- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Romanii si tehnologia: Doar jumatate dintre gospodarii au acces la Internet

28 Nov, 11:34 • adrian.mihaltianu
In anul 2013, din totalul gospodariilor din Romania, mai mult de jumatate (55,8%) detin un calculator acasa, din care 70,9% apartin gospodariilor localizate in mediul urban. Jumatate dintre gospodarii (52,9%) au acces la Internet acasa, iar majoritatea (73,2%) dintre acestea se concentreaza in mediul urban, potrivit datelor publicat joi de Institutul National de Statistica (INS).
Romanii si tehnologia: Doar jumatate dintre gospodarii au acces la Internet

Cei mai multi dintre cei care detin un
calculator si acceseaza internetul cel mai des sunt tinerii de pana
in 24 de ani.

Dotarea cu calculator


Potrivit
rezultatelor anchetei privind accesul populatiei la tehnologia
informatiilor si comunicatiilor in gospodarii, in anul 2013, mai mult
de jumatate din totalul gospodariilor
din
Romania (55,8%) detin un calculator acasa.

In functie de mediul de rezidenta s-au
inregistrat diferente in ceea ce priveste dotarea gospodariilor cu
calculator. Astfel, daca dintre gospodariile din mediul urban 69,8%
sunt dotate cu calculator acasa, in randul gospodariilor din mediul
rural proportia acestora este de numai 37,5%.

In profil teritorial, nu se remarca
diferente prea mari intre regiuni, ponderea acestora situandu-se
intre 50% si 60% din totalul fiecarei regiuni, cu exceptia regiunii
Bucuresti-Ilfov, unde aproape trei sferturi dintre gospodarii au in
dotare calculatoare (74,3%). Proportiile cele mai mici s-au
inregistrat in regiunile: Sud Muntenia (49,6%), Nord-Est (50,3%) si
Centru (51,3%).

Din totalul
persoanelor
cu varsta cuprinsa intre 16 si
74 ani, 60,3% au folosit vreodata un calculator.

Incidenta utilizarii calculatoarelor
prezinta diferentieri, adesea importante, sub influenta
caracteristicilor persoanelor, in principal sexul si varsta.
Proportia barbatilor utilizatori de calculatoare
este putin mai mare decat cea a femeilor: 61,8% fata de 58,8%.

Varsta persoanelor
isi pune “amprenta” asupra folosirii
calculatoarelor, in sensul diminuarii continue a ponderii
utilizatorilor o data cu inaintarea spre grupele de varsta
superioare. De exemplu,
calculatorul
este utilizat de 86,9% dintre tinerii de 16 – 24 ani
,
de mai mult de jumatate (54,0%) dintre persoanele de 45 – 54 ani si
doar de 16,8% dintre persoanele de 65 – 74 ani.

Persoanele cu varsta cuprinsa intre 25
– 34 ani sunt de asemenea mari utilizatori ai calculatorului (78,9%).


Accesul la Internet


In anul 2013, putin
peste jumatate dintre gospodarii
(52,9%) au
acces la Internet acasa, majoritatea (73,2%) dintre acestea
concentrandu-se in mediul urban.

In profil
teritorial, conectarea la Internet, la nivelul anului 2013, a fost
mai raspandita printre gospodariile din regiunea Bucuresti-Ilfov
(72,5% dintre gospodarii aveau acces la Internet de acasa), urmata de
regiunile Vest, Nord-Vest (58,3% respectiv 56,9%), Sud-Est (51,2%) si
Centru (49,5%).
Cele mai mici ponderi ale
gospodariilor cu conectare la Internet, se afla in regiunile Nord-Est
(45,7%) si Sud Muntenia (47,2%).

Tipurile de
conexiune
folosite la accesarea
Internetului de acasa sunt in proportie de 95,3% conexiunile

broadband fixe (conexiunile de banda larga fixe),
urmate la mare distanta de conexiunile broadband mobile (11,6%) si de
conexiunile narrowband (7,4%). Conexiunea prin cablu fix se
intalneste la 83,7% dintre gospodarii, in timp ce conexiunea DSL este
utilizata de 15,7% dintre gospodarii.

Cele mai multe gospodarii care au optat
pentru conexiunile broadband fixe la Internet, in anul 2013, provin
din regiunile Bucuresti-Ilfov (16,0%), Nord-Vest (13,8%) si Nord-Est
(13,7%).

Prin intermediul conexiunilor broadband
mobile s-au conectat mai frecvent gospodariile din Bucuresti-Ilfov
(18,6%) si Sud-Vest Oltenia (15,9%).

