- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Lucian Mandruta: Daca as avea 1 mil. euro, as „cumpara” primii 10 oameni din PR

04 Apr, 00:01 • marian.rujoiu
In industria PR, iesirea din criza se simte de la inceputul anului, prin "vantul cu aroma de bancnote". Cel putin asta sustine jurnalistul Lucian Madruta, managerul Echipei de PR, companie fondata in 2008 , printre clientii careia se afla Panasonic, Artmark, Velux si Forza Rossa.
Lucian Mandruta: Daca as avea 1 mil. euro, as cumpara primii 10 oameni din PR

DailyBusiness.ro a stat de vorba cu Mandruta despre importanta comunicarii in online a brandurilor, schimbarea comportamentului companiilor, dar si despre profitul obtinut de agentia pe care o conduse si in ce ar investi jurnalistul o suma de 1 milion de euro.

DailyBusiness.ro: Care sunt avantajele atunci cand un om de presa este si PR- ist?
Lucian Mandruta: Avantaje: intelegi mult mai bine cum functioneaza grila de selectie a unui jurnalist cand ai fost si tu unul. E mai usor sa scrii comunicate eficiente (adica preluate) si sa imaginezi evenimente cand stii ce anume isi doreste un jurnalist si, dincolo de el, publicul lui.

DB: Si dezavantajele?
LM: Dezvantaje: trebuie sa fii foarte atent ca meseriile astea doua sa nu se intalneasca intr-un cliseu pe care il numim popular „conflict de interese”. In privinta asta am incercat, si sper ca am reusit, sa separ lucrurile: nu am facut stiri cu clientii mei, si atunci cind am fost implicat in actiuni publice ale lor, am mentionat relatia noastra contractuala. Din fericire, am ajuns in situatia in care m-am mutat in presa de entertainment, asa ca drumurile PR-istului si ale omului de televiziune nu se mai intalnesc decat la mine in cap.

DB: V-a ajutat imaginea de persoana publica in atragerea clientilor?
LM: Depinde de clienti si de reprezentantii lor pe Pamant. Un jurnalist nu e iubit mereu, de toata lumea. Unii poate ca m-au ales pentru ca le placea cum scriam in Dilema. Pe altii poate i-am pierdut ca nu voiau sa se asocieze cu un om cunoscut publicului. Daca stai sa te gandesti bine, corporatiile nu vor PR-isti celebri, pentru ca vor sa ramana ele insele vedetele. Sa nu ma credeti ipocrit. Sigur, poate ca reusesti sa stabilesti o intalnire cand ai un nume care suna cunoscut. Insa nu vei trece de asta daca nu dovedesti ca si poti produce ceea ce promiti, adica o strategie, concepte de evenimente, slogan, grafica, spot, mai stiu eu ce.
[quote=Lucian Mandruta]Nimeni nu semneaza un contract doar ca iti ia un autograf. Nimeni nu te plateste sa zambesti in poza cu el[/quote]
DB: La cat s-a ridicat in 2010 profitul agentiei, in crestere sau in scadere fata de 2009? Dar profitul omului Lucian Mandruta de pe urma agentiei?
LM: Cifra de afaceri a fost de aproximativ 220.000 de euro anul trecut. Profit, circa 7%. Putin, e adevarat, dar a fost un an de criza, in care am facut si angajari si in care n-am micsorat salariile.Profitul meu de pe urma agentiei e enorm: stiu ca am unde sa ma duc la serviciu chiar daca maine nu mai am serviciu.

DB: Intentionati sa reinvestiti acesti bani in alte business-uri? Daca da, la ce domenii v-ati gandit?
LM: Vedeti dumneavoastra, am tras niste concluzii de la patania unor colegi care prin 2007-2008 s-au apucat sa faca vile si sa tranzactioneze terenuri, pentru ca in 2009 sa ramana cu ele si cu credite la banca. Asa ca fac ce stiu: misc degetele pe tastatura. Nu risc decat sa pierd decat niste litere.

DB: Daca ati dispune in acest moment de 1 milion de euro, in ce i-ati investi?
LM: As „cumpara” primii 10 oameni din domeniul meu. De la feluritii mei patroni de presa am invatat ca bogatia adevarata a unui antreprenor sta in ideile din jurul lui si in oamenii care le pot pune in aplicare. Dar cum nu am acesti bani, incerc sa ajung, impreuna cu Echipa, cu Anca, cu Ela, cu Madalina, Irina, Gabi, Ancuta sau Iuliana, intre aceste prime zece nume.

DB: Veti creste numarul de clienti ai Echipei de PR in 2011? La ce licitatii veti participa?
LM: Am semnat cu doi noi clienti de la inceputul anului. Daca mai semnam cu inca doi pana in decembrie, e ok. Vom participa unde vom fi invitati. Suntem o companie mica, ne stim lungul nasului. Prioritatea noastra este sa ne facem clientii actuali fericiti si sa crestem incet. Mai e un lucru: eu sunt si media trainer, si in calitatea asta asta fac training pentru clientii altor companii. Si cum nu vreau sa se creada ca folosesc acest avantaj in mod incorect, numarul de clienti la care pot merge cu o propunere de a deveni agentia lor e destul de redus.

DB: Cum apreciati piata de comunicare, respectiv PR, din Romania, comparativ cu piata altor state?
LM: Matura, puternica, aproape etansa. Nisa noastra sunt companiile mici si medii, care au mai mult curaj decat bani.

DB: Se spune ca Romania va trece pe crestere economica in viitorul apropiat. Cum apreciati acest lucru?
LM: Se simte deja de la inceputul anului un vant cu aroma de bancnote. Insa deocamdata e doar aroma: companiile ar investi mai mult, s-au mai relaxat, insa multe doar tatoneaza.

Puterea de cumparare a populatiei, extrem de importanta

DB: Cum tatoneaza?
LM: N-au curajul sa se arunce inapoi in piscina, pentru ca nu sunt sigure ca apa e suficient de adanca si le e teama sa nu se loveasca de fund. Puterea de cumparare a populatiei e extrem de importanta: daca din ea se vor hrani doar cei cu utilitatile (petrol, gaz, electricitate) nu va mai ramane mare lucru pentru ceilalti. Toata lumea la asta e atenta. Cresterea va fi blanda, dar va fi. Eu sunt optimist cu privire la tara mea. Stiu ca sunt oameni care vor sa munceasca, care stiu si care si pot sa munceasca. Totul e ca aceste trei calitati sa nu se mai intimple separat.

DB: Se simte o imbunatatire a conditiilor economice si in randul clientilor? Vor sa organizeze mai multe evenimente, sa comunice mai mult, raporteaza cifre mai mari?
LM: Sigur, sunt domenii in care se simte: in zona auto e mai mult optimism, in energie, in telecom. Dar sa stiti ca sunt si companii care dupa criza se uita mult mai atent la un show sau la o lansare. Am avut situatii in care clientul a preferat un soft launch, fara eveniment public, pentru a directiona economiile facute astfel spre comunicare online, de exemplu. Ni se pare de bun simt sa ne ducem acolo unde se strang oamenii: Facebook, bloguri, agregatoare de continut. Nu neaparat in parcuri sau pe stadioane.

DB: Componenta online si social-media este din ce in ce mai prezenta in randul strategiilor de comunicare. Intentionati sa creati un departament separat in acest sens?
LM: Suntem printre pionerii din domeniu, insa preferam sa fim discreti in ce priveste planurile in zona asta. Pot spune doar ca facem comunicare online, clasica si creativa, inca de la inceput si colaboram cu bloggeri si companii din domeniu. Sunt lucruri simple pe care le facem pentru clienti, cum ar fi mentenanta unei pagini de Facebook si lucruri mai complicate (cum ar fi o campanie de posturi) in care preferam sa platim competenta exterioara. Criteriul e unul singur: eficienta pentru client si flexibilitate.