate calduri peste limitele normale.

„Din studiile noastre, rezumandu-ne numai la cultura graului, productia va fi mai scazuta cu 60-70% fata de productia anului 2007. Probabil va trebui sa importam si grau”, a declarat Stefan Niculae, care este si presedintele Federatiei Producatorilor Agricoli din Romania.

Cristian Hera, presedintele Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, a declarat ca seceta s-ar putea face simtita pe o suprafata si mai mare, in contextul in care multi dintre producatori au apelat la seminte de porumb si floarea soarelui din import, mai ieftine, dar mai putin rezistente la seceta.

„Circa 50% din culturile de porumb si floarea soarelui vor fi afectate de seceta din lunile mai-august, din cauza ca acestea sunt obtinute cu hibrizi din import, care nu sunt adaptati la conditii de seceta. Soiurile romanesti sunt mult mai bune, dar fara subventii este destul de dificil sa le cumperi, mai cu seama ca importatorii ofera de multe ori gratuit ingrasaminte”, a explicat Hera.

Criza din domeniul agricol va influenta mai departe, pe lantul economic, si cresterea animalelor si productia alimentara.

„Vor fi efecte destul de importante in privinta furajelor, deoarece in conditii de seceta acestea nu se vor putea produce si ne putem astepta, la fel ca in 2007, la lichidarea unor mari efective de animale”, a declarat presedintele Agrostar.

Fermierii cer subventii si masuri anti-criza

Federatiei Producatorilor Agricoli din Romania a lansat marti un nou semnal de alarma, cerand autoritatilor sa ia masuri urgente pentru deblocarea banilor datorati agricultorilor in contul subventiilor la hectar si subventionarea culturilor si ingrasamintelor.

[quote=Ioan Niculae, patronul Interagro]Din pacate, pana in prezent, niciuna dintre masurile anti-criza nu vizeaza agricultura[/quote]

„Guvernul ar trebui sa aloce fonduri pentru irigatii, pentru samanta de calitate, pentru a ajuta producatorii sa isi ingrijeasca culturile. In conditiile in care importurile de produse agricole s-au scumpit, acum e timpul sa sprijinim agricultura romaneasca sa iasa din criza si sa recastige terenul in fata importatorilor”, a spus Stefan.

In prezent, in Romania exista 4,2 milioane de exploatatii agricole, din care aproximativ 99% sunt exploatatii agricole individuale, asociatiilor agricole si societatilor comerciale revenindu-le mai putin de 1% din totalul exploatatiilor.

In conditiile in care seceta va fi atat de puternica precum a estimat Institutul de Meteorologie, mare parte dintre acestia vor intra in faliment, spun specialistii.

Consecintele vor fi dramatice„, a declarat Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical (BNS).

Sindicatele au propus Guvernului un program de creare de locuri de munca in mediul rural, pentru a compensa problemelele din agricultura.

„In momentul de fata vorbim despre doua Romanii – una a mediului urban si una a mediului rural. Avem aproape 8 milioane de persoane active in mediul rural. Din acestia, persoane ocupate sunt doar 4 milioane, iar dintre acestia 40% reprezinta populatie ocupata in agricultura. Iar aproape 2,4 milioane de indivizi sunt pseudo-someri. Acestia ar putea sa genereze venituri daca politicienii si-ar da interesul”, a mai spus Dumitru Costin.

Proiectul sindicalistilor vizeaza realizarea de servicii in mediul rural, de la comert la servicii bancare si asistenta in completarea dosarelor pentru subventiile agricole.

Ce spun autoritatile?

In fata crizei, autoritatile par sa se mobilizeze, macar la nivel declarativ. Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, a afirmat zilele trecute ca va solicita Institutului National de Meteorologie sa emita documentatia necesara pentru declararea starii de calamitate in agricultura, iar miercuri va prezenta in sedinta de guvern un plan de masuri contra secetei.

„Din ceea ce s-a centralizat la minister pana in prezent, avem afectate un 1-1,054 milioane hectare, unele in proportie de peste 50%, iar altele sub acest procent. Oricum, vom avea calamitate, pentru ca iunie se anunta cea mai secetoasa luna”, a afirmat Sarbu.

In acest context, statul, prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) ii va despagubi pe fermierii care vor sesiza in scris calamitatea si va accelera plata subventiilor, suma totala alocata de UE in acest an fiind de 618,1 milioane de euro, adica de circa 71 de euro pentru un hectar.

Pe de alta parte, ministrul Sarbu a declarat ca suprafata irigata s-a dublat fata de anul trecut, recunoscand insa ca nu este de ajuns.

„Trebuie sa intervenim si cu alte masuri, cum ar fi impaduririle. Sistemul de irigare este depasit din punct de vedere al tehnologiei, utilizeaza pompe cu consum mare de energie. Avem pierderi mari de apa pe canale, plus ca lipsesc multe magistrale si dale care fost furate”, a aratat Sarbu.

Valentin Apostol, consilier in Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), a declarat ca o parte din vina o au si producatorii care nu au depus actele la timp.

„In anul 2008 au fost irigate aproximativ 220.000 de hectare, ceea ce inseamna ca anul acesta se inregistreaza o dublare fata de anul trecut. Probabil aceasta diferenta vine din faptul ca cei care au fost la Ministerul Agriculturii pana in 2008, nu au fost interesati de irigat”, a explicat Apostol.

„Din cele 421 de organizatii de utilizatori de apa, au solicitat subventia un numar de 205 organizatii, care pot beneficia de un sprijin financiar maxim de 171 lei/hectar pentru amenajarile interioare de irigatii, pentru paza obiectivelor si mentinerea in stare de functiune a infrastructurii”, a adaugat oficialul MAPDR.

Potrivit specialistilor, solutii de termen lung pentru a preintampina efectele secetei ar fi introducerea unui sistem gravitational de irigatii prin care apa sa fie adusa din amonte in lacurile de acumulare, forarea unor noi puturi si finalizarea canalului Siret-Baragan.

Intrebat daca seceta va afecta pretul painii, ministrul Ilie Sarbu a replicat ca acesta nu va creste in 2009, deoarece este un pret stabilit pe piata europeana.