Media & Advertising

Contestatia pentru Nymphomaniac II, solutionata in zece zile

30 Jan, 10:10 • Redactia DailyBusiness
Comisia de clasificare a filmelor a Centrului National al Cinematografiei (CNC) are la dispozitie un termen de maximum 10 zile pentru a solutiona contestatia distribuitorului filmului "Nymphomaniac Vol. II", Independenta Film, de la data depunerii acesteia.
Contestatia pentru Nymphomaniac II, solutionata in zece zile

Si asta dupa ce Comisia de clasificare a filmelor a interzis marti difuzarea in cinematografe a lungmetrajului cu titlul original „Nymphomaniac Vol. II”, regizat de Lars von Trier. CNC a clasificat productia „Interzis minorilor si proiectiei cu public IM-18-XXX”.

„In situatia in care titularul dreptului de exploatare a filmului solicita revizuirea clasificarii acordate si stabilirea unei noi categorii de clasificare, Comisia de clasificare a filmelor poate efectua o noua vizionare a filmului, in termen de maximum 10 zile de la data depunerii cererii si a documentatiei prevazute la art. 42, Ordinul 2379/2006 daca aceasta difera de data depunerii cererii si a documentatiei depuse initial pentru clasificarea filmului, precum si a achitarii, inca o data, a tarifului stabilit potrivit prezentelor norme metodologice”, se arata in comunicatul  CNC.

Comisia de clasificare a filmelor functioneaza ca o comisie de specialitate a Centrului National al Cinematografiei si este formata din 9 membri – Cristina Corciovescu, Tudorel Butoi, Marin Vladimir, Cristina Dochianu, Bian Sorin, Alexandru Chifu, Mihnea Sebastian Lazar, Iulia Ioanitoaia si Alexandra Greceanu.

Interzicerea filmului “Nymphomaniac Vol. II” in cinematografele din Romania ar putea aduce o pierdere intre 220.000 si 353.000 de euro, suma provenind din vanzarea unui numar cuprins intre 50.000 si 80.000 de bilete.

Ioana Giulia Dobre, membru  al Asociatiei Criticilor de Film si fost marketing manager la Independenta Film ‘97, a estimat pentru DailyBusiness.ro ca pretul cu care Nymphomaniac Vol. II a fost adus in Romania este de vreo 8.000 de euro, pentru un numar de patru – cinci copii.

Este o suma relativ scazuta, avand in vedere ca pentru un film de succes, precum “Lupul de pe Wall Street”, distribuitorii platesc in jur de 2.000 – 3.500 de euro pe o copie, iar in cinematografele din Romania au circulat in jur de sase copii ale filmului, potrivit Ioanei Dobre.

Cititi si:
Nymphomaniac II interzis in Romania. La cat s-ar putea ridica pagubele