- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Presiunile sindicale pe cresterea salariilor trimit \”in corzi\” multinationalele

09 Apr, 00:01 • razvan.codorean
Grevele muncitorilor romani sunt un semnal pentru Renault, Ford, Nokia, Arcelor Mittal si celelalte mari companii prezente pe piata locala ca vor fi nevoite sa se conformeze trendului de crestere a salariilor, insa firmele avertizeaza ca nu vor face majorari necorelate cu productivitatea.
Presiunile sindicale pe cresterea salariilor trimit \in corzi\ multinationalele

In timp ce sindicatele dau ca exemplu nivelul salarial din UE, specialistii spun ca o crestere necontrolata a salariilor ar putea avea efecte negative la nivelul intregii economii.

Greva in desfasurare de la Dacia reprezinta doar varful unui „iceberg al salarizarii” care, in urma integrarii europene, va afecta diferite sectoare industriale, producand o ajustare a salariilor la nivelul celor din UE. Economia se confrunta deja cu un val de proteste sindicale fara precedent in ultimii ani.

Muncitorii de la Arcelor Mittal, cei de la Daewoo Mangalia, salariatii de la Dacia si cei ai producatorului de bere InBev Blaj s-au aflat recent sau inca se afla in conflicte sindicale cu administratiile, principala revendicare fiind legata de majorararea salariilor.

In aproape toate cazurile, sindicatele au ridicat problema corelatiei dintre cresterea profitului multinationalelor din Romania la nivelul salarizarii. Daca la Inbev, protestul s-a incheiat cu o majorare salariala de 15%, la Arcelor Mittal, diferendul a ajuns in justitie. La Dacia, sindicatele nu sunt de acord cu majorarea de 14% propusa de conducere si au intrat in a treia saptamana de greva generala. Intre timp, conducerea uzinei, confruntata cu pagube de zeci de milioane de euro, ameninta ca ar putea muta productia in alta tara.

Confruntati cu aceeasi problema a salarizarii, cei de la Daewoo Mangalia au gasit o solutie originala, preferand sa aduca muncitori din Asia, pentru a suplini deficitul de salariati dar si a forta, intr-un fel, mana sindicatelor.

Liderii marilor confederatii sindicale spun ca, dincolo de particularitatile fiecarui conflict in parte, nota comuna a acestui val de proteste este reprezentata de nivelul salariilor, mult prea mic in comparatie cu cel din tarile UE. Sindicalistii de la Cartel Alfa spun ca, odata cu integrarea europeana, este absolut normal ca nivelul salarial din Romania sa creasca.

„Avem slujbe similare cu cei din UE. Productivitatea muncii fiind aproape la fel cu cea din Vest, este normal sa cerem un nivel salarial similar celui din Occident”, a declarat presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Slujbele din domeniile competitive vor fi platite primele la nivel european

Oamenii de afaceri chestionati de DailyBusiness considera ca trendul de crestere a salariilor este inerent, iar marile companii trebuie sa inteleaga acest lucru, chiar daca masura va avea si consecinta negative.

„Cresterile salariale sunt inerente pe termen lung. Cine crede ca va mai putea produce in Romania la nivelul celor mai mici salarii din Europa se inseala. In 2-3 ani, castigul salarial se va nivela, urmand ca slujbele din domeniile competitive, precum IT-ul, cercetarea, constructiile de masini, etc. sa fie platite la nivel european”, a declarat Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR).

Iar multinationalele par sa fi inteles acest lucru. „Din discutiile pe care le-am purtat cu investitorii strategici din economie a reiesit ca toti si-au inclus in planurile de afaceri pe urmatorii ani cresteri salariale”, spune Adrian Izvoranu, secretarul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania.

„Cresterile nu vor fi insa bruste, pentru ca ar afecta serios bugetele acestor companii, ar duce la majorarea costurilor si ar determina o scadere a competitivitatii produselor si serviciilor”, a mai spus Izvoranu.

