- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Meta a lansat ochelari cu realitate augmentată şi inteligenţă artificială de doar 100 de grame. Zuckerberg: „Este ca o maşină a timpului”

17 Oct, 18:45 • Dobran Viorel
Meta a prezentat ochelarii cu realitate augmentată și inteligență artificială. Mark Zuckerberg a explicat recent, la conferința Connect din California, că noii ochelari numiți „Orion” vor permite utilizatorilor să vadă holograme integrate în lumea fizică.
Meta a lansat ochelari cu realitate augmentată şi inteligenţă artificială de doar 100 de grame. Zuckerberg: Este ca o maşină a timpului

Colosul Meta, care deţine Facebook şi Instagram, a prezentat  primul său prototip de ochelari cu realitate augmentată şi inteligenţă artificială (IA), sperând ca în cele din urmă să creeze o nouă platformă informatică pentru consumatori, după calculatoarele personale şi telefoanele mobile.

Numiţi „Orion”, ochelarii sunt echipaţi cu o cameră foto, căşti şi un asistent IA cu activare vocală, la fel ca ochelarii conectaţi Meta Ray-Ban, disponibili pe piaţă de mai mulţi ani. Aceşti ochelari includ, însă, şi proiectoare minuscule pentru vizualizarea de videoclipuri, ecrane sau chiar persoane sub formă de holograme – toate acestea fără a purta căşti care izolează utilizatorul. „Este ca o maşină a timpului’, a declarat Mark Zuckerberg, şeful Meta.

„Oferă o privire în viitor care cred că va fi foarte interesantă”, a comentat el. Miliardarul şi-a încheiat prezentarea anuală a noilor produse ale grupului cu acest nou dispozitiv, singura surpriză reală a evenimentului de la Menlo Park (California), unde se află sediul companiei.

Orion folosește două proiectoare pentru a afișa o interfață intuitivă deasupra câmpului vizual

Ochelarii Orion

se diferențiază de alți ochelari AR, cum ar fi cei de la Snapchat, prin capacitatea de a afișa imagini pe toată suprafața lentilelor, oferind o experiență mai imersivă. Proiectoarele mini-LED integrate în rama ochelarilor proiectează imagini 3D în câmpul vizual al utilizatorului, creând astfel o integrare între elementele virtuale și mediul real. Utilizatorii pot interacționa cu aceste obiecte virtuale prin gesturi sau comenzi vocale.

Pe lângă interacțiunea prin gesturi, dezvoltată pe baza tehnologiei Meta Quest VR, Orion beneficiază și de un control avansat prin voce, asistat de inteligența artificială proprie Meta. De asemenea, o brățară specială detectează mișcările subtile ale mâinii, permițând utilizatorilor să deruleze sau să facă „click” fără gesturi evidente.

 

Zuckerberg a povestit cum a format o echipă în urmă cu zece ani pentru a realiza ochelari wireless uşori (sub 100 de grame), capabili să proiecteze imagini clare, luminoase şi suficient de mari pentru a se potrivi cu toate modurile de utilizare şi mediile, fără a împiedica contactul vizual cu persoanele din jur, prezente fizic.

Pentru a interacţiona cu diferitele funcţii ale ochelarilor, utilizatorii îşi folosesc vocea şi gesturile, dar şi, potenţial, gândurile, datorită senzorilor de pe o brăţară. „Este nevoie de un dispozitiv care să poată trimite un semnal de la creier”, a subliniat şeful Meta. „Acesta este primul dispozitiv alimentat de interfaţa noastră neuronală pe încheietura mâinii”, a precizat el.

Facebook nu mai vrea să fie „platforma părinţilor şi bunicilor”. Cum vrea Meta să atragă tinerii Gen Z

Fondatorul Facebook a schimbat numele gigantului reţelelor de socializare în Meta la sfârşitul anului 2021, pentru a semnala trecerea către metavers, viziunea sa asupra viitorului internetului şi al informaticii, unde lumile reală şi virtuală se vor îmbina prin intermediul dispozitivelor de realitate augmentată şi virtuală (AR şi VR).

De atunci, căştile VR Quest s-au succedat, iar ochelarii conectaţi Ray-Ban au câştigat în capacităţi IA, însă metaversul nu a sedus (încă) publicul larg. Obsesia lui Mark Zuckerberg îi exasperează însă pe investitori, divizia Reality Labs a Meta pierzând câteva miliarde de dolari în fiecare trimestru. „Agitaţia în jurul metaversurilor s-a încheiat”, a recunoscut Vishal Shah, vicepreşedintele Meta responsabil cu metaversurile, în cadrul unei mese rotunde cu jurnaliştii.

Revolut solicită Meta să contribuie la restituirea banilor pierduți prin fraudele facilitate de platformele sale

„Şi sunt foarte bucuros de acest lucru, pentru că atunci când se vorbeşte foarte mult, este greu să te ridici la înălţimea aşteptărilor”, a continuat acesta. El a reiterat că este vorba de investiţii pe termen lung şi a explicat că, dincolo de tehnologie, echipele sale caută mai ales să recreeze sentimentul de apartenenţă la un grup de oameni, în condiţiile absenţei lor fizice, deoarece nu întotdeauna este posibilă deplasarea.

Meta a precizat că producția ochelarilor Orion este încă prea costisitoare

Chiar dacă întâlnirile la distanţă prin intermediul ecranelor sau hologramelor „nu pot înlocui” conversaţiile faţă în faţă. Spre deosebire de căşti, care continuă să fie greoaie, ochelarii au şanse de a fi adoptaţi pe scară largă, a estimat Jeremy Goldman de la eMarkerter. Orion „reprezintă pariul Meta într-o lume post-smartphone”, a comentat analistul.

În opinia sa, totul va depinde de capacitatea ochelarilor de a simplifica cu adevărat viaţa de zi cu zi a utilizatorilor, dar şi de preţul lor.

Meta a precizat că producția ochelarilor Orion este încă prea costisitoare pentru a fi lansată pe piața largă, iar dimensiunile ramei trebuie reduse pentru a fi comercializate.

În parteneriat cu Essilor-Luxottica, proprietarul Ray-Ban, Meta își propune să dezvolte ochelarii „smart” care, în viitor, ar putea înlocui smartphone-urile. Mark Zuckerberg afirmă că, la fel ca tranziția de la desktop la mobile, ochelarii „smart” ar putea deveni principalul dispozitiv pentru accesarea internetului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Război în Orientul Mijlociu: NATO își ajustează misiunea din Irak și retrage temporar efectivele
Război în Orientul Mijlociu: NATO își ajustează misiunea din Irak și retrage temporar efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi