- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Profitul net al Western Union a scazut cu 16% in T3, la 216 mil. $

24 Oct, 10:59 • Redactia DailyBusiness
Compania de transferuri de bani Western Union a raportat un profit net de 216,3 milioane dolari in al treilea trimestru al lui 2007, in scadere cu 16% fata de perioada similara a anului trecut, arata raportul financiar al companiei, publicat marti.
Profitul net al Western Union a scazut cu 16% in T3, la 216 mil. $

In trimestrul 3 din 2006, profitul net al companiei a fost de 258,1 milioane dolari. Veniturile totale ale companiei au urcat cu 10% in trimestrul III, pana la 1,257 miliarde dolari, in special pe fondul unui avans cu 10% al veniturilor din afacerea de tranzactii intre consumatori, pana la 1,1 miliarde dolari, care a inregistrat o evolutie pozitiva in special pe pietele externe ale companiei americane. Castigul pe actiune al Western Union s-a diminuat, din iulie pana in septembrie 2007, cu 18%, pana la 0,28 dolari pe actiune.

In primele noua luni ale anului, profitul net al companiei a scazut cu 12% fata de aceeasi perioada a anului precedent, pana la 614 milioane dolari. Veniturile in acelasi interval au urcat cu 9%, pana la 3,59 miliarde dolari. Castigurile pe actiune, dupa primele noua luni ale anului, au fost de 0,79 dolari pe actiune, in scadere cu 13% fata de acelasi interval al anului trecut.

Activele Western Union insumau 5,685 miliarde dolari la sfarsitul lunii septembrie a acestui an, fata de 5,321 miliarde dolari in primele noua luni ale anului trecut.

Western Union se asteapta la o crestere anuala a veniturilor de 10% in 2007 fata de 2006 si la un castig pe actiune intre 1,09 si 1,11 dolari pe actiune.

Urmărește Daily Business pe Google News