Resursele, tot mai greu de scos din pamant. Cine taie aripile multinationalelor

16 May, 00:05 • karina.popescu
Companiile miniere sau cele care activeaza in industria petrolului si a gazelor, din cauza carora oameni din toata lumea sunt stramutati de pe pamanturile lor, sunt tot mai hulite. Timp de cateva decenii s-a trecut foarte usor peste vocile slabe ale localnicilor, dar in ultimul timp protestele au efecte usturatoare pentru „invadatori”. Multinationalele sunt nevoite sa suporte costuri foarte mari sau chiar sa abandoneze operatiunile.
Resursele, tot mai greu de scos din pamant. Cine taie aripile multinationalelor


Cercetatorii de la
Centrul de Responsablitate Sociala in Minerit au intervievat angajati
din cadrul catorva zeci de corporatii internationale implicate in
activitati extractive si au aflat ca aceste companii au tot mai mult
de furca in ceea ce priveste impactul social si de mediu al
proiectelor lor. Si asta se traduce prin lovituri in bilantul
financiar.


Studiul
, care a inclus 50 de proiecte
majore (extractia petrolului, mine in constructie etc.), a scos la
iveala faptul ca in cazul a jumatate dintre acestea, localnicii au
format adevarate baricade in apararea “casei”, ducand la blocarea
proiectelor. De asemenea, in cazul a 40% din proiecte, cineva a murit
ca rezultat al protestelor, iar 15 din ele au fost suspendate sau
abandonate.

[b]Puterea comunitatilor e
subestimata[/b]

“Ideea ca localnicii sunt lipsiti de
putere in fata marilor corporatii si a guvernelor e una preconceputa.
Cercetarea noastra a aratat ca mobilizarea comunitatilor poate avea
un impact foarte dur in ceea ce priveste costurile companiilor
extractive”, a spus Daniel Franks, cel care a condus studiul.

Motivul pentru care aceste proiecte
(printre care mina de aur Minas Conga din Peru si mina de bauxita
Lanjigarh din Orrisa, India) au fost abandonate nu a avut vreo
legatura cu spiritul de responsabilitate sociala sau cu grija fata de
mediu. Motivul renuntarii a fost dat de forta protestelor, care
intr-un final au facut ca proiectele respective sa nu mai fie, pur si
simplu, viabile din punct de vedere financiar.

[b]Cat costa intarzierile
proiectelor[/b]

In proiectele din
categoria minerit/extractia de petrol si gaze, intarzierile pot fi
extrem de costisitoare. Spre exemplu, in cazul unui proiect minier
mare, intarzierile, chiar si la inceputul operatiunilor, duc la
pierderi saptamanale de circa 20 milioane de dolari.

Potrivit
participantilor la studiu, o intarziere de 9 luni a unui proiect din
America Latina costa investitorul 750 milioane de dolari. In alt caz,
cand protestatarii au taiat liniile de curent pe santier, pierderile
s-au ridicat la 750.000 dolari pe zi.


Chiar si inainte sa
inceapa forarile sau exploatarea propriu zisa, intarzierile pot costa
o companie 50.000 dolari pe zi.

Deloc surprinzator, protestele au avut
cel mai mult succes la inceputul proiectelor, in timpul studiilor de
fezabilitate sau de pregatire a terenului, cum a fost si cazul Rosiei
Montane.

“Asta se intampla pentru ca in aceste
faze proiectul este la scara mai mica si deci mai usor de combatut,
dar mai ales pentru ca in stadiile mai avansate, capitalul a fost
deja investit, incep sa apara venituri si sunt tot mai multe motive
pentru ca firmele si guvernele sa isi apere cu darzenie proiectele”,
a mai spus Franks.

[b]Rolul social
media e unul major[/b]

Accesul la Internet
si in special social media permit localnicilor sa se organizeze mult
mai usor decat inainte, sa invete de la alti protestatari care au
reusit sa blocheze proiecte, sa ia contact cu organizatii umanitare
si non-profit, care ii ajuta sa arate lumii intregi povestea lor.

“S-a produs o mare schimbare in
mentalitatea indigenilor – lucruri ca Facebook ii ajuta sa nu mai
fie atat de naivi. Se uita, spre exemplu, la ce se intampla in Peru,
si vad cum cultura locala se duce pe apa sambetei. Si, dintr-o data,
cadourile pe care companiile obisnuiau sa le ofere, precum barci,
medicamente sau chiar educatie, nu sunt panaceul pe care il credeau”,
spune Kelly Swing, cercetator la Univeristatea din Boston, care
lucreaza intr-o zona din Ecuador afectata de proiectele petroliere.

[b]Asul din maneca al companiilor[/b]

Pe de alta parte, companiile incep sa
invete cum sa anticipeze eventualele proteste, mai rezulta din
studiu, care a pastrat confidentialitatea respondentilor.

Un conflict companie-comunitate poate
fi contracarat printr-o reteta destul de simpla – proceduri
standard pe care companiile le pun in aplicare, nu numai pentru a
evita un protest, dar si pentru a-si asigura o relatie constructiva
cu comunitatea, spune cel care a condus studiul.

Practicile companiilor includ si
angajarea de translatori, care pot identifica potentialele probleme,
nemultumiri la nivelul comunitatii, pe care compania respectiva le
“traduce” imediat in costuri de business. In tot mai multe cazuri
insa, costurile acestea sunt atat de mari, incat proiectul moare.

In Romania, proiectul minier de la Rosia Montana este amanat de multi ani, cel mai efervescent moment din seria piedicilor fiind toamna anului trecut, cand mii de protestatari au iesit pe strazi in toata tara, ceea ce a dus si la caderea Legii Minelor in Parlament. 

Un alt exemplu este Pungesti, satul care a reusit sa amane, ce e drept pentru scurt timp, instalarea sondei de explorare a gazelor de sist de catre Chevron.

Citeste si 
Transilvania, terenul de aur minat: Rosia Montana a adormit, 13 noi proiecte s-au trezit
Dupa boli, gazele de sist au adus si bani: Prima despagubire castigata in instanta