Premiera negativa in 2007: Productivitatea a crescut mai lent decat salariile

Romania are un deficit de forta de munca cifrat intre 300.000-500.000 de muncitori, conform estimarilor patronatelor din industrie si Ministerului Muncii. Criza cea mai puternica este in domeniul constructiilor, acolo unde desi exista un boom investitional, sunt foarte multe firme care au proiecte contractate dar nu au cu cine sa le puna in practica.

Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), considera ca, in actuala conjunctura, ca sa tii forta de munca in tara trebuie sa umbli la salarii.

„Cine nu va sti sa isi motiveze salariatii in a-i determina sa continue activitatea, va avea cu siguranta o problema”, a spus Pogonaru. „Acesta este un principiu economic elementar pe care, in prezent, aproape toate companiile competitive din economie il constientizeaza”, a adugat presedintele AOAR.

Omul de afaceri Liviu Rogojinaru, reprezentant al Consiliului IMM-urilor, spune ca situatia este valabila in aceeasi masura pentru marile companii si pentru IMM-uri.

„Oamenii calificati se gasesc din ce in ce mai greu si e foarte dificil sa ii pastrezi, pentru ca ofertele din Occident sunt atractive. O crestere salariala este cea mai eficienta masura pentru mentinerea salariatilor, dar, ca oricare masura economica, isi are riscurile ei, ce tin de performanta economica si de productivitatea muncii”, a afirmat Rogojinaru.

Temerile omului de afaceri sunt alimentate si de datele prezentate recent de Institutul National de Statistica (INS), potrivit carora castigul salarial a crescut cu 22,6% in 2007, depasind astfel ritmul de crestere a productivitatii muncii la nivelul intregii economii, de 17,8%. Un fapt semnificativ, in conditiile in care in perioada 2002-2006, productivitatea muncii a sporit mai repede decat salariile, raportat la nivelurile inregistrate in anii anteriori.

Multinationalele: Majorarile salariale trebuie sa fie sustenabile

Marile companii prezente in Romania evita in general sa vorbeasca pe tema salariilor, aceasta fiind considerata o problema sensibila. Orice declaratie intr-un sens sau altul, spun specialistii in PR, ar putea determina o reactie a sindicatelor, iar cel mai bun lucru este sa evite astfel de pozitii publice.

Inclusiv cei care se confrunta cu ample proteste, precum cei de la Dacia Renault, evita sa comenteze prea mult pe tema salarizarii. Directorul de comunicare de la Dacia, Liviu Ion, a declarat marti ca orice majorare salariala trebuie sa fie sustenabila, adica sa fie stabilita clar o sursa de finantare.

„Cine nu isi doreste sa castige mai mult? Dar, in momentul in care cerem salarii mai mari trebuie sa o facem cu intelepciune si ratiune. Compania a facut o oferta salariala, pe baza unui calcul just, in corelatie cu rezultatele companiei”, a declarat Ion, precizand ca, din punctul de vedere al companiei, administratia nu va mai discuta problema salariilor decat atunci cand salariatii se vor intoarce la munca.

„Administratia indeamna angajatii sa vina la lucru si sa-si urmeze interesele. Vom relua negocierile doar dupa reluarea activitatii de catre salariati”, a mai spus Ion.

O pozitie similara a adoptat si conducerea de la ArcelorMittal Galati, confruntata de asemenea cu un protest sindical ce ar putea provoca pagube de milioane de euro. Directorul general al companiei, Augustine Kochuparampil, a declarat, miercuri, ca revendicarile salariale ale muncitorilor sunt justificate in masura in care si productivitatea muncii creste cu procente similare. Atata timp cat, insa, productivitatea combinatului a avansat cu numai 5-6% fata de o crestere de peste 10% in anul precedent, majorarile salariale nu pot fi justificate economic.

„Este evident ca pe termen lung salariile trebuie sa fie egale cu productivitatea. Vrem sa facem investitii care sa creasca productivitatea si implicit salariile”, a declarat Augustine Kochparampil. El a precizat ca oferta propusa sindicatelor privind o crestere salariala cu 9,5%, adica 90 lei, este rationala si realista.

„Pozitia noastra a fost tot timpul deschisa catre o colaborare cu sindicatele. Politica noastra salariala este in stransa legatura cu performanta combinatului si productivitatea muncii”, a declarat Ionel Bors, senior manager in cadrul companiei.

Romania si-ar putea pierde principalul avantaj, mana de lucru ieftina

Specialistii de la PricewaterhouseCoopers trag un semnal de alarma cu privire la cresterea salariilor din Romania, acest demers urmand sa aiba posibile consecinte negative la nivelul perceptiei din partea investitorilor straini.

Ruxandra Stoian, directorul de resurse umane al PwC, a explicat ca daca salariile din Romania ar creste in 2008 cu 12-14%, avantajul competitiv pe care il reprezinta angajarea unui roman fata de un salariat occidental sau din Europa Centrala, prin costurile salariale mai mici, ar putea disparea in urmatorii doi ani.

[quote=Ruxandra Stoian, director de resurse umane la PwC]Un euro investit intr-un salariat din Romania aduce un randament de 1,4 euro, comparativ cu un randament de 1,1 euro in statele Europei de Vest[/quote]
Nu toti specialistii se tem ca majorarea salariilor i-ar putea indeparta pe investitori. „Nu cred ca marii investitori ar putea sa ocoleasca Romania, din cauza majorarii costurilor salariale. Nokia si-a relocat productia din Germania in Romania din cauza salariilor si in general a conditiilor net mai avantajoase de la noi”, spune Mihai Ionescu de la ANEIR.

„Cresterile salariale la noi oricum vor fi mai lente, asa ca pe un termen mediu, investitiile in Romania sunt avantajoase. In contextul integrarii, diferenta pe viitor in cadrul UE va fi data de competitivitate, dar vorbim de un interval de 10 ani, de 2014, cand vom adopta euro”, a mai spus presedintele ANEIR.

Banca centrala indeamna la prudenta. „Optiunea este sa pastram un decalaj pozitiv intre evolutia productivitatii si evolutia veniturilor. Sa revenim la comportamente mai sanatoase – sa nu trimitem in salarii tot castigul de productivitate”, a avertizat, recent, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Relevante, in acest context, sunt datele prezentate de Institutul National de Statistica. Anul trecut, salariul mediu net a fost de 1.043 lei (312,5 euro), in crestere cu 20,4% fata de nivelul din 2006, in timp ce productivitatea muncii – calculata doar pentru sectorul industrial – a avansat anul trecut cu numai 9,9% fata de 2006.

Patronate: Economia duce in spate un sector de stat ineficient

Dincolo de temerile legate de scaderea atractivitatii investitionale a Romaniei, marele pericol al unor majorari salariale necontrolate si mai ales necorelate cu cresterea productivitatii muncii, spun oamenii de afaceri, este dat de inflatie, ajunsa deja la un nivel de 7,97% in februarie.

„Degeaba vor creste salariile daca inflatia nu va fi stopata. Masurile BNR vin sa puna stavila apetitului crescut al romanilor pentru consum, dar cred ca nu este suficient ce face Banca Nationala”, a afirmat Mihai Ionescu, presedintele ANEIR.

El asteapta ca Executivul sa limiteze pierderile. „Pe termen scurt nu se mai poate face nimic altceva decat sa franezi creditarea. Pe termen lung insa, cred ca noul guvern trebuie sa elaboreze o lege a salarizarii care sa premieze performanta si sa sanctioneze gaurile negre din economie. Actualul sistem de salarizare este unul de tip comunist in care toata lumea castiga, desi in multe domenii, cum ar fi mineritul, pierderile sunt uriase”, a precizat Ionescu.

