- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Juridic

O judecătoare CCR a explicat cu amănunte de ce au fost anulate alegerile din 2024: „Nu este o sancțiune pentru cetățenii care au votat”

20 Aug, 18:45 • Aprozeanu Razvan
Judecătoarea Curții Constituționale a României (CCR), Iuliana Scântei, a detaliat motivele pentru care, în decembrie 2024, a votat pentru anularea alegerilor prezidențiale. Ea a precizat că decizia nu a avut ca scop sancționarea alegătorilor care l-au votat pe Călin Georgescu în primul tur, ci a fost necesară deoarece un candidat, indiferent de identitatea sa, nu a respectat legea. Scântei și-a cerut scuze doar pentru faptul că instituția nu a reușit să explice suficient de clar hotărârea, astfel încât să fie corect înțeleasă de cetățeni.
O judecătoare CCR a explicat cu amănunte de ce au fost anulate alegerile din 2024: „Nu este o sancțiune pentru cetățenii care au votat”

Iuliana Scântei a fost prezentă pe 19 august la o dezbatere din cadrul Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov, unde a fost întrebată despre motivele anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, conform Digi24.

Ea a precizat încă de la început că răspunsul reflectă punctul său de vedere personal și a început prin a detalia atribuțiile Curții Constituționale în legătură cu organizarea alegerilor.

Citește și: Proiectul care modifică pensiile speciale ale magistraților a fost pus în dezbatere de către Guvern. De ce sunt scutiți judecătorii CCR DOCUMENT

De ce CCR a decis renumărarea voturilor din turul I

Iuliana Scântei a explicat că, în cazul alegerii Președintelui României, CCR are rolul de a supraveghea „respectarea procedurii” și de a confirma rezultatele alegerilor prezidențiale.

Totodată, judecătoarea a subliniat că Legea care reglementează alegerile prezidențiale „specifică atribuțiile instituțiilor implicate în procesul electoral și detaliază situațiile în care alegerile pot fi anulate”.

În esență, a explicat Scântei, aceste cazuri se referă la fraude comise în ziua votului, precum votul multiplu sau furtul de identitate.

„Nu orice eroare ar reprezenta o fraudă. Efectul unei astfel de acțiuni trebuia să aibă o anumită amploare, să fie atât de mare frauda încât să ducă la schimbarea ordinii candidaților sau să altereze rezultatul final”, a explicat judecătoarea CCR.

Ea a precizat că, după primul tur, au fost depuse contestații „privind presupuse fraude produse în ziua votării” – mai exact, posibile erori în introducerea datelor în procesele verbale –, fapt care a determinat CCR să solicite renumărarea tuturor voturilor din turul I.

„Tocmai pentru că exista presiune publică, diferența dintre candidați era mică, deci putea exista pericolul ca o astfel de consemnare să fi fost de natură să fi dus la schimbarea ordinii dintre candidați”, a adăugat Iuliana Scântei.

După ce a analizat contestațiile și a dispus numărătoarea, s-a stabilit că „nu au existat fraude în ziua votării”, iar turul I a fost validat, a amintit judecătoarea CCR.

Scântei: CCR nu poate verifica documente SRI sau SIE. Le iau drept veridice

Iuliana Scântei a menționat că, la câteva zile după ce CCR a validat rezultatele primului tur, Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) a ținut o ședință în urma căreia mai multe documente au fost desecretizate și făcute publice de Administrația Prezidențială.

  • Reamintim că acele documente se refereau la modul în care Călin Georgescu a beneficiat, printre altele, de „campanii de promovare agresivă” în mediul online „derulate cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral”.
  • Asta, pe lângă bugetul de campanie de 0 lei, care acum face obiectul unui dosar penal.
  • În același timp, SIE vorbea despre implicarea Federației Ruse prin acțiuni hibride, precum atacuri cibernetice, scurgeri de informații și sabotaje.

Judecătoarea Iuliana Scântei (opinie separată): CCR nu are competenţa de a  analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale -  Economica.net

Scântei a precizat, în acest context, că CCR nu poate verifica modul în care instituții precum SRI sau SIE, implicate în CSAT, au ajuns la concluziile prezentate în rapoarte.

„Publicarea acelor documente oficiale se bucură de autenticitate, până la înscrierea lor în fals. Nu le pot pune în discuții. Le iau drept veridice, sunt însușite de un organ al statului român care are competențe pe zona aia, dar care au impact asupra procesului electoral care intră în competența mea”, a explicat Iuliana Scântei.

De ce s-a autosesizat CCR?

Judecătoarea CCR a mai evidențiat că principala concluzie a ședinței CSAT a fost că toate acțiunile respective „au afectat procesul electoral prezidențial”, ceea ce a conferit competența Curții Constituționale.

„A fost o discuție legată de autosesizare, Curtea a avut o analiză riguroasă – ce înseamnă a veghea la respectarea procedurii pentru alegeri? Procedura începe de când se publică Hotărârea pentru stabilirea datei alegerilor și se încheie după confirmarea rezultatelor din turul al doilea. E o acțiune continuă”, a adăugat Iuliana Scântei.

Ea a mai argumentat în acest sens că din documentele desecretizate a reieșit că a fost vorba și de „acțiuni statale și nonstatale, derulate prin campanii de dezinformare și propagandă, de natură să afecteze ordinea constituțională”, ceea ce a fost suficient pentru CCR.

„Constatarea, identificarea mijloacelor, a probelor concrete, pentru a vedea care sunt acțiunile derulate prin propagandă și dezinformare reveneau instituțiilor din sfera siguranței naționale (n.r. SRI sau SIE). Noi trebuia să coanalizăm din perspectiva afectării ordinii constituționale, în componenta privind alegerile prezidențiale”, a mai explicat judecătoarea CCR.

