Piata aerului conditionat isi tempereaza cresterea in 2008

06 Mar, 00:01 • razvan.codorean
Vanzarile de aparate de aer conditionat ar putea creste, in acest an, cu 30-50%, fata de 70% anul trecut, cresterea urmand sa depinda, ca si in anii trecuti, de modul in care va evolua vremea in aceasta vara, cand nu mai sunt asteptate perioade lungi de canicula, estimeaza, pentru DailyBusiness, specialistii din piata.
Piata aerului conditionat isi tempereaza cresterea in 2008

In conditiile temperaturilor din ce in ce mai ridicate, romanii au inteles in ultimii ani ca aerul conditionat nu mai reprezinta un produs de lux, ci mai degraba o necesitate.

Dupa ce, anul trecut, vanzarile de aparate de aer conditionat au crescut cu peste 70% fata de anul precedent, piata fiind evaluata la 100 de milioane de euro, in acest an, producatorii si importatorii se asteapta la o temperare a cresterii, pe fondul unei segmentizari a cererii si urmare a unei perioade estivala normala din punct de vedere termic.

Gabriela Tirlea, presedintele Patronatului Frigului si Aerului Conditionat, ce reuneste cele mai importante firme din domeniu, spune ca vara acestui an va aduce o oferta mai larga de produse si preturi mult mai bune.

„Aerul conditionat nu mai este un produs de lux. La 40 de grade Celsius, sa ai un aparat de aer conditionat devine o necesitate, iar romanii au inteles acest lucru. Ne asteptam ca si 2008 sa aduca vanzari importante, in special pe segmentul home-user, acolo unde potentialul pietii este foarte mare”, a spus Tirlea.

O analiza a Institutului National de Statistica arata, de altfel, ca rata de penetrare a aparatelor de aer conditionat in casele romanilor este inca foarte scazuta fata de situatia din alte tari europene. La noi, conform statisticii, aparatele de aer conditionat se intilnesc, cel mai frecvent, in casele patronilor (1.593 din 10.000) si in cele ale salariatilor (294 din 10.000). Altfel spus, sub 2% din totalul locuintelor din Romania sunt prevazute cu instalatie de aer conditionat.

Pe piata romaneasca, conform estimarilor patronatului frigului, activeaza cateva sute de firme care vand aparate de aer conditionate. Preturile unitatilor home-user variaza de obicei intre 700 si 5.000 de lei, dar exista si variante mai scumpe.

Cele mai vandute produse sunt aparatele de aer conditionat de 12.000 de BTU, la un pret mediu intre 110 si 130 de lei, ce include si instalarea gratuita, iar locurile cele mai preferate de achizitie sunt considerate marile centre comerciale.

In medie, apartamentele romanilor sunt dotate cu un aparat de aer conditionat, iar locul cel mai frecvent in care este amplasat este sufrageria.

Vanzarile, in functie de vreme

Producatorii si importatorii de aparate de aer conditionat spun ca, in acest an, ritmul de crestere a pietei aerului conditionat se va tempera la 30%, maxim 50%, in conditiile in care vara acestui an va fi una normala din punct de vedere termic.

De altfel, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ioan Sandu, spune ca vara acestui an nu va fi una cu perioade lungi de canicula. Vor exista, totusi, zone in care seceta va fi prezenta, dar ca, in ansamblu, la vara nu sunt asteptate fenomene meteo extreme.

„Consider ca va fi un an normal. Nu vor fi cantitati de precipitatii atat de mari ca in 2005 si nu vor fi cantitati de precipitatii asa de putine ca in 2007. In iunie si iulie, in special, vom avea seceta in sud-estul Romaniei. In mod sigur, la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie vom avea temperaturi ridicate, temperaturi caniculare. Nu vom avea perioade atat de lungi cu temperaturi foarte ridicate ca in anul 2007”, a precizat Sandu.

„Conform prognozelor meteo, cred ca in acest an vom asista la un fenomen de maturizare a pietei. Romanii vor fi mai atenti atunci cand aleg aparatul de aer conditionat, va conta mai mult calitatea produsului si mai putin pretul”, spune Cristina Ioan, director de marketing la Promoterm.

„In 2008, si oferta va fi mult mai bogata decat in anul trecut, atat la nivel de marci cat si la nivel de facilitati. Noi vindem LG, o marca care produce un segment de aparate de aer conditionat dedicata special celor care apreciaza in aceiasi masura performanta dar si calitatea”, a precizat Ioan, pentru DailyBusiness.

„Oferta lui 2008 va include, mai mult ca in anii trecuti, produse de tip multi-split, adica cu o singura unitate si mai multe aparate de distribuit aerul. Pretul acestora era in anii trecuti destul de mare, dar acum asistam la o reducere substantiala, fapt care va atrage multi clienti, in special din segmentul home-user”, a precizat Horia Molnar, director tehnic la compania Calor.

„Noi am vandut vara trecuta cam 4.000 de aparate de aer conditionat, iar in acest an ne asteptam la o crestere cu 30% a vanzarilor”, a mai spus Molnar.

Piata rezidentiala stimuleaza vanzarile

Producatorii si importatorii spun ca, dincolo de vanzarile catre persoanele fizice, in special prin intermediul retelelor de retail, in acest an vanzarile de aer conditionat vor creste foarte mult pe zona de rezidential, noile complexuri de birouri si locuinte urmand sa atraga o mare parte din oferta din piata.

„Piata s-a dezvoltat spectaculos pe acest segment”, spune Gabriela Tirlea, directorul Patronatului Frigului si Aerului Conditionat. „Cererea pentru segmentul de birouri si rezidential este foarte mare, iar multi dintre producatori si importatori au inceput sa lucreze solutii tehnice dedicate special acestui segment”, a mai declarat Tirlea.

„Oferta vizeaza in principal sisteme cu mai multe splitere, aer conditionat pentru toata cladirea, in general sisteme profesionale. Nu mai construieste nimeni apartamente acum la care sa atarne la fiecare geam cate un aparat. Trendul este de a se renunta la padurea de aparate clasice si sa se treaca pe solutii unitare, de tip profesional”, a precizat Gabriel Chira, inginer la divizia de climatizare a companiei Promoterm.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...