EXCLUSIV. Unde sunt banii din Timbrul verde? ONG-urile nu spun, statul nu stie

Prima parte a articolului poate fi accesata aici – EXCLUSIV. Acuzatii dure asupra Timbrului verde: „Capusa” de zeci de milioane de euro la nivel national?

Un principiu de baza al timbrului verde este ca el finanteaza reciclarea bunurilor electrice si electronice. Aceasta regula de capatai este contestata insa. Poate fi in Romania reciclarea profitabila chiar si fara banii stransi din timbrul verde?

Reciclarea costa sau aduce bani?

Whatsapp anunță introducerea de noi funcții. Ce vor putea face utilizatorii aplicației

WhatsApp aduce o nouă funcționalitate pentru utilizatorii săi, anunțând introducerea filtrelor pentru accesarea mai rapidă a mesajelor, o caracteristică care aduce o notă de familiaritate…

Utilizatorii TikTok se pot îmbogăți! Rețeaua de socializare a lansat o nouă aplicație

TikTok își va plăti utilizatorii prin noua aplicație pe care a pus-o deja în spațiul public în unele țări din Europa.

Un principiu in care cred Virgiliu Raducanu, patronul de la Depozitul de Calculatoare, si Dan Antonescu, seful firmei de servicii IT Digitronix, este ca reciclarea nu costa, ci aduce bani. Acest lucru ar face din timbrul verde o taxa imorala, pentru ca aduce niste bani suplimentari unui sistem care este oricum pe profit, in urma valorificarii materiilor prime pretioase din componenta bunurilor reciclate.

„Reciclarea e un business legitim si profitabil, ca reciclarea de masini”, spune Dan Antonescu. Paradoxul este ca Ecotic-ul (ONG-ul cu prezenta cea mai vizibila in sistem – n.r.) cere bani pentru reciclare, in timp ce firmele care fac efectiv reciclarea platesc bani ca sa obtina deseurile, spune el.

Raducanu de la Depozitul de Calculatoare sustine ideea. Firma sa incaseaza anual cel putin 40.000 de euro din valorificarea computerelor vechi catre firme de reciclare din strainatate, spune el.

De ce este reciclarea un business profitabil, in opinia lui Raducanu? Explica: „In Romania este convenabil sa blochezi un om sa-ti demonteze computere vechi si sa sorteze materialele care rezulta. Un PC are in jur de 15 kg., pretul mediu este sa zicem de 1 euro pe kilogram, iar un om iti demonteaza 4 PC-uri pe ora. La 8 ore de lucru pe zi, inseamna ca omul acela ti-a produs 480 de euro intr-o zi. In Romania e foarte bine, in Germania insa nu e mare lucru. Tocmai de aceea in Romania reciclarea ar fi profitabila foarte bine si fara timbru verde, in timp ce in alte tari, unde productivitatea este mult mai mare, reciclarea trebuie subventionata”.
[img=1152][/img]
In Romania, „reciclarea este aur”, asa ca, lasand la o parte cele cateva facilitati de reciclare din Romania (de pilda, la Buzau, Constanta sau Tg. Mures – n.r.), exista si filiere bine organizate care transporta deseurile catre strainatate, in opinia lui Raducanu. Insa in afara de acest „aur”, sistemul mai genereaza si ceva „maruntis”, sub forma timbrului verde, sau, cum il numeste el, „prima privatizare a taxelor din istorie”.

Ce se intampla de fapt cu banii? Raducanu nu stie exact, insa, dincolo de numeroasele initiative pro-ecologie anuntate de organizatiile colective, nu se fereste sa faca scenarii: se cumpara containere la pret triplu, se inchiriaza depozite la pret triplu, se dau bani la firme de reciclare sub forma de supra-profit care apoi se imparte. „Si nimanui nu-i pasa. Credeti ca degeaba in Romania se consuma atat de multa bere la PET?”, se intreaba, retoric, Raducanu, facand referire la o anumita preferinta sociala pentru inactiune.

De altfel, datele de la Protectia Consumatorului par sa ii dea dreptate in privinta faptului ca sistemul nu a fost pana acum contestat, la modul serios. Niciodata, de la introducerea timbrului verde in 2007, nu s-a inregistrat vreo plangere de la vreun consumator nemultumit sau nelamurit pentru ca i se retin acesti bani. „La aparitia acestui sistem de finantare a procesului de gestiune a DEEE (deseuri electrice, electronice si electrocasnice – n.r.) au existat unele nedumeriri, un numar redus de consumatori s-au adresat telefonic si au primit raspunsurile corespunzatoare”, au precizat oficialii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, la solicitarea DailyBusiness.ro.