Așadar, în opinia Iulianei Scântei, CCR a avut rolul de a analiza dacă acțiunile care reieșeau din documentele desecretizate de CSAT „au fost de asemenea intensitate încât să ducă la schimbarea ordinii candidaților și să afecteze un întreg proces electoral”.

„Opinia a fost că da. Luându-ne competența din Constituție, de a veghea la respectarea întregii proceduri, am concluzionat că procesul electoral trebuia oprit, pentru că a fost viciat în formele arătate de autorități”, a mai punctat Iuliana Scântei.

„Nu este o sancțiune pentru cetățenii care au votat”

Judecătoarea CCR și-a cerut scuze, explicând că acestea au fost necesare pentru că CCR „nu a găsit calea de a explica oamenilor că noi nu am pedepsit alegătorii pentru modul în care au votat, ci pentru că un competitor, în raport cu votanții lui, ceilalți votanți și ceilalți competitori, nu a respectat legislația de campanie”.

Practic, Iuliana Scântei a subliniat că pentru CCR a fost suficient să cunoască concluzia ședinței CSAT și a adăugat că „alte autorități (n.r. În principiu, serviciile) trebuiau să intervină și să completeze, poate că acolo trebuiau să vină răspunsuri mai aplicate”.

„Decizia de oprire a unui proces electoral, pentru că a fost încălcată Legea, nu este o sancțiune pentru cetățenii care au votat, indiferent cum au votat. A fost luată pentru ca și cei care au votat, și ceilalți, să beneficieze de un proces electoral corect și informat (…) Nu este suficientă includerea în Constituție a unui drept – faptul că ai un drept îți dă vocația la exercitarea lui. Ceea ce contează și a contat la CCR este ca exercitarea dreptului să fie conformă cu Legea, asta dă caracterul corect al alegerilor”, a fost concluzia Iulianei Scântei.

Citește și: Departamentul de Stat al SUA: „Decizia CCR de anulare a alegerilor, ingerință politică în alegeri” RAPORT

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan acuză PSD că se delimitează de reforme: „Măsurile de disciplină au deranjat interese”
Bolojan acuză PSD că se delimitează de reforme: „Măsurile de disciplină au deranjat interese”
BVB în scădere. Indicele BET pierde peste 1,5% într-o ședință cu tranzacții în creștere
BVB în scădere. Indicele BET pierde peste 1,5% într-o ședință cu tranzacții în creștere
Zelenski: Conducta Drujba, gata de reluare. Kievul cere deblocarea ajutorului UE
Zelenski: Conducta Drujba, gata de reluare. Kievul cere deblocarea ajutorului UE
Incendiu la CET București Vest. Reluare treptată a apei calde pentru mii de blocuri din Capitală
Incendiu la CET București Vest. Reluare treptată a apei calde pentru mii de blocuri din Capitală
Raed Arafat, audiat și pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD: Anchetă pentru posibila contrabandă
Raed Arafat, audiat și pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD: Anchetă pentru posibila contrabandă
Germania se opune în continuare suspendării acordului dintre UE şi Israel
Germania se opune în continuare suspendării acordului dintre UE şi Israel
Investigația ROBOR, în fază decisivă: Posibile amenzi mari pentru bănci, în plină dispută publică
Investigația ROBOR, în fază decisivă: Posibile amenzi mari pentru bănci, în plină dispută publică
Trump acuză Iranul de încălcarea armistiţiului, cu o zi înainte de expirarea acestuia
Trump acuză Iranul de încălcarea armistiţiului, cu o zi înainte de expirarea acestuia
Bolojan: Miniștrii rămași vor prelua interimar portofoliile vacante în caz de demisii
Bolojan: Miniștrii rămași vor prelua interimar portofoliile vacante în caz de demisii
Împrumutul de 90 de miliarde euro pentru Ucraina – Kallas se așteaptă la decizii pozitive
Împrumutul de 90 de miliarde euro pentru Ucraina – Kallas se așteaptă la decizii pozitive
BNS acuză BNR de influențarea pieței și cere anchetă parlamentară
BNS acuză BNR de influențarea pieței și cere anchetă parlamentară
Metrorex anunță restricții temporare de acces în Pasajul Piața Presei Libere, în nopțile de 21–22 aprilie și 22–23 aprilie 2026
Metrorex anunță restricții temporare de acces în Pasajul Piața Presei Libere, în nopțile de 21–22 ...
Scandal la TAROM: Sindicaliștii acuză Guvernul că vrea să închidă compania
Scandal la TAROM: Sindicaliștii acuză Guvernul că vrea să închidă compania
Bolojan: „Vom iniția discuții cu grupurile USR, UDMR, minorități să clarificăm funcționarea unui guvern minoritar”
Bolojan: „Vom iniția discuții cu grupurile USR, UDMR, minorități să clarificăm funcționarea ...
Deflagrație într-o locuință din Brăila: Bărbat în stare gravă după o explozie de la butelie
Deflagrație într-o locuință din Brăila: Bărbat în stare gravă după o explozie de la butelie
Sorin Grindeanu: Îi vom spune președintelui că ne dorim să continuăm într-o coaliție pro-europeană, dacă se poate
Sorin Grindeanu: Îi vom spune președintelui că ne dorim să continuăm într-o coaliție pro-europeană, ...
Peter Magyar anunță reguli mai stricte pentru UDMR și promite sprijin pentru maghiarii din Transilvania
Peter Magyar anunță reguli mai stricte pentru UDMR și promite sprijin pentru maghiarii din Transilvania
(Dezbatere Parlament) Traficul de minori crește alarmant. Jumătate dintre victime sunt copii, recrutați tot mai des online
(Dezbatere Parlament) Traficul de minori crește alarmant. Jumătate dintre victime sunt copii, recrutați ...