- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

OUG 50/2010 privind creditele populatiei a fost aprobata de Senat

08 Sep, 12:15 • Redactia DailyBusiness
Senatul a aprobat, miercuri, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populatiei, decizia fiind luata cu 66 de voturi pentru si o abtinere.
OUG 50/2010 privind creditele populatiei a fost aprobata de Senat

„Proiectul de lege are ca obiect reglementarea contractelor de credit pentru consumatori, in vederea crearii unui cadru legal, complex si cuprinzator, astfel incat consumatorii sa beneficieze de o inalta protectie, incurajand totodata mediul concurential din domeniul serviciilor bancare”, a declarat in plenul Senatului Samuel Calota, vicepresedintele ANPC, citat de Mediafax.

„Proiectul de lege transpune in legislatia nationala atat prevederile Directivei 48 din 2008 a Parlamentului European si a CE, privind contractele de credit pentru consumatori, cat si reglementarea drepturilor si obligatiilor consumatorilor si ale creditorilor la incheierea si derularea diverselor contracte de credit”, a adaugat Samuel Calota.

Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital a adoptat cu unanimitate de voturi raport favorabil, fara amendamente.

In cadrul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a declarat ca este ingrijorator ca sistemul bancar din Romania ignora aplicarea dispozitiilor acestei ordonante.

„Este ingrijorator faptul ca sistemul bancar din Romania alege sa sfideze un act normativ de care cetateanul roman are nevoie, astfel incat acesti clienti ai bancilor ajung sa se organizeze in tot felul de grupuri care apeleaza la avocati, chemati sa mearga in fata instantelor pentru a forta bancile sa puna in aplicare dispozitiile acestui act normativ”, a spus Urban..

„Stiu ca la ANPC curg in valuri plangeri, reclamatii si sesizari ale clientilor bancii, care vin si spun ca bancile refuza sa puna in aplicare dispozitiile ordonantei 50. Ca urmare, fac un apel la conducerea ANPC, solicitand ca orice banca, care nu pune in aplicare OUG 50 sa nu fie sanctionata cu amenda contraventionala, pe care, apoi, armatele de avocati vor contesta. Nu, mergeti direct cu sanctionarea cea mai drastica, mergeti direct pe suspendarea activitatii de creditarea bancii respective”, a spus Urban.

Plenul Senatului a aprobat legea de adoptare a OUG 50/2010 cu 66 de voturi favorabile si o abtinere.

Principalele dispozitii cuprinse in proiectul de lege se refera la comunicarea catre consumatori a informatiilor precontractoare prin intermediul unui formular standardizat, dreptul consumatorului de a rambursa anticipat creditul, dreptul consumatorului de a se retrage din contractul de credit fara a invoca motive, in termen de 14 zile calendaristice, precum si la obligatia creditorilor de a evalua bonitatea consumatorilor pentru a evita supraindatorarea.

OUG se aplica si contractelor care prevad facilitatea descoperirii de cont.

Senatul este prima Camera sesizata in privinta acestui act normativ.

In luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanta de Urgenta 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune in legislatia locala o directiva europeana, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipata la creditele cu dobanda variabila.

Potrivit legislatiei actuale, bancile ar trebui sa modifice pana la 20 septembrie aproape toate contractele de credit incheiate cu populatia pentru a le adapta la noile reglementari. Inainte de data limita, orice client poate solicita bancii modificarea clauzelor contractului in concordanta cu noile reglementari, iar institutia de credit este obligata sa se conformeze in cel mai scurt timp, potrivit reprezentantilor ANPC.

De asemenea, de la 21 iunie, bancile nu mai pot incasa comisioane la rambursarile anticipate pentru imprumuturile cu dobanda variabila, in timp ce la celelalte imprumuturi comisioanele sunt limitate la 1%.

Bancile au solicitat insistent la intalnirile cu delegatia FMI si CE sa fie introdusa in noua scrisoare de intentie o prevedere care sa oblige Guvernul sa modifice OUG privind contractele de credite pentru populatie in limitele normelor UE si sa se renunte la refacerea contractelor in derulare.