Nu numai consumatorii par sa fi intrat in sistemul timbrului-verde fara sa analizeze situatia mai in detaliu, ci si o buna parte dintre comercianti. Madalin Durca, de pilda, director de marketing la retailerul PC Garage, spune ca firma sa colecteaza si vireaza mai departe sumele din timbrul verde, la fel ca multe altele. „Nu intervenim in niciun fel in sistem. E ca si cu TVA-ul, il dam mai departe”. Intrebat daca a auzit vreodata de eventuale utilizari frauduloase ale banilor din timbrul verde, el spune ca nu si-a pus niciodata problema. „Nu ne-a pasionat subiectul. Dar ne-ati facut curiosi acum, asteptam sa ne anuntati cand apare materialul„.

Are dreptul un consumator sa refuze plata timbrului verde in magazin? Reprezentantii ANPC sunt de parere ca nu, „deoarece el insusi (consumatorul – n.r.) este parte in procesul de gestionare a DEEE, contribuind in mod indirect la protejarea mediului inconjurator si, in cadrul unor promotii organizate de producatori, beneficiaza de reduceri de pret daca aduc un produs vechi, de o anumita categorie (aspirator etc.) si cumpara un produs similar de la un comerciant”.

Cum se vede situatia dinspre organizatiile private care apara drepturile consumatorilor? Mihai Titichi, responsabilul juridic al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor (un ONG diferit de institutia statului cu nume asemanator), admite ca este dificil sa se impuna retailerilor o interdictie de colectare a costurilor legate de reciclare de la consumatori, „deoarece nu exista (si nici nu prea poate exista) un mod de control al formarii preturilor. In aceste conditii, ceea ce ne intereseaza este ca aceste ‘taxe’ sa reflecte in mod real costurile operatiunilor de reciclare si sa nu constituie un motiv pentru cresterea abuziva a preturilor in scopul obtinerii de profit”.

Ce spun organizatiile de reciclare

Suspiciunile din piata sunt primite cu mult calm de catre oficialii ONG-urilor colective de reciclare, care insa nu reusesc sa puncteze prea mult la capitolul transparenta.

Ecotic, cea mai veche organizatie de pe piata si principala tinta a criticilor, nu isi face publice datele financiare. Cu alte cuvinte, piata nu poate sti cu certitudine cati bani incaseaza anual, pe ce cheltuieste, si eventual cati bani raman la final.

Cum justifica Ecotic faptul ca datele financiare raman la secret? „E o piata super-concurentiala”, spune Valentin Negoita, presedintele organizatiei. „Nu dam cifre, pentru ca suntem in concurenta cu Rorec si altii de pe piata”. Cu alte cuvinte, dezvaluirea acestor informatii ar fi de folos altor organizatii de reciclare, considerate concurente de catre Negoita, desi toata lumea care activeaza in aceasta „piata” apartine, conform statutelor, categoriei non-profit.
[img=1154]Bunuri de folosinta indelungata inseamna aparate foto, TV, electrocasnice mici si mari, IT, telecom, echipamente de birou[/img]
Cat valoreaza piata ad-hoc a timbrului verde? Poate „15 milioane de euro, acum, in criza”, estimeaza Negoita. In ultimii trei ani, piata de retail IT&C a scazut la jumatate (vezi grafic alaturat), ceea ce face credibila varianta ca si timbrul verde sa fi atras mult mai multi bani in urma cu cativa ani.

In lipsa bilantului financiar, Negoita spune ca „de-abia ne acoperim cheltuielile si ramane doar un plus simbolic”. Principala problema pe care o vede in aceasta activitate este ca „oamenii nu vor sa renunte la deseuri”, ceea ce necesita numeroase campanii de informare si educare.

O alta organizatie, Ceced, ofera cateva informatii despre structura costurilor intr-o astfel de activitate. „Valoarea materialelor obtinute nu acopera costurile de reciclare”, spune Catalin Gurau, director general al Ceced Romania, care reprezinta principalii producatori de electrocasnice. „Alergatul dupa deseuri, marketingul si informarea consuma mai mult de 50% din costuri”, spune Gurau. „Placile de PC, da, aduc profit, insa frigiderele sunt la polul opus, reprezinta cea mai scumpa categorie de reciclat”, afirma el.

