Media & Advertising

Chiritoiu, Realitatea-Catavencu: Investim cate 2 mil. euro anual in achizitia de programe pentru cele trei noi televiziuni

18 Dec, 00:01 • sergiu.mihalcea
Bogdan Chiritoiu, 38 ani, project manager al proiectului de tip "pay TV" Cinestar dezvoltat de trustul Realitatea-Catavencu, a vorbit pentru DailyBusiness.ro despre evolutia pietei TV din Romania, influentele crizei economice in piata, precum si despre strategia noului sau proiect.
Chiritoiu, Realitatea-Catavencu: Investim cate 2 mil. euro anual in achizitia de programe pentru cele trei noi televiziuni

Chiritoiu are 15 ani de experienta in mass-media, a fost comentator sportiv, a lucrat in productie TV, coordonare tehnica de transmisie sportiva, iar din ’97 a intreprins activitati de project management in televiziune. Inainte de a prelua functia de project manager pentru pachetul de posturi de filme Cinestar, a fost head of sport division la Realitatea-Catavencu.

Grupul de presa Realitatea Catavencu va lansa saptamana viitoare un pachet de 3 canale TV (de tip pay tv – n.r) de film sub numele generic CineStar. Cele 3 posturi, CineStar, ActionStar si ComedyStar, vor fi disponibile timp de 6 luni in exclusivitate pe platforma Dolce a Romtelecom.

DB: Cum va evolua TV-ul pe timp de criza economica?
BC: Publicul este si va fi orientat catre consumul de film. Un film de calitate va fi consumat si aici nu ma refer neaparat la filmele noi, fiindca nicaieri nu exista un canal care da doar filme noi. Acelasi lucru l-am intuit si noi si de aceea lansarea are loc acum.

Decembrie este perioada cea mai buna, iar ianuarie este o perioada de varf, in care oamenii stau acasa si consuma TV. In lansari de genul asta se recomanda luna septembrie sau decembrie. TV-ul va fi, si este si in momentul de fata, cea mai ieftina sursa de entertainment a romanului.

[quote]In TV publicul decide cum te dezvolti[/quote]
DB: Cum previzionati structura veniturile noilor televiziuni?
BC: Structura veniturilor merge pe doua linii mari, in primul rand abonatii, deci veniturile din distributie, si in al doilea rand, zona de advertising. Publicitatea va fi difuzata numai intre filme.

DB: Ce durata vor avea calupurile?
BC: N-o sa ajungem la 12 minute de publicitate (limita impusa de CNA – n.r) pentru ca mi se pare prea mult, probabil va fi undeva intre 8 si 10 minute pe ora.

DB: Cati abonati estimati ca veti atrage in primele 6 luni, respectiv pe tot anul viitor?
BC: Tintim o acoperire cat mai mare a teritoriului tarii, dar este prea devreme sa dam cifre exacte in ce priveste numarul de abonati. Dorinta noastra, momentan, este de a ne aseza, a maturiza produsul la nivelul final si a-l slefui. Este un brand nou si un brand nou in zona de TV are nevoie de o perioada de minim trei luni de acomodare pe piata.

DB: Care este profilul consumatorului de Cinestar?
BC: Core-targetul pentru Cinestar (postul generalist – n.r) este reprezentat de segmentul 18-45 de ani, pentru ActionStar publicul este format preponderent din barbati, iar pentru ComedyStar targetam familiile. In ce priveste femeile, in cadrul grupului exista deja un canal targetat, Romantica.

DB: Cum va fi gestionata publicitatea pe Cinestar?
BC: Va fi gestionata intern si deocamdata nu luam in calcul colaborarea cu o agentie externa.

BD: Ce buget ati pregatit pentru promovarea noilor posturi?
BC: Vom investi sub 500.000 de euro in promovare in urmatoarele sase luni dupa lansare. Se vor face strategii mixte de promovare, in cadrul grupului, dar si in cadrul parteneriatului cu Dolce si in sfera de business comuna.

DB: Cine este concurenta?
BC: Concurenta este tot ce inseamna filme la TV. Eu iubesc competita in general, mi se pare ca este generatorul de calitate si profit. Lupta de forta o vom da si cu pirateria pentru ca mananca din audienta si din piata. In sensul asta o sa avem o serie de campanii de marketing si una din componente este zona de interactivitate cu consumatorul. Piata de media tinde spre interactivitate in audiovizual, de accea au si aparut in ultimii ani decodoarele cu posibilitate de inregistrare. Partenerul principal, Dolce, are posibilitatea si interesul de a sustine campanii cat mai complexe de promovare.

[quote=]Preferam sa vindem (publicitate – n.r) mai scump, decat mai mult si mai ieftin[/quote]
DB: Ce nise TV credeti ca vor fi in topul preferintelor consumatorului roman in 2009?
BC: Clasamentul este: filme, stiri si sport.

