- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

GTC a cumparat 67% dintr-un proiect rezidential in Bucuresti

02 Jul, 13:42 • Redactia DailyBusiness
GTC Romania, filiala a dezvoltatorul polonez de real estate Globe Trade Centre (GTC), a platit 11,1 milioane euro pentru 67% din GML Pipera, companie prin care Gmul Investment dezvolta un proiect rezidential in Bucuresti, relateaza presa isrealiana.
GTC a cumparat 67% dintr-un proiect rezidential in Bucuresti

GML Pipera detine suprafete de teren de circa 54.000 metri patrati in Bucuresti, tranzactii care s-au ridicat la suma de 10 milioane de euro.

Terenurile sunt amplasate in zona Pipera, iar proiectul imobiliar prevede dezvoltarea a 130.000 de metri patrati de constructii.

GTC Romania va oferi servicii de management firmei GML Pipera in schimbul a 5% din veniturile generate de proiect. Reprezentantii companiei Gmul Investement se asteapta ca tranzactia sa le aduca un castig de 3 milioane de euro brut.

GTC Romania este detinuta in proportie de 94,6% de GTC Polonia. Compania a mai administrat, in Romania, construirea, ocuparea si vanzarea pentru cladirile de birouri Europa House si America House, iar in prezent administreaza proiectele rezidentiale Green Dream Residence, Jasmine Park, Felicity.

De asemenea, compania administreaza proiectul comercial Galleria Bucharest, precum si proiectele de birouri Aurora Business Park si City Gate.

Urmărește Daily Business pe Google News