- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Pariuri pe economia romaneasca: \”aterizare fortata\” in 2009?

10 Oct, 00:01 • razvan.codorean
Cum va arata Romania anul viitor? Ce se va intampla cu leul si cat de puternic va fi afectata economia romaneasca de criza internationala? In timp ce guvernantii anunta investitii de 50 miliarde de euro intr-o economie care "duduie", analistii economici avertizeaza asupra unei posibile "aterizari fortate", pe fondul impactului negativ venit din pietele internationale.
Pariuri pe economia romaneasca: \aterizare fortata\ in 2009?

Ultima saptamana a confirmat faptul ca economia romaneasca este puternic conectata la criza externa, in ciuda asigurarilor linistitoare ale autoritatilor.

Leul s-a depreciat pana aproape de limita psihologica de 4 lei, Bursa de Valori si-a suspendat tranzactiile, Banca Nationala a fost nevoita sa faca, in premiera, un apel la populatie pentru a nu-si retrage banii din banci.

In prim-plan, Guvernul se dueleaza cu sindicatele, incercand sa dezamorseze „bomba” salariala, lansata de parlamentarii aflati in cursa electorala. In acelasi timp, in economia reala, cea construita de mediul privat, in care cererea si oferta dicteaza, se aduna tot mai multi „nori negri”.

Pe fondul deprecierii puternice a leului, salvat in ultimul ceas de catre BNR, companiile s-au trezit cu perspectiva unei crize de lichiditati si a unei scumpiri semnificative a creditarii, pe fondul crizei financiare mondiale.

Estimarile privind anul viitor au devenit, astfel, tot mai putin clare. In esenta, spun analistii, climatul economic este asteptat sa se inrautateasca, atat pentru piata interna cat mai ales pentru exportatori.

[quote=Nicolae-Alexandru Chidesciuc, senior economist la ING Bank Romania]Economia Romaniei ar putea suferi anul viitor o aterizare fortata, iar cresterea economica s-ar putea tempera pana la 3,8% in 2009 [/quote]
Analistii BCR includ la capitolul factori negativi efectele aplicarii noului regulament BNR privind creditarea, in special pe segmentul constructiilor si serviciilor, care sunt principalele motoare ale cresterii economice a Romaniei.

„Efectul de zimti de fierastrau se va resimti in 2009, cu atat mai mult cu cat 2008 va fi un an exceptional pentru cresterea produsului intern brut (PIB). Efectul de baza favorabil, care a ajutat cresterea economica in 2008, se va transforma intr-o frana pentru cresterea din 2009″, se precizeaza in ultimul raport macroeconomic al BCR.

Kenneth Orchard, senior economist in cadrul agentiei de rating Moody’s, a declarat recent ca dincolo de cauzele interne, cresterea economica mai lenta in statele care sunt parteneri comerciali ai Romaniei si turbulentele din pietele financiare internationale vor impiedica PIB-ul romanesc sa avanseze in 2009 intr-un ritm la fel de alert ca in prezent.

Imobiliarele, bursa si consumul, cele mai afectate

Cele mai mari probleme, considera analistii ING Bank Romania, le vor inregistra anul viitor business-urile orientate catre consum, adica tocmai acelea care au ridicat economia romaneasca in ultimii ani.

Omul de afaceri Dinu Patriciu estimeaza ca sectoarele cele mai afectate vor fi piata imobiliara, bursa si sistemul bancar.

„Criza s-a manifestat deja in sectorul imobiliar si pe bursa si probabil ca urmeaza sistemul bancar. De la inceputul anului, piata imobiliara a scazut cu 50% si estimez ca acest trend va continua”, a declarat, zilele trecute, Dinu Patriciu.

Toate aceste probleme din constructii, retail, bursa si sistemul bancar vin pe fondul problemelor de finantare, care s-ar putea accentua anul viitor, a spus Juan Jose Fernandez-Ansola, reprezentantul FMI pentru Romania.

[quote=Juan Jose Fernandez-Ansola, reprezentantul FMI pentru Romania]Finantarea din strainatate devine mai scumpa si intrarile de capital vor incetini probabil, avand in vedere incertitudinile existente. Acest lucru se va combina cu incetinirea consumului, exporturilor si investitiilor[/quote]

Cotatia euro in 2009 a devenit un mister

Cat va valora un euro in 2009? O intrebare la care analistii ezita sa raspunda si asta in conditiile in care ultima saptamana a aratat ca orice este posibil. Leul a evoluat de la 3,7 lei/euro la 3,9 lei/euro practic peste noapte, BNR reusind cu greu sa mentina moneda europeana sub nivelul de 4 lei.

Estimarile de pana acum mergeau spre un curs intre 3,4-3,7 lei/euro in 2009, analistii economici bazandu-se pe avansul istoric al economiei.

Ultimele evenimente au aratat insa ca datele prezentate de autoritati nu tin deloc de „cald”, intr-o iarna ce se anunta extrem de grea din punct de vedere financiar. Specialistii spun ca moneda europeana, in perspectiva unui crize de lichiditate, ar putea depasi oricand nivelul de 4 lei, daca BNR nu va lua masuri concrete. O noua depreciere a leului ar reaprinde insa inflatia, lucru de nedorit, in actualul context financiar.

[quote=Kenneth Orchard, senior economist Moody’s]Moneda este unul dintre principalii indicatori economici, iar fluctuatiile ei arata problemele reale ale economiei. Daca 2009 va fi un an greu, si moneda va urma aceste trend negativ[/quote]

Investitiile straine vor imuniza economia romaneasca?

„In prezent, economia Romaniei inregistreaza cei mai buni parametri din istoria sa moderna. Iar daca in 2009 vom inregistra o crestere economica de 6,5%, nu inseamna o prabusire, sau hard landing (aterizare fortata – n.r.), cum se vehiculeaza, ci tot un avans al economiei. Nimeni nu creste cu 9% tot timpul”, a declarat recent Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, care estima nivelul investitiilor din 2009 la 50 mld. euro, cu 10 mld.euro mai mult decat in acest an.

Seful sau de la Palatul Victoria, premierul Calin Popescu Tariceanu, se dovedea, intr-un interviu la TVR, ceva mai ponderat, luand in calcul impactul crizei externe.

„Nu as spune ca (Romania-n.r.) este complet protejata. Sigur ca exista anumite efecte: se va inregistra o anumita criza a lichidatilor, creditul se va scumpi. (..)S-ar putea ca anul viitor sa avem o crestere economica mai mica decat anul acesta, dar nu care sa ne afecteze in mod profund”, a spus Tariceanu.

Viitorul suna… rau

Optimismul relativ al autoritatilor de la Bucuresti, influentat bineinteles de perspectiva alegerilor parlamentare, s-ar putea transforma intr-un potential cosmar, pe fondul anuntatei recesiuni economice mondiale.

„Degeaba ne facem noi planuri la Bucuresti ca vom atrage investitii straine, daca investitorii au probleme serioase in tarile lor. Dimpotriva, ne-am putea trezi cu probleme noi, din cauza lor”, estimeaza analistul economic Cristian Dinulescu.

„Ganditi-va doar la sistemul bancar, unde, daca bancile care au filiale din Romania vor avea probleme in tarile de origine, fiti siguri ca vor atrage tot capitalul disponibil, inclusiv de la noi. S-a intamplat cu Banca Turco-Romana, acum cativa ani. De ce nu s-ar putea repeta?”, a mai spus analistul.

Cert este ca, dincolo de datele economice pozitive promovate de autoritati, in economia reala, multi investitori au anuntat ca renunta la proiectele din Romania, pe fondul crizei financiare mondiale. Criza care, in opinia FMI, se va adanci in 2009.

Europa, Statele Unite, Japonia si toate tarile emergente care afisau cresteri economice impresionante nu vor fi crutate de criza financiara actuala, arata previziunile Fondului Monetar International.

Pentru zona euro, de exemplu, FMI prevede o crestere a inflatiei care va afecta puterea de cumparare, iar in unele tari din regiune se estimeaza ca sectorul imobiliar va afecta in continuare economia.

FMI a revizuit astfel in scadere estimarile privind cresterea economica mondiala din 2009, de la 3,9% la 3%.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan anunță consultări pentru formarea unui nou executiv și exclude alegerile anticipate
Nicușor Dan anunță consultări pentru formarea unui nou executiv și exclude alegerile anticipate
Leul a atins un minim istoric în ziua moţiunii de cenzură: cursul urcă la 5,21 lei/euro
Leul a atins un minim istoric în ziua moţiunii de cenzură: cursul urcă la 5,21 lei/euro
Grindeanu, după ce moţiunea de cenzură a trecut: „Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim o majoritate”
Grindeanu, după ce moţiunea de cenzură a trecut: „Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim ...
Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură: 281 de voturi „pentru”, cel mai ridicat scor înregistrat
Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură: 281 de voturi „pentru”, cel mai ridicat ...
Bugetul Capitalei pentru 2026, adoptat: 8,5 miliarde lei, cu accent pe investiţii şi reducerea cheltuielilor de funcţionare
Bugetul Capitalei pentru 2026, adoptat: 8,5 miliarde lei, cu accent pe investiţii şi reducerea cheltuielilor ...
Guvernul aprobă semnarea acordului SAFE: finanţare de peste 16 miliarde de euro pentru apărare, a doua cea mai mare alocare din UE
Guvernul aprobă semnarea acordului SAFE: finanţare de peste 16 miliarde de euro pentru apărare, a ...
Bolojan: Dacă acest Guvern va pleca acasă, va lăsa nişte lucruri extrem de importante
Bolojan: Dacă acest Guvern va pleca acasă, va lăsa nişte lucruri extrem de importante
Bolojan în Parlament: „Am generat supărarea baronilor locali”
Bolojan în Parlament: „Am generat supărarea baronilor locali”
FIDELIS revine în mai cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% la emisiunile în lei și 6,25% la euro
FIDELIS revine în mai cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% la emisiunile în lei și 6,25% la euro
Bolojan: „Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân”
Bolojan: „Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân”
UniCredit raportează profit trimestrial record și își intensifică ofensiva pentru preluarea Commerzbank
UniCredit raportează profit trimestrial record și își intensifică ofensiva pentru preluarea Commerzbank
Zelenski denunţă „cinismul absolut” al Rusiei, care cere armistiţiu în timp ce continuă să lanseze atacuri
Zelenski denunţă „cinismul absolut” al Rusiei, care cere armistiţiu în timp ce continuă ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc într-o ședință extraordinară pentru a dezbate proiectul de buget pe 2026 și reorganizarea Poliției Locale
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc într-o ședință extraordinară pentru a dezbate proiectul ...
Coreea de Sud va analiza aderarea la operațiunea americană din Ormuz
Coreea de Sud va analiza aderarea la operațiunea americană din Ormuz
Zi decisivă pentru Guvernul Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură. Partidele și-au stabilit strategia de vot
Zi decisivă pentru Guvernul Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură. Partidele și-au stabilit ...