Real Estate

Minighid de cumparare a caselor executate silit

27 Nov, 11:06 • Redactia DailyBusiness
Criza economica nu a adus cu sine doar dificultati, ci si oportunitati. Iar pentru cei care stiu sa profite de ele atunci cand apar, acestea pot insemna, in piata de real estate, achizitionarea unei proprietati considerabil mai ieftine decat in alte conditii, prin intermediul licitatiilor la care sunt scoase la vanzare imobilele executate silit. Ce presupune insa participarea la o astfel de licitatie?
Minighid de cumparare a caselor executate silit

“In ultima vreme, spune specialistul
Regatta, pe fondul climatului economic dificil, s-a constatat un
interes din ce in ce mai mare fata de achizitionarea imobilelor
executate silit. Motivul unui astfel de interes este unul foarte
simplu: pretul de achizitie al unei astfel de propritati, mai putin
accesibil in alte conditii, dar foarte avantajos in acest caz”,
spune Adrian Lisaniuc, responsabil de departamentul Forclosure al
companiei Regatta Real Estate. Acesta a prezentat pasii necesari
pentru cei care isi doresc sa achizioneze o astfel de proprietate.

Desi la prima vedere, pentru unii
procedura ar putea parea una complicata, in realitate, ea nu
presupune mai mult efort decat cautarea indelungata si anevoioasa a
unei proprietati in conditii normale, prin numeroase vizionari,
deplasari sau intalniri cu diversi proprietari si agenti imobiliari.

Mai mult, in acest caz, existenta unor
oferte clare a priori si selectarea lor de catre specialistii in
domeniu, faciliteaza considerabil procedura. Odata stabilit interesul
pentru o anumita proprietate, restul procesului nu mai reprezinta,
practic, decat o procedura legala ce trebuie urmata in conformitate
cu regulile obisnuite.

Adrian Lisaniuc a prezentat pasii necesari pentru cei care isi doresc sa achizioneze o astfel de proprietate:

[b]Documentele
necesare participarii la licitatie[/b]

Persoanele interesate sa participe la
licitatie trebuie sa depuna la sediul societatii executorilor
judecatoresti, pana la termenul stabilit pentru organizarea
licitatiei, urmatoarele documente:

– dovada platii unei
cautiuni reprezentand 10% din pretul de incepere a licitatiei pentru
termenul respectiv. Cautiunea se consemneaza la orice unitate a
bancii pe numele si la dispozitia executorului judecatoresc;


– o cerere de
participare la licitatie, in care se va preciza oferta de cumparare;

– copie dupa
actul de identitate, in cazul persoanelor fizice (cu procura
autentificata notarial, imputernicire avocatiala, daca este cazul);

– in cazul persoanelor juridice, copie dupa certificatul de
inmatriculare la Registrul Comertului, decizie asociati, mandat
pentru persoana care reprezinta societatea.


[b]Cum se desfasoara o licitatie de
acest tip[/b]

In desfasurarea
licitatiei, pretul de la care aceasta incepe este cel stabilit in
Publicatia de Vanzare, in lipsa unei oferte care sa contina un pret
mai mare sau mai mic agreat de catre creditor.


In cazul in care
este prezent un singur licitator, pretul la care acesta poate
adjudeca nu poate fi mai mic decat cel prevazut in Publicatia de
Vanzare. In cazul licitatiei unui bun imobil, persoana declarata
adjudecatar al acestuia are obligatia sa achite pretul la care a
adjudecat in termen maxim de 30 de zile de la data licitatiei, in
timp ce persoanele care au participat la licitatie dar nu au fost
declarate adjudecatari, pot solicita restituirea cautiunii
consemnate.
 

Actul de Adjudecare va fi eliberat
dupa achitarea integrala a pretului de adjudecare si implinirea
termenului procedural de 15 zile de la comunicarea procesului verbal
de licitatie catre toate partile implicate in procedura de executare
silita.

Actul de adjudecare constituie Titlu de
Proprietate pentru adjudecatar si titlu executoriu impotriva
debitorului sau oricarei persoane care ocupa in fapt imobilul si nu
detine un titlu opozabil (exemplu: contract de inchiriere notat in
C.F. anterior inscrierii somatiei imobiliare) pentru obligatia de
predare a imobilului.

In ceea ce priveste predarea, aceasta
este efectuata in baza titlului executoriu reprezentat si a unei
cereri formulate in acest sens executorului judecatoresc.

Regatta activeaza de 20 de ani pe piata
imobiliara, avand capital integral romanesc. In cadrul companiei este si un departament de Executari Silite, care consiliaza eventualii clienti privind intreg procedeul de achizitie a unei proprietati executate silit.