„Toate bancile au cerut FMI si Comisiei Europene ca prevederile Ordonantei de Urgenta 50 (privind contractele de credit pentru consumatori – n.r.) sa se limiteze la cerintele directivei europene. Bancile au insistat asupra acestor modificari si doresc ca obligatia Guvernului de a modifica legislatia sa fie inclusa in noua scrisoare de intentie”, au declarat surse oficiale, la inceputul lunii august.

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a promis bancherilor, vineri – ultima zi de mandat, ca OUG 50 privind contractele de credit ale consumatorilor va fi modificata, cel putin in ceea ce priveste calculul dobanzilor la creditele cu rate variabile, au declarat pentru Mediafax surse bancare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan: Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea Ministerului Apărării în 2027
Bolojan: Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea Ministerului Apărării în 2027
Criză fără sfârșit la Curtea de Argeș. Zeci de mii de oameni, fără apă potabilă de patru luni
Criză fără sfârșit la Curtea de Argeș. Zeci de mii de oameni, fără apă potabilă de patru luni
Consiliul Concurenței analizează preluarea Riello Group de către Ariston Holding
Consiliul Concurenței analizează preluarea Riello Group de către Ariston Holding
Primarul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat la Secția 13 sub control judiciar
Primarul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat la Secția 13 sub control judiciar
La presiunile americanilor, Zelenski urmează să anunțe alegeri în Ucraina și un referendum
La presiunile americanilor, Zelenski urmează să anunțe alegeri în Ucraina și un referendum
Miniștrii Apărării din UE discută la Bruxelles sprijinul militar pentru Ucraina
Miniștrii Apărării din UE discută la Bruxelles sprijinul militar pentru Ucraina
Aquila a investit 1,2 milioane lei în digitalizarea resurselor umane pentru a susține integrarea achizițiilor și creșterea eficienței
Aquila a investit 1,2 milioane lei în digitalizarea resurselor umane pentru a susține integrarea achizițiilor ...
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală. Ei cer exceptarea de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală. Ei cer exceptarea de la reducerea cu 10% ...
Curtea de Apel București judecă cererea de suspendare a numirii a doi judecători CCR
Curtea de Apel București judecă cererea de suspendare a numirii a doi judecători CCR
Judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind reforma pensiilor speciale
Judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind reforma pensiilor speciale
Nouă oferte pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos–Lețcani al Autostrăzii A8
Nouă oferte pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos–Lețcani al Autostrăzii A8
Guvernul accelerează reforma guvernanței întreprinderilor publice. Selecția managementului și jaloanele PNRR, în analiză la Palatul Victoria
Guvernul accelerează reforma guvernanței întreprinderilor publice. Selecția managementului și jaloanele ...
Vodafone și Orange majorează abonamentele în 2026. Scumpiri de până la 6,8% și presiuni financiare pe operatorii telecom
Vodafone și Orange majorează abonamentele în 2026. Scumpiri de până la 6,8% și presiuni financiare ...
Trump amenință să blocheze deschiderea podului Gordie Howe, proiect vital pentru comerțul Canada-SUA
Trump amenință să blocheze deschiderea podului Gordie Howe, proiect vital pentru comerțul Canada-SUA
Premierul Ilie Bolojan: Medicii care studiază gratuit în România trebuie să lucreze în țară câțiva ani
Premierul Ilie Bolojan: Medicii care studiază gratuit în România trebuie să lucreze în țară câțiva ...
Florin Barbu: Comunele nu pot fi transformate în societăți comerciale, dezvoltarea depinde de administrația locală
Florin Barbu: Comunele nu pot fi transformate în societăți comerciale, dezvoltarea depinde de administrația ...
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Reducerea pensiilor magistraților, din nou amânată: CCR așteaptă întoarcerea judecătorului Stan
Reducerea pensiilor magistraților, din nou amânată: CCR așteaptă întoarcerea judecătorului Stan