- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Raport INS: volumul construcţiilor în creştere cu 12% pe primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar scade de la lună la lună

21 Jun, 14:19 • Russo George
Lucrările în construcţii au crescut cu peste 12%, în primele patru luni din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, conform datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Raport INS: volumul construcţiilor în creştere cu 12% pe primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar scade de la lună la lună

Statistica oficială arată că, în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, ca serie brută, în marja creşterii cu 12,1%, pe elemente de structură, volumul lucrărilor în construcţii a înregistrat majorări la lucrările de reparaţii capitale (+30,9%), lucrările de construcţii noi (+13,2%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+2,8%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+29,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,8%). În schimb, numărul clădirilor nerezidenţiale au scăzut cu 0,8%.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,9%, trend evidenţiat în cazul lucrărilor de reparaţii capitale (+29,2%), lucrărilor de construcţii noi (+13,2%) şi lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+1,2%). Totodată, pe obiecte de construcţii, majorări s-au consemnat la construcţiile inginereşti (+28,6%), clădirile rezidenţiale (+1,1%) şi clădirile nerezidenţiale (+0,6%).

Datele INS relevă faptul că, în aprilie 2023, faţă de aprilie 2022, lucrările de construcţii, ca serie brută, au crescut, pe total, cu 10,8%, iar pe elemente de structură au fost înregistrate rezultate pozitive la lucrările de reparaţii capitale (+43,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,4%) şi lucrările de construcţii noi (+8,1%). Pe segmentul obiectelor de construcţii s-a raportat creştere la construcţiile inginereşti (+39,2%), în timp ce clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 9,2%, respectiv cu 6,2%.

Citeşte şi: Ce tip de apartamente sunt cele mai căutate de chiriaşi în Bucureşti şi cele mai mari oraşe din ţară

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în aprilie anul curent, comparativ cu aprilie 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 14,8%, iar pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+46,3%), lucrările de construcţii noi (+10,5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,6%). În acelaşi interval de analiză, pe obiecte de construcţii, construcţiile inginereşti au crescut cu 42,4%. La polul opus, clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 7,6%, respectiv cu 4,5%.

De la lună la lună, lucrările de construcţii au consemnat o scădere, ca serie brută, cu 6,4%, în aprilie vs martie 2023, rezultat evidenţiat de lucrările de construcţii noi (-8,2%) şi de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,1%). Pe de altă parte, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 10,4%, iar pe obiecte de construcţii au fost raportate scăderi la clădirile rezidenţiale (-13,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (-10,9%). Singura grupă care a înregistrat creşteri a fost cea a lucrărilor de construcţii inginereşti (+0,4%).

Conform INS, de la o lună la alta, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată, cu 4,2%, ca urmare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (-14,2%) şi a lucrărilor de construcţii noi (-3,4%). Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 12,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat la clădirile rezidenţiale (-13,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (-7,3%). Creştere au înregistrat construcţiile inginereşti, cu 3%.

Citeşte şi: Programul Casa Verde 2023. Bugetul pentru regiunea Sud Vest s-a epuizat în 2 minute

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice din Golf
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice ...
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii Ormuz
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii ...
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți pentru 90 de zile
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți ...
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Isărescu: „Dacă nu corectăm deficitul bugetar, pierdem tot ce-am câștigat în ultimele luni”
Isărescu: „Dacă nu corectăm deficitul bugetar, pierdem tot ce-am câștigat în ultimele luni”