Adrian Izvoranu, secretarul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, crede ca majorarile salariale necontrolate din sectorul de stat, dublate de majorarea nesustenabila a pensiilor, nu fac altceva decat sa loveasca, prin ricoseu, in intreaga economie romaneasca. Aceasta, desi are performante, trebuie sa tina in spate un sector de stat ineficient.

„Avem cresteri salariale periodice la stat. Nu spune nimeni ca nu au dreptate sa ceara, dar statul nu a corelat niciodata majorarile salariale cu o eficientizare a sistemului. Iar toate aceste cresteri salariale s-au dus in inflatie, iar de suferit a avut pana la urma toata lumea. Cand sistemul de salarizare va fi reglementat, vom putea vorbi despre un castig real mai mare. Pana atunci, toate aceste cresteri salariale sunt false, nesustenabile”, a subliniat Izvoranu.

Ponderea salariilor in PIB scade in tarile UE

In tentativa lor de a determina patronii sa le mareasca salariile, sindicatele din Romania au gasit un sprijin nesperat chiar la Bruxelles.

„Dorim majorarea nivelului salariului minim pe economie, care in majoritatea tarilor nou-intrate in UE este la limita subzistentei, dar si eliminarea diferentelor de salariu intre femei si barbati”, a declarat, sambata, la Ljubljana, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, care a participat, alaturi de cateva sute de sindicalisti romani, la un protest organizat de Confederatia Europeana a Sindicatelor (CES).

„Sindicalistii din intreaga Uniune Europeana vor sa atraga atentia, atat ministrilor de finante prezenti la reuninunea ECOFIN (desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute in Slovenia – n.r.), dar si Comisiei Europene si membrilor Parlamentului European, fata de deprecierea puterii de cumparare a salariatilor, precum si fata de ponderea din ce in ce mai scazuta a salariilor in PIB, in majoritatea tarilor din UE”, a spus Hossu.

„Pot sa inteleg foarte bine cererile sindicatelor”, a dat asigurari comisarul european pentru afaceri economice, spaniolul Joaquin Almunia. Dar, „cresterile de salarii ar trebui sa depinda de productivitatea reala”, a adaugat el.

Salariul mediu net ar putea atinge 560 euro in 2013

In acest an, conform estimarilor preliminare de primavara ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), castigul salarial mediu net al romanilor ar putea creste cu 13,2%, pana la 1.181 lei (332,7 euro), intr-un ritm mai lent decat cel de anul trecut, in conditiile cresterii numarului de salariati cu aproape 100.000.

Pe termen lung, specialistii CNP estimeaza o majorare a castigului salarial mediu net al romanilor pana la 1.819 lei (560 euro) in 2013, intr-un ritm mai temperat decat cel de anul trecut, in conditiile cresterii numarului de salariati cu 430.000 persoane.

Pe de alta parte, reprezentantii Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania vad un salariu mediu putin mai mare decat cel indicat de CNP pentru 2013. „Cred ca, in 4-5 ani, salariul minim va ajunge la 450 de euro, iar o medie salariala se va situa undeva la 700 de euro pe intreaga economie, bineinteles cu plusuri pentru industriile competitive”, a afirmat Adrian Izvoranu, secretarul general al Aliantei.

Avansul castigului salarial real a depasit in 2007 estimarile Comisiei de Prognoza, care anticipase o crestere cu 13% a salariului real. Anul trecut, salariul mediu net a fost de 1.043 lei (312,5 euro), in crestere cu 20,4% fata de nivelul din 2006.

Biroul de statistica european Eurostat a calculat ca anul trecut cresterea salariilor din Romania s-a situat pe locul 3 in Uniunea Europeana, cu un avans al salariilor cu 21,4% in trimestrul 4, comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent. Cel mai mult s-au majorat, in trimestrul al patrulea din 2007, fata de trimestrul al patrulea din 2006, salariile din Letonia (30,6%), urmate de cele din Bulgaria (21,8%).