DB: Ce buget ati pregatit pentru achizitionarea de programe?
BC: Este foarte greu sa stabilesti un buget exact pentru ca se fac investitii „a la long”, se cumpara filme la nivel de grup, dar media este de 2 milioane euro pe an pentru fiecare din cele trei canale. Bugetul de achizitii ar putea varia si in functie de pretul filmelor, dar si de necesitatile punctuale ale posturilor.

DB: In cate luni estimati ca veti intra pe break-even si cate luni sunteti pregatiti sa asteptati pana la acest moment?
BC: Este o informatie confidentiala, dar pot spune ca in business-ul de TV exista o perioada intre 3 si 5 ani de amortizare a investitiilor, si, de asemenea, este un break-even mai lung – l-am estimat undeva intre anul 2 si 3, dar s-ar putea petrece mai devreme. Pentru a avea succes, Cinestar va beneficia de tot suportul si de toate resursele grupului, pentru ca este un grup care nu-si permite sa lanseze un produs care sa nu functioneze si apoi sa-l retraga de pe piata: „Ne scuzati, am gresit, facem altceva…”.

DB: De ce ati ales Dolce, ce avantaje v-a oferit astfel incat sa devina partener exclusiv timp de 6 luni?
BC: A contat in primul rand modul de relationare cu ei ca si companie, a fost unul din motivele care au inclinat foarte mult balanta in privinta lor, modul in care fac distributia si acopera teritoriul, o mobilitate foarte mare in instalari si un ritm bun – cel mai agresiv – de crestere pe zona DTH (televiziune digitala- n.r).

[quote]Ne bazam pe cresterea si penetrarea Dolce[/quote]
DB: In plus, chiar daca va subventiona integral pachetul fata de clientii finali in primele 3 luni, Dolce a acceptat sa plateasca inca de la inceput pentru difuzarea Cinestar.
BC: Politica de pret este confidentiala, dar vorbim intr-adevar de o asociere in care, practic, Dolce cumpara produsul Cinestar de la Realitatea-Catavencu distribuind-ul mai departe.

DB: Planuri de extindere a distributiei?
BC: Dupa 6 luni. In momentul de fata sunt doritori, si din DTH si cablu – cel putin doi din DTH si cel putin doi din cablu – care si-au exprimat intentia clara de a achizitiona pachetul Cinestar si cu care ne aflam in discutii.

DB: A fost dorinta specifica a unuia din directorii trustului lansarea noilor posturi?
BC: Nu as putea spune ca a fost dorinta unuia sau a altuia, pentru ca in cadrul grupului se discuta foarte mult, sunt intalniri saptamanale la nivel de management unde orice idee este discutata si apoi se porneste in cercetare. Daca ideea primeste o validare si trece de board-ul de directori, capata un aspect de proiect, i se da un sef care raspunde si are grija de „bebelus” si apoi se transpune in zona financiara, se face un studiu de fezabilitate si se ia hotararea finala, atat la nivel de actionariat cat si la nivel de management. Dar bineinteles, la lansarea oricarui produs se analizeaza si perspectiva de integrare in cadrul grupului.

DB: Ce sanse credeti ca are modelul pay per view (plata per emisiune vizionata – n.r.) in Romania?
BC: Pay per view pierde bani in Romania. Sistemul functioneaza cel mai bine in tarile nordice, unde oamenii refuza sa pirateze sau nu pirateaza la nivelul tarilor est si vest Europene. Insa, in sensul acesta, romanii au facut un pas foarte mare anul trecut. Piata de HD s-a dublat la nivel de vanzari si tendinta vest europeana este spre HD. Era analogica va muri.

In conventiile europene s-au trasat limite foarte clare in ce priveste trecerea de la analogic la digital. Aici este vorba despre o evolutie datorata volumului mare de informatii. Intr-un canal TV analogic intra minim 6 canale digitale. Sa zicem ca daca este desfiintat un canal analogic vor aparea 6 digitale, astfel va avea loc o inundare a spatiului digital.

[quote]Piata digitala s-a dublat, in 2007 era 5% din piata de TV si acum a ajuns la 10%, este foarte mult pentru romani[/quote]
DB:Cum vedeti viitorul TV-ului din Romania in ceea ce priveste preferintele consumatorilor?
BC:In urmatorii ani, eu vad TV-ul romanesc cu foarte putine televiziuni generaliste – mi-e teama sa nu o vad cu una sau doua generaliste – si cu un noian de televiziuni de nisa. In 2-3 ani vom vedea miscari foarte mari, vom putea accesa orice post TV de pe mobil, in masina si pe orice laptop cu conexiune wireless. Aspectul TV-ului se va schimba radical in urmatorii 10 ani.

De exemplu, acum 15 ani rezistam fara telefon mobil, se intamplau lucruri, mergeau masinile pe strada, acum, daca ti-ai uitat mobilul acasa esti terminat. Peste 5 ani, mai mult ca sigur, daca iti vei uita mobilul acasa nu vei mai avea nici TV sau internet.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski