- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Ceasul din aur al unui pasager de pe Titanic, scos la licitație. Cu ce sumă s-ar putea vinde

14 Nov, 15:40 • Bocioacă Bianca
Un ceas din aur de 18 carate, recuperat de pe trupul unuia dintre cei mai bogați pasageri de pe Titanic, va fi scos la licitație în Marea Britanie și ar putea ajunge la prețul de 1 milion de lire sterline, potrivit experților.
Ceasul din aur al unui pasager de pe Titanic, scos la licitație. Cu ce sumă s-ar putea vinde

Un ceas de buzunar din aur, aparținând lui Isidor Straus – celebru om de afaceri american și coproprietar al magazinului Macy’s –, va fi licitat săptămâna viitoare în Marea Britanie. Obiectul s-a oprit la ora 02:20, momentul în care Titanicul s-a scufundat complet în Atlanticul de Nord.

Titanicul a lovit aisbergul pe 14 aprilie 1912, la ora 23:40, iar după două ore și patruzeci de minute s-a pierdut sub valuri. Trupul lui Isidor Straus a fost recuperat câteva zile mai târziu, iar printre obiectele găsite asupra lui se afla și ceasul Jules Jurgensen din aur de 18 carate, datat 1888.

Licitația va avea loc pe 22 noiembrie, organizată de casa Henry Aldridge & Son din Wiltshire.

„Prin acest ceas, repetăm povestea lui Isidor. Este o piesă de amintiri fenomenală”, a declarat licitatorul Andrew Aldridge pentru BBC Radio Wiltshire.

Isidor și soția sa, Ida, au murit împreună în tragedie. Cuplu emblematic al înaltei societăți newyorkeze, cei doi sunt recunoscuți și din celebrul film al lui James Cameron, unde apar reprezentați în scena în care se îmbrățișează în timp ce nava se scufundă. Ida a refuzat un loc în barca de salvare, alegând să rămână cu soțul ei. Trupul ei nu a fost niciodată găsit.

Citește și: O monedă transilvăneană bătută în Sibiu în anul 1605 a fost vândută cu peste jumătate de milion de euro, de trei ori mai scump decât era estimat

Ceasul va fi vândut împreună cu o scrisoare foarte rară pe care Ida Straus a scris-o la bordul Titanicului. Documentul descrie luxul navei: „Ce navă! Atât de imensă şi atât de magnific amenajată. Camerele noastre sunt mobilate cu cel mai rafinat gust şi într-un lux desăvârşit”.

Unul dintre cele mai scumpe artefacte de pe Titanic

Scrisoarea poartă ștampila „TransAtlantic 7”, semn că a fost francată la bord, în oficiul poștal al navei, înainte de a fi trimisă la Queenstown, Irlanda. Specialiștii estimează că ar putea fi vândută pentru aproximativ 150.000 de lire sterline, potrivit Antena 3 CNN.

Se crede că Ida i-a dăruit ceasul soțului ei în anul 1888. După recuperarea din Atlantic, obiectul a fost returnat familiei și păstrat de urmași până în prezent, fiind restaurat de strănepotul lui Isidor, Kenneth Hollister Straus.

„Povestea lor a fost una de dragoste supremă – Isidor a întruchipat visul american (…) Ida a spus: «Isidor, am fost împreună toți acești ani, unde mergi tu, merg și eu»”, a transmis un purtător de cuvânt al casei de licitații, citat de BBC.

„Acesta este motivul pentru care colecționarii sunt interesați de povestea Titanicului chiar și după 113 ani – fiecare bărbat, femeie și copil avea o poveste de spus, iar aceste povești sunt acum retrăite prin aceste obiecte”, a adăugat acesta.

Citește și: Tinerii chinezi refuză să mai cheltuiască! Beijingul este amenințat de influencerii care îndeamnă la economisire: „Economisim, nu consumăm!”

Ceasul lui Isidor Straus ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase obiecte din istoria licitațiilor dedicate Titanicului.

Anul trecut, un alt ceas de buzunar din aur, dăruit căpitanului navei Carpathia – vaporul care a salvat peste 700 de supraviețuitori – a fost vândut pentru suma record de 1,56 milioane de lire sterline.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...