Din totalul
persoanelor
cu varsta cuprinsa intre 16 si
74 ani,
proportia celor care au folosit
vreodata Internetul a fost de 57,9%
.


Dorinta de a avea acces la informatii
se regaseste atat la barbati (59,7%), cat si la femei (56,2%),
acestea din urma inregistrand o pondere usor mai mica decat barbatii,
in ceea ce priveste utilizarea Internetului.

Majoritatea persoanelor sunt
utilizatori curenti, 86,5% dintre persoanele de 16-74 ani apeland
Internetul in ultimele 3 luni anterioare anchetei, dintre care 64,7%
folosesc acest instrument cu frecventa zilnica sau aproape zilnica,
iar 26,5% cu frecventa saptamanala. Dintre barbatii cu varste
cuprinse intre 16-24 ani, 76,6% au folosit Internetul zilnic sau
aproape zilnic, comparativ cu 81,1% dintre femeile din aceeasi grupa
de varsta. La grupa de varsta 55-64 ani, situatia se inverseaza,
diferenta dintre femei si barbati in ceea ce priveste utilizarea
Internetului zilnic sau aproape zilnic este de 6,6 puncte procentuale
(42,8% la femei, iar la barbati 49,4%).

Conectarea la Internet se poate realiza
cu diferite dispozitive – calculatoare, televizoare cu dispozitive
speciale si mai frecvent cu ajutorul dispozitivelor portabile
(laptop, notebook, netbook, tableta, telefon mobil, smartphone etc).

Cele mai folosite dispozitive pentru
accesarea Internetului
au fost telefonul mobil sau smartphone-ul
in proportie de 61,8% urmate la distanta de computerele portabile
47,5%. Ponderea barbatilor care au accesat Internetul cu ajutorul
telefonului mobil sau smartphone-ului a fost usor mai mare decat a
femeilor (64,0% fata de 59,3%).

Din analiza distributiei dupa nivelul
de instruire, in anul 2013 se constata faptul ca majoritatea
persoanelor care acceseaza Internetul cu ajutorul telefonului mobil
sau smartphone-ului sunt de nivel mediu de instruire (49,1%), iar cei
care folosesc computerul portabil ca dispozitiv pentru accesarea
Internetului sunt persoanele cu nivel de instruire superior (48,1%).

Proportia in care Internetul a fost
accesat printr-un dispozitiv portabil in afara casei
de catre
persoanele in varsta de 16-74 ani care au folosit Internetul in
ultimele 3 luni anterioare anchetei, a fost in favoarea persoanelor
din mediu urban de 32,4% fata de 28,0% in mediul rural.


De asemenea, utilizatorii care folosesc
dispozitive pentru accesarea Internetului din mediul urban au avut un
usor avans fata de cei din mediul rural atat la telefoane mobile sau
smartphone-uri (62,4% fata de 59,9%), cat si la computere portabile
(52,8% fata de 32,6%).

La nivelul anului 2013, in profil
teritorial, conectarea la Internet cu ajutorul dispozitivelor a fost
mai raspandita in regiunile Bucuresti-Ilfov (44,3%), Sud Vest Oltenia
(37,1%) si Nord-Est (32,1%), iar cea mai redusa pondere in regiunea
Vest (22,9%).

Din punct de vedere
al conexiunilor (retelelor) utilizate pentru accesarea Internetului
din alte locuri decat acasa sau locul de munca, telefonul mobil (sau
smartphone-ul) prin retea de telefonie mobila are cea mai ridicata
pondere atat pe total (78,2%), cat si pe medii de rezidenta (77,2%
respectiv 81,2%).

Din randul
persoanelor care au folosit computerul portabil, conexiunea cea mai
frecvent folosita a fost cea prin retea Wireless (62,5%).

Sursa datelor o constituie Cercetarea
statistica privind accesul populatiei la tehnologia informatiilor si
comunicatiilor in gospodarii (TIC) care se realizeaza anual, in
conformitate cu Regulamentul Consiliului si Parlamentului European
nr. 808/2004 privind statisticile
comunitare referitoare la societatea informationala.

Ancheta se adreseaza gospodariilor
urbane si rurale, din toate judetele tarii si din Municipiul
Bucuresti, existente in locuintele cuprinse in esantion, respectiv
membrilor gospodariilor in varsta de 16-74 ani.

Perioada de colectare a informatiilor a
fost luna aprilie 2013.


Citeste si:
Te conectezi la Internet prin Wi-Fi?
Vezi la ce riscuri te expui

Ce beneficii ar putea avea Europa Centrala si de Est de pe urma internetului industrial