Subway a deschis primul sau restaurant din Romania (Galerie Foto)

10 Apr, 11:26 • razvan.codorean
Subway a deschis primul restaurant din Romania, in franciza, in Piata Victoria din Bucuresti. Principalii concurenti ai companiei in Romania vor fi McDonald's, Burger King si KFC.
Subway a deschis primul sau restaurant din Romania (Galerie Foto)

Unitatea din Piata Victoria are o suprafata de 140 de metri patrati si 42 de locuri la
masa. Restaurantul are in prezent zece angajati, dar numarul salariatilor va
creste cu inca cinci persoane in urmatoarea perioada.
 

Meniul
Subway include sandwich-uri, salate si alte produse, unitatile avand si optiunea
de catering, iar serviciul de livrare la domiciliu va fi disponibil cand vor fi
suficiente unitati care sa acopere aria de livrare.





Franciza
a costat 7.500 de euro. In plus, firma va plati o suma reprezentand 8%
din afaceri pentru fondul de franciza si 4,5% din vanzari pentru fondul de
publicitate.

Subway vrea
sa deschida 40 de unitati pe piata romaneasca in urmatorii 4 ani. Pana la
finele anului vor fi inaugurate alte doua unitati, una in complexul Palas din
Iasi, iar cealalta in Iulius Mall Cluj.

Infiintat
in anul 1965, in Connecticut, SUA, Subway detine in prezent peste 36.500 de
restaurante, in 99 de tari, fiind cel mai mare lant de restaurante fast food
din lume in sistem de franciza.