O asociatie de reciclare mai generoasa cu publicarea de cifre este Recolamp, specializata pe reciclarea becurilor si a altor surse de iluminat. Recolamp isi face publice datele financiare si detaliaza structura cheltuielilor. Si in acest caz, insa, apar semne de intrebare din faptul ca reciclatorul are costuri legate de becurile efectiv reciclate, care sunt mult mai putine decat cele noi, vandute, de unde provin veniturile organizatiei (raportul este de 1 la 9, adica la fiecare bec reciclat, care reprezinta un cost pentru asociatie, se pun in vanzare alte 9 becuri noi, adica tot atatea surse de venit).

Conform lui Raul Pop, presedintele Recolamp, asociatia sa recicleaza circa 1 milion de becuri anual, iar costul este de 2 lei / bec, inclusiv cheltuieli de marketing. Cu alte cuvinte, asociatia sa cheltuie anual circa 2 milioane de lei cu reciclarea. Avand in vedere ca anual in Romania se vand in jur de 9 milioane de becuri, dupa cum spune chiar el, iar timbrul verde asociat fiecarui bec este de 0,9 lei, ar rezulta venituri anuale pentru Recolamp de peste 8 milioane de lei.

In concluzie, Recolamp incaseaza din reciclarea efectiva de 4 ori mai multi bani decat cheltuie. Cum se explica diferenta? Aparent, prin costuri aditionale, de exemplu logistice, administrative, care, conform reprezentantilor asociatiei, ridica spectaculos costul de reciclare al unui bec, de la 2 la 8 lei.

In plus, „35% din bani se incaseaza cu intarziere”, spune Pop.”Iar surplusul de bani se foloseste pentru reciclarea deseurilor istorice si facem si rezerve de bani pentru cand pe piata vor intra LED-urile”, acest moment semnificand scaderea brusca a veniturilor Recolamp (LED-urile se ard mult mai greu decat becurile incandescente – n.r.), in timp ce costurile cu reciclarea becurilor aflate in circulatie se vor mentine mari.

15% din veniturile anuale ale Recolamp se constituie in rezerva contabila, care va fi utila in momentul intrarii LED-urilor pe piata, sustine Pop, care precizeaza ca 2010 a fost primul an in care acesti bani au inceput sa fie pusi deoparte. Pe un principiu similar, al celui care castiga suficient ca sa se gandeasca in liniste la ziua de maine, Norvegia a constatat ca produce atat de multi bani din petrol, incat este cazul sa constituie din profit un fond de rezerva pentru atunci cand petrolul se va epuiza; constituit in 1996, fondul a ajuns in primii 6 ani la circa 82 mld. euro, banii fiind alocati unor investitii in strainatate.

Pop mai spune ca, in cazul becurilor, reciclarea nu este profitabila, Recolamp avand un cost mediu de peste 600 de euro pe tona de deseuri predata firmelor germane care fac reciclarea.

Conform raportului financiar pe anul 2009 (date auditate de Deloitte), Recolamp a avut venituri de 6,3 mil. lei si cheltuieli de 7,2 mil. lei, in care intra cheltuieli operationale (transport, depozitare – 1,8 mil. lei), de marketing (3 mil. lei) si administrative (salarii, utilitati, deplasari – 2,5 mil. lei). Astfel, desi calculele hartiei arata ca incaseaza de 4 ori mai multi bani decat cheltuie cu reciclarea, organizatia, conform datelor facute publice, iese in pierdere.

Autoritatile fac lumina? Dimpotriva

Organismul cel mai in masura sa dea detalii despre situatia financiara reala a organizatiilor de reciclare este Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), adica cea care monitorizeaza functionarea organizatiilor care si-au asumat raspunderea pentru reciclare.

De-acum inainte, cand vine vorba de urmarit traseul real al banilor, totul se pierde in ceata exact acolo unde in mod normal ar fi trebuit sa se limpezeasca: in curtea statului roman.

Primul contact cu ANPM aduce si primul paradox. Contactati de catre DailyBusiness.ro in toamna anului 2010, oficialii agentiei statului care urmareste activitatea operatorilor de reciclare au spus ca ei nu stiu nimic despre sumele colectate de ONG-uri din „timbrul verde”.

„Noua nu ne raporteaza nimeni sumele colectate, doar cantitatile. Banii sunt problema lor, treaba noastra este sa fim siguri ca isi fac obligatiile de colectare asumate”, declara Manuela Udroiu, purtator de cuvant al ANPM. Si atunci, vine intrebarea fireasca: exista cineva din partea statului care sa stie cati bani se colecteaza din timbrul verde? „Eu cred ca nu”, vine raspunsul sec.

Un raspuns aparent firesc, avand in vedere ca in legislatie se pomeneste doar de obligatia producatorilor si importatorilor de a finanta pe cont propriu reciclarea, si nu se spune nimic despre recuperarea banilor din buzunarele consumatorului final. Insa este un raspuns greu de inteles, tinand cont ca organizatiile colective se folosesc de numele statului roman si de obligatiile asumate de acesta la nivel european pentru a desfasura activitati in urma carora incaseaza zeci de milioane de euro a caror destinatie ramane deocamdata neelucidata.
[img=1149][/img]
Ulterior, dupa cateva saptamani, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) si-a revizuit pozitia, spunand ca datele financiare ajung totusi in posesia cuiva din partea statului, insa nu e vorba despre ei. Dar despre cine? Comisia de licentiere, in care se afla membri din partea Ministerului Mediului, ANPM si Ministerului Economiei, este cea care primeste datele financiare ale organizatiilor colective, „insa datele nu sunt publice”, precizeaza Manuela Udroiu, de la ANPM. „La noi (ANPM – n.r.) ajung doar anumite date, de exemplu cele despre cantitatile reciclate”. Cu alte cuvinte, aparent agentia nu stie cati bani se colecteaza din timbrul verde. Avand insa in vedere ca in Comisia de licentiere se regasesc si membri ANPM, se impune o intrebare care probabil nu s-ar fi putut concepe niciodata intr-o tara cu administratie transparenta: deci ANPM are si in acelasi timp nu are acces la informatiile complete despre timbrul verde? „Da, exact”, vine raspunsul dezarmant al oficialului agentiei de stat.

Pentru a incerca lamurirea unei situatii ce pare desprinsa din romanele lui Kafka, DailyBusiness.ro l-a contactat pe cel care, teoretic, este singurul om din Romania care cunoaste toate amanuntele despre organizatiile de reciclare. Marin Anton, secretar de stat in cadrul Ministerului Mediului si presedinte al Comisiei de licentiere, spune ca nu este la curent cu faptul ca exista suspiciuni in piata cu privire la lipsa de transparenta asupra banilor din timbrul verde.

Mai mult, Anton sustine o data in plus ca organizatiile de reciclare nu raporteaza date financiare catre stat. „Eu n-am vazut (date financiare – n.r.)”, declara omul care raspunde de licentierea organizatiilor de reciclare, adaugand ca pana in prezent nu a auzit sa existe reclamatii sau nemultumiri.

Intrebat daca este de acord cu concluzia ca destinatia banilor din timbrul verde ramane neclara, atata timp cat organizatiile nu fac publice datele, iar statul nu confirma primirea rapoartelor respective, Anton a raspuns: „E adevarat”. Intrebat ce s-ar putea face pentru a rezolva lipsa de transparenta din sistem, el a spus doar „nu stiu sa va raspund in momentul acesta”, nefacand ulterior niciun alt comentariu.

Si totusi, ce se poate face?

Laur Turcanu, director executiv al integratorului IT&C WorldNet, o firma cu implicare marginala in piata (cifra de afaceri de circa 600.000 de euro), isi exprima la randul sau neincrederea in sistemul timbrului verde, dar are si propuneri de rezolvare. Firma sa a colaborat in trecut cu Ecotic, insa a reziliat contractul pentru ca, spune Turcanu, i s-au cerut prea multi bani ca taxa administrativa, in timp ce firma sa contribuia cu sume nesemnificative la sistem, deoarece importa numai ocazional produse purtatoare de timbru verde.

„Ce fac ei cu banii? In afara de vreo doua campanii subtiri, nu am vazut nimic. Nu e clar ce se intampla cu banii”.

Si propune si o solutie pentru transparentizare. „In alte tari aceste sume se colecteaza ca parte a taxelor vamale. Banii ar trebui introdusi in taxa vamala sau de import si gestionati de stat”, spune el, si da ca exemplu sistemul de finantare a reciclarii anvelopelor. Impozitarea trebuie facuta la sursa, spune Turcanu, altfel se incurajeaza aparitia de sisteme intermediare, la limita legii. „Cred ca timbrul verde e un sistem semi-capusa, pentru ca mai fac cat de cat si o mediatizare, altfel erau, simplu, capusa”.