Media & Advertising

„Uraste-ti copilul!”: Campania reclamata penal isi schimba mesajul peste noapte (Video)

11 Oct, 15:47 • karina.popescu
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) a sesizat Parchetul Bucuresti cu privire la o campanie publicitara la un medicament care ar trata autismul, un „caz flagrant de instigare la ura si discriminare impotriva copiilor cu dizabilitati”. Campania a iscat critici dure in piata de media in ultimile zile, dupa care si-a schimbat textul si mesajul. Mai multe detalii, intr-un material DailyBusiness.ro.
„Uraste-ti copilul!”: Campania reclamata penal isi schimba mesajul peste noapte (Video)

„In cursul lunii octombrie compania de import produse farmaceutice Secom a lansat o campanie profund discriminatorie la adresa copiilor cu dizabilitati intelectuale, cu precadere asupra copiilor cu autism sau cu tulburari asociate de spectru autist. Compania a lansat in spatiul public si in mediile online un spot video care aduce atingere demnitatii si imaginii copiilor cu dizabilitati si a parintilor acestora”, se arata in comunicatul CEDCD.
 
Campanie initiala: „Uraste-ti baietelul”

Initial, textul de pe site-ul campaniei – uraste.ro – suna asa: „Bun venit! Nu stim cum ai ajuns aici. Poate ca mesajul nostru ti-a dat de gandit. Sau poate ca treci si tu prin aceleasi lucruri si te-au durut vorbele noastre. Stim ca nu e usor sa traiesti cu boala parintelui sau a copilului tau. Poate ca nu e vorba de vreo boala, ci doar esti obosit. Indiferent cu ce te confrunti, stim ca poti sa urasti aceste probleme destul de mult cat sa le rezolvi. Uraste-ti baietelul! Uraste-i autismul!”.

Din textul initial al campaniei mai face parteurmatorul fragment: ”Uraste-ti baietelul care a devenit de nestapanit. Uraste-ti baietelul care niciodata nu vrea sa stea locului si nici nu te asculta. Uraste-ti baietelul care se enerveaza din nimic si se poarta urat cu ceilalti.  Uraste partea din el care il face asa”.

Transformare peste noapte: „Iubeste-ti baietelul!”

Apoi, dupa cateva zile, timp in care specialisti in piata de media, dar si parinti ai unor copii bolnavi de autism au criticat dur campania in mediile online, mesajul text care apare pe site s-a schimat. In acest moment, suna asa:

„Autismul iti tine copilul prizonier! El va suferi intodeauna de autism, insa cu un tratament corespunzator, terapie specializata, multa grija, rabdare si iubire, dar si cu un adjuvant precum Neuro Optimizer, vei avea parte de mai putine momente dificile si mai multa apropiere de copilul pe care il iubesti. Uraste autismul! Iubeste-ti baietelul!”.

Asadar, de la „uraste” folosit de 3 ori in primul mesaj, campania si-a transformat textul peste noapte. In mesaj apare acum cuvantul “iubeste”, folosit de 3 ori.

Mesajul audio suna asa (fragmente): “Linisteste-te! Nu e nimic in neregula cu el, e doar un copil. Un copil special… Nu e special, nu te mai minti! Si nu e nici normal. E o povara. Un chin. Nu-mi pasa ce spun altii. Dar eu ce cred? Eu cred ca nu mai pot. Pe mine cine ma-ntelege? Ce-am facut sa merit asa ceva? Imi pare rau, dar il urasc. Il urasc atat de tare! Vreau si eu un copil normal. Dar cu el ce fac? O sa-l iubesc de-acum incolo pe cat de mult il urasc in clipa asta”.

Mai jos, clipul oficial:

[dbvideo=933]

Cum se vor transforma sentimentele mamei? Cu ajutorul medicamentului, prezentat mai jos, pe site, sugereaza mesajul.

„Este socant faptul ca din ratiuni de marketing o companie privata isi permite sa instige la ura si discriminare impotriva uneia dintre cele mai vulnerabile categorii sociale existente la nivelul societatii romanesti. Expresii precum –imi urasc copilul- pentru ca are autism este inacceptabila si ea nu poate fi incadrata decat in sfera penala”, a declarat Madalina Turza, presedintele CEDCD.
 
„CEDCD este profund ingrijorat de acest semnal ostil si discriminator aparut la nivelul mediului privat al societatii romanesti, in conditiile in care responsabilitatea sociala corporativa ar trebui sa reprezinte una dintre prioritatile asumate ale tuturor companiilor. Ne exprimam increderea ca autoritatile competente vor tine cont, in instrumentarea acestui caz, de gravitatea posibilelor consecinte ale unor astfel de acte de instigare, dar si de pericolul pe care il implica crearea unui astfel de precedent in Romania”, mai spune documentul.

“Cat dai, atata face”

„Gafa de pornire a fost majora si arata cam la ce nivel suntem cu ideile in Romania. E vorba de o piata in care miza sunt conturile grase de media si in care circula vorba «creatia e bonus». Se dovedeste ca e adevarat proverbul: «Cat dai, atata face.» E o piata pe care, la premiile Effie din acest an, s-au decernat aur numai la sase din cele 19 categorii. Cred ca intr-un an abia se strang 15-20 de campanii normale, cat de cat creative si cu bugete care sa le asigure o vizibilitate normala. Restul sunt adaptari ale campaniilor internationale sau aiureli”, a comentat pentru DailyBusiness.ro analistul media Iulian Comanescu.

In opinia sa, cei care au facut spotul “au calcat pe bec”, pentru ca au lucrat cu unul din subiectele care provoaca in acelasi timp la corectitudine politica si compasiune: “Pe genul asta de ironie – presupun ca de un fel de ironie cruda a fost vorba – poate iesi si ceva gen «Basescu la tinta», hitul de Internet din 2004. Dar jucandu-te cu copiii autisti te expui”, a spus acesta.

Niste scuze ar fi fost mai oportune

Cat priveste incercarea de “a o aduce din condei”,  Comanescu e de parere ca mai oportune ar fi fost niste scuze.

“De regula, campaniile sociale sunt un debuseu pentru agentiile care vor sa se afirme si sa gaseasca clienti comerciali. Cauzele nobile sunt usor de marchetat. Se dovedeste insa ca poti s-o incurci si cu asta”, a conchis acesta.

„Tara de mana a treia”

“Romania,
o tara de mana a treia in care e perfect
posibil sa se fabrice astfel de reclame, ca cea pe care compania Secom o face
pentru a promova un supliment alimentar bun la toate. Inclusiv la autism. Un
supliment alimentar care nu are la baza studii validate stiintific pentru a-i
dovedi eficacitatea. Si atunci, daca nu sunt studii, recurgem la mesaje
subliminale si la santaj sentimental, nu-i asa? Ca doar traim intr-o tara de
maimute care nu au atins inca pragul unei dezvoltari cerebrale care sa permita
rularea proceselor cognitive superioare”, scrie pe totb.ro Ana Dragu,
presedintele Asociatiei Autism Europa Bistrita, una dintre primele persoane
care au reactionat online la aceasta campanie.

Spotul este semnat de Armada Advertising, despre care surse din piata spun ca este un satelit al Propaganda.

Contactat de DailyBusiness.ro, seful Propaganda, Adrian Tuluca, a negat ca ar exista vreo legatura intre Propaganda si Armada, in afara de faptul ca unele persoane din Propaganda au creat Armada. „Sunt niste baieti talentati care au plecat din Propaganda si au creat alta agentie”, a declarat acesta.

Pana la momentul publicarii acestui articol, reprezentantii agentiei Armada Advertising nu au putut fi contactati. Societatea are deschis pe Tribunalul Brasov un dosar de insolventa, incepand cu 3 octombrie anul acesta. Mai multe detalii, aici.

Update 16.24

Intre timp, clipul video si mesajul campaniei publicitare au disparut de pe site-ul uraste.ro.

Citeste si Metamorfoza unei campanii: De la „Uraste” la „Iubeste” si la „Doneaza 1 euro”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski