Lifestyle

Cât costă o casă cu două etaje în Grecia, cu vedere la mare. Cu banii ăștia nu te poți apropia de o locuință în România

19 Jun, 17:02 • Burghelea Catalina
O locuință cu două etaje situată aproape de plajă în Halkidiki, Grecia, poate fi achiziționată la un preț comparabil cu cel al unui apartament modest de pe litoralul românesc. În satul Agios Nikolaos, aflat în regiunea Sithonia, se află o astfel de casă tradițională, construită din piatră, care costă aproximativ 100.000 de euro. Deși necesită renovări, aceasta păstrează elemente autentice precum podelele din lemn, șemineele originale și zidurile groase, reflectând arhitectura locală.
Cât costă o casă cu două etaje în Grecia, cu vedere la mare. Cu banii ăștia nu te poți apropia de o locuință în România

Casa din Grecia este poziționată convenabil, la doar câteva minute de centrul satului, unde se găsesc magazine, taverne și o farmacie. De asemenea, accesul către o plajă cu nisip fin se face rapid și ușor, ceea ce crește atractivitatea imobilului. În prezent, proprietatea se află în proces de renovare: instalațiile sanitare și electrice au fost deja înlocuite, iar ferestrele și acoperișul urmează să fie refăcute. Există toate actele necesare pentru vânzare, iar casa este racordată la rețelele de apă și electricitate.

Ce preț are o casă în Grecia

Comparativ cu prețurile de pe litoralul din România, investiția este considerată rentabilă. Cu o sumă similară, în stațiuni precum Mamaia sau Eforie, cel mult poate fi achiziționat un apartament mic, adesea situat la distanță de plajă și cu finisaje modeste. În schimb, în Grecia, același buget poate aduce un stil de viață mai relaxat, o proprietate mai spațioasă și un cadru natural mai pitoresc.

Vezi și Avertisment pentru turiștii români din Grecia. Cum riști să rămâi fără bani: „Nu au luat nicio măsură încă, după 7 zile”

Agios Nikolaos este un sat tradițional, înconjurat de plantații de măslini și cunoscut pentru atmosfera sa autentică. Vizitatorii au acces la golfuri ascunse și plaje liniștite, ideale pentru relaxare sau activități precum snorkeling și scufundări. Zona oferă o gamă variată de opțiuni pentru petrecerea timpului liber, inclusiv cafenele, baruri și restaurante cu specific grecesc și macedonean.

Bucătăria locală include preparate tradiționale precum pastitsio, o versiune grecească a lasagnei, sau frunze de viță umplute, servite cu lămâi autohtone și ulei de măsline presat la rece. Astfel, Agios Nikolaos oferă nu doar o locuință avantajoasă ca preț, ci și peisaje superbe.

Pentru cei interesați de o investiție imobiliară în afara țării, această zonă din Halkidiki poate reprezenta o alternativă atractivă la litoralul românesc. Cu un buget echivalent, se poate obține nu doar o proprietate mai mare, dar și un cadru de viață mai plăcut, aproape de natură și de mare.

“De vânzare o casă veche și autentică din piatră, cu două etaje, în satul istoric Agios Nikolaos, din Sithonia, Halkidiki. Casa a păstrat șemineele autentice, podelele și detaliile din lemn, are ziduri groase din piatră. Structură solidă.La câteva minute de centrul satului, cu magazine, taverne, farmacie, precum și acces facil la o frumoasă plajă cu nisip. Casa este în prezent în curs de renovare. Există documentația corespunzătoare.Se vinde cu instalațiile electrice și sanitare înlocuite, iar ferestrele vor fi înlocuite și un acoperiș nou, cu parcele deschise pentru electricitate și apă. Necesită renovare completă! Preț – 100.000 euro”, este anunțul postat pe un forum în care sunt puse la vânzare proprietăți din Grecia.

Date fiind toate specificațiile, prețul acestei locuințe din Grecia este avantajos. Prin comparație, pe litoralul românesc poți cumpăra doar un apartament cu acest preț.

Citește și Un cuplu de români a calculat cât va plăti pentru o vacanță de 10 zile în Grecia. ”Se poate și mai ieftin”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad