- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Supraveghetor unic pentru toate bancile Europei. Ce va fi in Romania

22 Oct, 00:07 • adrian.mihaltianu
Liderii europeni au decis ca bancile europene sa fie supravegheate printr-un mecanism unic, care va fi introdus gradual de anul viitor. Si Romania va putea adera la acest sistem. DailyBusiness.ro a  chestionat bancherii locali pentru a vedea cum va fi influentata piata bancara.
Supraveghetor unic pentru toate bancile Europei. Ce va fi in Romania

Mecanismul de supraveghere unica a bancilor din zona euro de catre Banca Centrala Europeana (BCE) ar urma sa fie primul dintre cei trei piloni ai uniunii bancare europene, urmat de instaurarea unui sistem comun de garantare a depozitelor si de un altul care va permite restructurarea sau lichidarea la ordin a bancilor in dificultate.

Liderii europeni s-au angajat in noaptea de joi spre vineri sa puna in [b]aplicare in 2013[/b], un [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/merkel-crearea-unei-autoritati-de-supraveghere-bancara-va-necesita-timp-82073/ ]mecanism unic de supraveghere[/url] a bancilor din zona euro, un pas important in strategia lor de a pune capat crizei economice.

[b]Legislatia urmeaza sa apara pana la finele anului[/b]

O singura autoritate de supraveghere bancara in zona euro va fi creata in 2013, iar cadrul legal al acesteia va fi elaborat pana la sfarsitul acestui an. Astefel, Banca Centrala Europeana (BCE) va avea competente de la 1 ianuarie 2013 asupra intregului sistem bancar al zonei euro (6.000 de banci), dar mecanismul de supraveghere va deveni efectiv in mod treptat.

„Este un proiect european mai larg care cuprinde 4 elemente mari: moneda europeana, legislatia bancara – pe cat posibil unica, supravegherea si garantarea unica”, a mentionat Petre Bunescu, vicepresedintele BRD – Groupe Societe Generale si vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

El a adaugat ca urmeaza sa apara legislatia pana la finele anului, iar implementarea se va face treptat.

Bunescu a subliniat ca „momentan nu avem detalii despre cum se va face practic supravegherea. Asteptam creionarea cu mai multa acuratete a principiilor respective si a documentelor normative. Ele sunt inca in dezbatere”.

„Ca orice proiect, are o perioada de implementare. Probabil ca supravegherea bancara unica se va manifesta intai fata de grupurile bancare care au primit ajutor de stat pentru redresare, in al doilea rand grupurile bancare din tarile din zona euro, apoi bancile din tarile din Uniunea Eupeana care nu faca parte din zona euro (cum este si Romania, n.r.)”,  a explicat Bunescu.

Oficialul BRD a adaugat ca este vorba de supravegherea unui numar de peste 8.000 de banci in total, iar asta nu se poate face peste noapte – nu e asigurata logistica si nici personalul necesar.

Crearea unei autoritati unice de supraveghere bancara [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/merkel-crearea-unei-autoritati-de-supraveghere-bancara-va-necesita-timp-82073/]va necesita timp, si nu „una sau doua luni”[/url], a apreciat cancelarul german, Angela Merkel, subliniind ca este vorba despre o conditie prealabila oricarei recapitalizari directe a bancilor.

Romania nu face parte din zona euro, ceea ce inseamna ca ea va fi inclusa in acesta supraveghere intr-o etapa ulterioara, existand o perioada de tranzitie.
[quote=Melania Hancila, Volksbank]Omogenizarea normelor bancare la nivel de UE va exercita efecte benefice asupra creditarii[/quote]
Liviu Stamatian, prim-vicepresedintele CEC Bank, a aratat ca autoritatile romanesti, chiar banca centrala, au abordat proiectul uniunii bancare europene, inclusiv supravegherea bancara, in ideea pozitiva.

Chiar daca in prezent nu se cunosc detalii despre cum se va face supravegherea, Stamatian considera ca aceasta va fi [b]un lucru bun pentru sistemul bancar[/b], tinand cont de criza care a fost in ultini ani.

Stamatian considera ca va continua sa fie o dubla supraveghere, atat din partea Bancii Nationala a Romaniai (BNR), cat si din partea celei Europeane (BCE).

„Majoritatea bancilor din Romania au actionariat care este in zona euro si atunci integrarea va fi, dupa parerea mea, intr-o masura rezonabila”, a precizat Petre Bunescu, vicepresedintele BRD.

„In ceea ce priveste efectele aderarii Romaniei la aceasta uniune bancara, consider ca va avea un impact pozitiv asupra sistemului bancar romanesc, conducand la [b]cresterea competitivitatii si atractivitatii bancare[/b] deoarece in prezent normele bancare romanesti sunt mai stricte decat in alte tari europene, exercitand presiuni asupra rentabilitatii capitalurilor plasate in Romania”, a declarat Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank.

Ea a adaugat ca o uniformizare a reglementarilor bancare ar putea presupune si relaxarea cerintelor de capital si reducerea costurilor de finantare pentru filialele din Romania, insa tot se va mentine o diferenta intre dobanzile platite intre filialele din diferite tari in functie de riscul suveran si de competitivitatea si fundamentele economice ale diferitelor tari din UE.  Per ansamblu, omogenizarea normelor bancare la nivel de UE va exercita efecte benefice asupra creditarii, atat prin facilitarea procesului cat si prin reducerea treptata a dobanzilor la credite.

In acelasi timp, Melania Hancile considera ca realizarea unei uniuni bancare la nivel de UE va [b]omogeniza sitemul bancar[/b], avand efecte benefice asupra stabilitatii sistemului bancar european in ansamblu si la reducerea riscurilor sistemice.

„In cazul de fata, o supraveghere mai permisiva la una dintre filialele unei banci poate stimula banca sa-si asume riscuri suplimentare si arbitrajul intre filiale, din dorinta de a inregistra castiguri suplimentare, insa o materializare a riscurilor asumate  poate afecta serios stabilitatea intregului grup”, a explicat economistul Volksbank.

[b]Vor avea clientii mai multa incredere in banci?[/b]

Tinand cont ca bancile vor fi supravegheate si de autoritatile europene ar putea da o mai mare incredere clientilor, spun bancherii.

Petre Bunescu a precizat ca supravegherea ar putea avea si o componenta de incredere, cu toate ca nu poate fi anticipata si nici cuantificata. Cu toate acestea, ar putea exista clienti care sa aiba o incredere mai mare in banci.

Totusi, bancile din Romania nu s-au plans de lipsa de supraveghere.

Si Melania Hancila a aratat ca normele bancare romanesti sunt mai stricte decat cele din alte tari europene.

Romania si celelalte tari care nu sunt membre ale zonei euro vor putea adera la Mecanismul Unic de Supraveghere a bancilor din zona euro.

„La acest mecanism vor putea lua parte si tarile care nu sunt inca membre ale zonei euro”, a declarat Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene (CE).

Presedintele Traian Basescu si-a manifestat inca de la inceputul discutiilor pe acest subiect interesul ca Romania si celelalte tari non-euro sa obtina un tratament apropiat de cel pe care CE l-a avansat pentru statele din zona euro.