- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Disputa pe piata domeniilor web continua: RoTLD se explica, Hostway contraataca si sustine ca se va duce catre autoritati

11 Mar, 13:02 • emanuel.ceciu
Disputa inceputa luni intre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI), care detine RoTLD,unicul serviciu de inregistrare de domenii .ro din tara, si Hostway, unul dintre cei mai mari furnizori de hosting din Romania, continua, ambele parti "acuzandu-se si scuzandu-se" pe marginea practicilor de distribuire a domeniilor .ro.
Disputa pe piata domeniilor web continua: RoTLD se explica, Hostway contraataca si sustine ca se va duce catre autoritati

ICI, care detine RoTLD, a publicat miercuri explicatii punctuale, pe fiecare „cap de acuzare” adus de Hostway. La randul sau, Hostway a reactionat joi acuzand ICI ca „replica adusa nu justifica politicile practicate de institutie si nu ofera rezolvari concrete la problemele aduse in discutie”.

In continuare DailyBusiness.ro va prezinta atat explicatiile ICI cat si cele ale Hostway. Articolul initial, care descrie inceputul disputei , poate fi citit aici.

ICI: ICI NU CONCUREAZA PROPRIII PARTENERI PRIN VANZAREA DIRECTA DE DOMENII, deoarece, pe de o parte, Institutul ofera o reducere de 30% tuturor partenerilor sai (lista lor este afisata pe www.rotld.ro), iar pe de alta parte, practica un pret de vanzare mai mare decat al partenerilor. De asemenea, ICI nu a facut si nu va face publicitate privind furnizarea de servicii de inregistrare domenii.ro, asa cum fac partenerii sai.

(Replica Hostway)

– Reducerea de 30% acordata partenerilor presupune degrevarea RoTLD de orice alta responsabilitate, in afara de inregistrarea efectiva a domeniului in baza de date. Costurile se transfera, astfel, disproportionat catre parteneri, care sunt obligati sa asigure consultanta, suport tehnic, servicii de facturare si promovarea serviciului dar pot retine doar 30% din pretul domeniului.
– ICI nu isi concureaza partenerii doar in privinta domeniilor, ci are si o oferta publica de vanzare servicii de hosting aici. Web hostingul reprezinta, de fapt, principala sursa de venituri pentru o mare parte dintre partenerii RoTLD, in conditiile in care vanzarea de domenii nu constituie, de fapt, un model de afacere sustenabil, din cauza practicilor abuzive ale institutiei.
– Pretul de vanzare al domeniilor practicat de ICI nu poate fi considerat mai mare decat al partenerilor, ci doar mai mare decat pretul la care cumpara partenerii domeniile. Partenerii sunt liberi sa isi stabileasca preturile finale in functie de strategia si costurile proprii.

ICI: CONTRACTELE CU PARTENERII NU SUNT NEGOCIABILE, deoarece exista un model de contract standard, care nu poatre fi negociat cu fiecare partener in parte, deoarece asta ar genera clauze diferite pentru parteneri diferiti. Astfel, o parte dintre parteneri ar fi favorizati fata de ceilalti.

(Replica Hostway)

– In acest caz, solicitam validarea pozitiei neutre a RoTLD fata de toti partenerii sai prin publicarea pe site-ul institutiei a tuturor contractelor semnate cu acestia.

ICI: RoTLD NU ARE DREPTUL DE A MODIFICA UNILATERAL TOATE CLAUZELE CONTRACTULUI DE ACHIZItIE DE DOMENII. Asa cum contractele sunt semnate cu acordul ambelor parti si modificarea clauzelor contractuale se face doar cu acord bilateral.

(Replica Hostway)

– Citat din Contractul pentru Inregistrare al RoTLD, public pe site-ul institutiei la aceasta adresa.
„5. MODIFICARI ALE INTELEGERII (CONTRACTULUI). Sunteti de acord ca in perioada acestui (Intelegere) Contract noi putem:
(1) revizui termenii si conditiile acestui (Intelegere) Contract; si
(2) schimba serviciile furnizate in cadrul acestui (Intelegere) Contract.
Orice revizuire sau schimbare va fi efectiva imediat dupa afisarea Intelegerii revizuite pe site-ul nostru de web, www.rotld.ro, sau la notificarea prin E-mail sau prin mesaj de posta obisnuita asa cum este specificat in sectiunea Note a acestei Intelegeri, Punctul 20. Sunteti de acord cu urmarirea periodica a site-ului nostru de web, www.rotld.ro, pentru a avea cunostinta de orice revizuire. Daca nu sunteti de acord cu orice revizuire a acestei Intelegeri, puteti inceta aceasta Intelegere in orice moment prin trimiterea unui E-mail sau a unui mesaj de posta obisnuita catre noi, asa cum este specificat in sectiunea Note a acestei Intelegeri, Punctul 20. Nota de incetare va fi efectiva dupa primirea si procesarea ei de catre noi. Sunteti de acord ca prin continuarea folosirii Serviciilor noastre in urma notei oricarei revizuiri a Intelegerii, va conformati revizuirilor sau schimbarilor din Intelegere.”

ICI: PARTENERII ACHITA IN AVANS DOMENIILE. Initial, contractele nu prevedeau plata in avans, ci la sfarsitul lunii. Restantele care au depasit chiar si 6 luni au dus insa la introducerea contractelor cu plata in avans, asa cum se practica la nivel mondial (registrul „.eu” este un astfel de exmplu).

(Replica Hostway)

– Depozitul minim pentru parteneri reprezinta achitarea in avans a 100 de domenii la costul ridicat presupus de inregistrarea pe viata. Aceasta practica blocheaza lichiditatile companiilor partenere, care sunt nevoite, in acelasi timp, sa faca investitii aditionale pentru punerea in vanzare a domeniilor respective.

ICI: INREGISTRAREA PE VIAtA A DOMENIILOR IMPUNE UN MODEL DE TRANZACtIONARE NESUSTENABIL. ICI, prin serviciul de administrare domenii, este pregatit din punct de vedere tehnic pentru trecerea la inregistrarea anuala. Pentru aceasta trecere sunt necesare stabilirea pretului si actualizarea regulilor de inregistrare domenii.ro, cu acordul Consiliului de Administratie al ICI si al Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.

(Replica Hostway)

– Consideram ca ICI isi manifesta, astfel, acordul tacit pentru lipsa de sustenabilitate a modelului actual, practicat in ultimii 17 ani de activitate.

ICI: INREGISTRAREA DOMENIILOR NU SE PRACTICA MANUAL, toate domeniile fiind introduse automat in baza de date a ICI imediat dupa primirea cererilor clientilor. Insa o parte dintre parteneri, printre care si Hostway, nu au dorit trecerea la activarea automata a domeniilor, deoarece solicita confirmarea platii de catre clientii lor. In acest caz, activarea domeniilor se face numai dupa confirmarea partenerului.

(Replica Hostway)

– Absenta unor instrumente eficiente de gestionare a inregistrarilor de domenii nu permite inca partenerilor sa automatizeze complet procesul de inregistrare. Inregistrarile se pot face, deocamdata, doar prin transmiterea unui e-mail, catre RoTLD, pentru fiecare domeniu in parte.

ICI: ICI FURNIZEAZA INFORMAtII ASUPRA SITUAtIEI PIEtEI sI STATISTICI OFICIALE. Regulile si contractul de inregistrare, modelul de contract cu partenerii, lista partenerilor, modificarea datelor de contact, stergerea domeniului, transferul drptului de proprietate, rezolvarea disputelor, toate acestea sunt afisate pe site-ul www.rotld.ro.

(Replica Hostway)

– ICI NU furnizeaza statistici oficiale care privesc direct situatia pietei: numarul total de domenii inregistrate pe perioade de timp predefinite (an, luna), numarul de domenii inregistrate per partener, numarul de domenii inregistrate active, lista completa a domeniilor inregistrate.

ICI: DEsI EXISTA UN ORAR PENTRU OFERIREA DE SUPORT TEHNIC, in afara orelor de program tehnicienii din cadrul serviciului de inregistrare domenii.ro intervin de la distanta pentru a rezolva cazurile de urgenta.

(Replica Hostway)

– ICI refuza, astfel, sa se angajeze contractual, fata de partenerii sai, pentru asigurarea serviciului de suport tehnic 24/24. Absenta acestei reglementari lasa interventiile din afara programului la nivel de posibilitate teoretica, in conditiile in care majoritatea partenerilor ICI garanteaza totusi, clientilor finali, suport 24/24.

Hostway Romania alege astfel sa isi mentina neschimbate solicitarile formulate initial si anume incetarea vanzarilor directe realizate de catre RoTLD, micsorarea preturilor la achizitia de domenii .ro si imbunatatirea instrumentelor de gestionare a domeniilor inregistrate.

Compania a subliniat iarasi ca va realiza, catre autoritatile competente, toate demersurile legale necesare punerii in practica a unor solutii viabile la problemele mentionate.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atac ucrainean în adâncul Rusiei. Port strategic și rafinărie lovite de drone în aceeași noapte
Atac ucrainean în adâncul Rusiei. Port strategic și rafinărie lovite de drone în aceeași noapte
Primul weekend de iarnă aduce vânt extrem și temperaturi neobișnuit de ridicate. Cod roșu în Caraș-Severin
Primul weekend de iarnă aduce vânt extrem și temperaturi neobișnuit de ridicate. Cod roșu în Caraș-Severin
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu caracter electoral ilegal”
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu ...
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ar putea revitaliza zona
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ...
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români mai mulţi bani
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români ...
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre averea familiei mele”
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre ...
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive pentru presă
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive ...
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO pentru fraudă
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO ...
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile și amante”
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile ...
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului din Ucraina sunt inacceptabile pentru Kremlin
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului ...