- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Romania a transmis CE cereri de rambursare de fonduri europene de 388 mil. euro, in martie

03 Apr, 13:52 • adrian.mihaltianu
Romania a transmis Comisiei Europene, in martie, declaratii de cheltuieli pentru rambursarea de fonduri europene in valoare de peste 388 milioane de euro.
Romania a transmis CE cereri de rambursare de fonduri europene de 388 mil. euro, in martie

Astfel, Romania a transmis Comisiei
Europene, in luna martie 2013, documentele necesare (declaratii de
cheltuieli) pentru rambursarea de fonduri europene prin intermediul a
patru programe operationale: Programul Operational Regional,
Programul Operational Sectorial Mediu, Programul Operational
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane si Programul Operational
Dezvoltarea Capacitatii Administrative, se arata intr-un comunicat
publicat de Ministerul Fondurilor Europene.

„Din aceasta suma (388 mil. euro,
n.r.) au intrat in tara, tot in luna martie, fonduri de peste 44 de
milioane de euro pe Programul Operational Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane. Schimb sistemul pentru ca lucrurile sa se miste cu
viteza, ceea ce va duce la accelerarea ratei de absorbtie”, a
declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (foto).

Cea mai mare suma, de peste 150 de
milioane de euro, a fost solicitata pentru Programul Operational
Regional.

In acelasi timp, pentru Programul Operational Sectorial
Mediu au fost trimise documente pentru rambursarea a aproape 135 de
milioane de euro, pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane – aproape 103 milioane de euro, iar pentru
Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative –
peste 0,5 milioane de euro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Leul a atins un minim istoric în ziua moţiunii de cenzură: cursul urcă la 5,21 lei/euro
Leul a atins un minim istoric în ziua moţiunii de cenzură: cursul urcă la 5,21 lei/euro
Grindeanu, după ce moţiunea de cenzură a trecut: „Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim o majoritate”
Grindeanu, după ce moţiunea de cenzură a trecut: „Eu cred că tot noi împreună trebuie să construim ...
Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură: 281 de voturi „pentru”, cel mai ridicat scor înregistrat
Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură: 281 de voturi „pentru”, cel mai ridicat ...
Bugetul Capitalei pentru 2026, adoptat: 8,5 miliarde lei, cu accent pe investiţii şi reducerea cheltuielilor de funcţionare
Bugetul Capitalei pentru 2026, adoptat: 8,5 miliarde lei, cu accent pe investiţii şi reducerea cheltuielilor ...
Guvernul aprobă semnarea acordului SAFE: finanţare de peste 16 miliarde de euro pentru apărare, a doua cea mai mare alocare din UE
Guvernul aprobă semnarea acordului SAFE: finanţare de peste 16 miliarde de euro pentru apărare, a ...
Bolojan: Dacă acest Guvern va pleca acasă, va lăsa nişte lucruri extrem de importante
Bolojan: Dacă acest Guvern va pleca acasă, va lăsa nişte lucruri extrem de importante
Bolojan în Parlament: „Am generat supărarea baronilor locali”
Bolojan în Parlament: „Am generat supărarea baronilor locali”
FIDELIS revine în mai cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% la emisiunile în lei și 6,25% la euro
FIDELIS revine în mai cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% la emisiunile în lei și 6,25% la euro
Bolojan: „Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân”
Bolojan: „Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân”
UniCredit raportează profit trimestrial record și își intensifică ofensiva pentru preluarea Commerzbank
UniCredit raportează profit trimestrial record și își intensifică ofensiva pentru preluarea Commerzbank
Zelenski denunţă „cinismul absolut” al Rusiei, care cere armistiţiu în timp ce continuă să lanseze atacuri
Zelenski denunţă „cinismul absolut” al Rusiei, care cere armistiţiu în timp ce continuă ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc într-o ședință extraordinară pentru a dezbate proiectul de buget pe 2026 și reorganizarea Poliției Locale
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc într-o ședință extraordinară pentru a dezbate proiectul ...
Coreea de Sud va analiza aderarea la operațiunea americană din Ormuz
Coreea de Sud va analiza aderarea la operațiunea americană din Ormuz
Zi decisivă pentru Guvernul Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură. Partidele și-au stabilit strategia de vot
Zi decisivă pentru Guvernul Bolojan: Parlamentul votează moțiunea de cenzură. Partidele și-au stabilit ...