Știri externe

Care sunt cele mai bogate familii regale din lume și cum și-au obținut averile impresionante

14 Jun, 23:49 • Stefan Simion
Cele mai bogate familii regale din lume. Familiile regale au acumulat averi considerabile de-a lungul secolelor. De la resurse petroliere la investiții strategice, aceste dinastii domină topurile financiare mondiale.
Care sunt cele mai bogate familii regale din lume și cum și-au obținut averile impresionante

Cele mai bogate familii regale din lume. Familia regală britanică, de pildă, deși nu este cea mai bogată din lume, este cu siguranță una dintre cele mai influente. Potrivit revistei Forbes, averea familiei regale britanice, condusă în prezent de Regele Charles, se ridică la 88 de miliarde de dolari. Majoritatea acestor bani provin din grantul suveran, o plată anuală fixă din fonduri publice, și din diverse investiții imobiliare. Până la decesul său, Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai bogat membru al acestei familii, cu o avere personală de 428,3 milioane de dolari.

Cele mai bogate familii regale din lume

Iată, în continuare, topul celor mai bogate case regale din lume, potrivit money.ro

Casa Nahyan, Abu Dhabi – 150 de miliarde de dolari

Averea estimată a Casei Nahyan este de 150 de miliarde de dolari, provenită, în mare măsură, din resursele petroliere din regiune. Familia joacă un rol esențial în guvernarea și dezvoltarea Abu Dhabi, cele mai multe investiții fiind făcute în imobiliare și infrastructură.

Citeste si Salariul câștigat lunar de un străjer din Garda Regelui Charles al III-lea. Acum s-a aflat suma

Casa Thani, Qatar – 335 de miliarde de dolari

Familia regală din Qatar, condusă de Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, are o avere estimată la 335 de miliarde de dolari, obținută în principal din zăcămintele de gaze naturale. Familia Thani a investit în imobiliare de renume, cum ar fi zgârie-norii Shard din Londra, și deține acțiuni în Empire State Building, Barclays, British Airways și Volkswagen.

Casa Sabah, Kuweit – 360 de miliarde de dolari

Familia Al Sabah din Kuweit a profitat de bogăția petrolieră a națiunii, astfel că a ajuns să aibă o avere de 360 de miliarde de dolari. Familia regală, cu aproximativ 1.000 de membri, a investit în participații semnificative la companii importante din Statele Unite.

Citeste si Whisky-ul realizat în 1981 cu ocazia nunții Prințului Charles cu Prințesa Diana, șampanii și vinuri de colecție, licitate la București

Casa Saud, Arabia Saudită – 1,4 trilioane de dolari

De departe cea mai bogată familie regală din lume, Casa Saud din Arabia Saudită controlează o avere de 1,4 trilioane de dolari. Principala sursă de venit este petrolul, familia gestionând unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din lume.

Conducând din 1744, regatul Arabiei Saudite poartă numele acestei familii regale, fiind condus în prezent de Regele Salman Al Saud. Familia regală numără aproximativ 15.000 de membri, fiind nu doar cea mai bogată, ci și una dintre cele mai numeroase familii regale din lume.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că luau mită pentru examene și înmatriculări
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că ...
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după refuzul PNL și UDMR
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după ...
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și ...
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională și explicații din partea Rusiei
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională ...
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează că Rusia încearcă să paralizeze țara
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează ...
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea unui conflict pentru Taiwan
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea ...
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor post-Brexit
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor ...
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane de dolari și să evite plata impozitelor
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane ...
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, într-un eventual atac al Rusiei
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, ...
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria de armament, în vizorul Bruxellesului
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria ...
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
ANRE avertizează operatorii din energie: Sancțiuni pentru cei care profită de criza de pe piață. România riscă noi scumpiri la electricitate
ANRE avertizează operatorii din energie: Sancțiuni pentru cei care profită de criza de pe piață. ...
Marta Kos avertizează țările candidate: UE va primi noi membri doar dacă aceștia consolidează securitatea europeană
Marta Kos avertizează țările candidate: UE va primi noi membri doar dacă aceștia consolidează securitatea ...