Vintu: Basescu mi-a cerut sprijin la referendumul din 2007, apoi a vrut o parte din Realitatea

15 Sep, 17:23 • Redactia DailyBusiness
Sorin Ovidiu Vintu (foto) a declarat miercuri in fata completului care judeca recursul acestuia fata de decizia de arestare preventiva, ca seful statului i-a cerut sprijin mediatic in 2007, cu ocazia referendumului pentru suspendare, propunere pe care a acceptat-o, pentru "progresul Romaniei", scrie Mediafax.
Vintu: Basescu mi-a cerut sprijin la referendumul din 2007, apoi a vrut o parte din Realitatea

„In 2007, la referendum, el (Traian Basescu, n.r.) a venit la mine sa-l sustin. Eu i-am spus ca sunt de acord, si am stabilit impreuna cu el anumite criterii in baza carora il sustin, bazate pe progresul si modernizarea Romaniei”, a declarat Vintu, miercuri, in fata instantei care judeca recursul sau fata de hotararea prin care instanta inferioara a decis arestarea sa si a altor doua persoane pentru 29 de zile, sub acuzatia de favorizare a infractorului.

Vintu a continuat declaratia, aratand ca, „dupa aceea”, mai multi „emisari” ai sefului statului au venit sa-i ceara o parte din trustul de presa „Realitatea”.

„Dupa aceea, emisari ai lui au venit sa-mi ceara o parte a trustului media. Evident ca am refuzat. Incep amenintarile, eu refuz in continuare. Am fost amenintat ca voi fi tocat financiar, am refuzat. Am fost amenintat ca voi avea probleme, am refuzat. Ulterior, a venit un control de opt luni la Realitatea TV, pentru ca in final totul sa culmineze cu arestarea mea”, a spus Vintu in sala de judecata.

Omul de afaceri si -a continuat atacurile la adresa presedintelui, acuzandu-l pe acesta ca „face totul” prin Serviciul Roman de Informatii (SRI) si ca „recruteaza” procurori si oameni din presa.

„Basescu face totul prin SRI, si va explic cum. Basescu recruteaza procurori si oameni din presa, iar modul de operare este unul foarte simplu: SRI face interceptarile si sesizeaza procurorii cu note informative, procurorii fac dosare care apoi sunt date pe mana jurnalistilor, care au datoria de a-l desfigura pe adversar”, a spus omul de afaceri.

Acesta sustine ca a fost monitorizat chiar si de 140 de lucratori ai SRI, vorbind chiar si de inchirierea unei frecvente de satelit pentru interceptarea microfonului de la mobilul sau.

„140 de oameni din SRI m-au monitorizat, iar in ultima perioada doar 40; s-a inchiriat chiar si o frecventa pe satelit pentru inregistrarea microfonului de la telefonul meu”, a mai spus Sorin Ovidiu Vintu in fata instantei.

Omul de afaceri a recunoscut autenticitatea interceptarilor telefonice din dosarul in care este acuzat de favorizarea infractorului, precizand insa ca interpretarea data acestora de procurori nu este corecta.

Vintu a admis autenticitatea inregistrarilor in fata completului care judeca recursul declarat de el si alti doi apropiati fata de hotararea prin care au fost arestati pentru 29 de zile pentru favorizarea infractorului.

Omul de afaceri a precizat insa ca interpretarea data de procurori acestor discutii „nu este una corecta”.

Sorin Ovidiu Vintu a promis ca va dezvalui „adevaratul sens” al termenilor folositi in convorbirile telefonice doar dupa ce dosarul va ajunge in faza de judecata.

„Pentru dvs., Popa este un condamnat periculos, pentru mine e un prieten”

Sorin Ovidiu Vintu le-a spus magistratilor care au judecat recursul sau impotriva hotararii prin care a fost arestat pentru 29 de zile in dosarul legat de favorizarea lui Nicolae Popa ca daca pentru completul de judecata acesta poate fi „un condamnat periculos”, pentru el este „un prieten”.

„Pentru dumneavoastra, Popa este un condamnat periculos, pentru mine este un prieten”, le-a spus Vintu judecatorilor, atunci cand acestia i-au dat, potrivit procedurii, ultimul cuvant inainte de incheierea procesului.

Vintu a tinut sa explice si relatia sa cu ceilalti doi co-inculpati, despre care a afirmat ca „nu au nicio vina”.

Despre Alexandru Stoian, soferul sau, omul de afaceri a spus ca „a dus mii de plicuri cu bani” de cand lucreaza pentru el.

Despre Octavian Turcan, Vintu a afirmat ca este „un eminent bancher”.

„A fost incatusat pentru un transfer, dar procurorul stie ce anume a facut obiectul acelui transfer? Stie daca nu cumva a fost o tranzactie comerciala?”, s-a intrebat Vintu in incheierea declaratiei date in fata instantei.

Judecatori Curtii de Apel Bucuresti vor decide, joi, la ora 15.00, daca Sorin Ovidiu Vintu, soferul sau, Alexandru Stoican, si omul de afaceri moldovean Octavian Turcan vor fi sau nu eliberati din arest.

Cei trei au cerut cercetarea lor in stare de libertate de catre Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care ii acuza de favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de inchisoare, pentru infractiuni economice, in legatura cu inselarea a 300.000 de investori ai Fondului National de Investitii (FNI).

Anterior, Mediafax a anuntat ca Sorin Ovidiu Vintu a refuzat sa dea declaratii in fata judecatorilor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică