Știri externe

Ea este femeia care a reușit să își ia permisul de conducere, după ce a dat de 960 de ori examenul. Cum a reacționat o companie renumită pentru fabricarea automobilelor este incredibil

27 Mar, 23:01 • Bumbeneci Diana
O femeie a reușit să își ia permisul de conducere, după ce a dat de 960 de ori examenul. Reacțiile oficiale au apărut imediat ce s-a aflat.
Ea este femeia care a reușit să își ia permisul de conducere, după ce a dat de 960 de ori examenul. Cum a reacționat o companie renumită pentru fabricarea automobilelor este incredibil

O femeie a reușit să își ia permisul de conducere, după ce a dat de 960 de ori examenul. Reacția uluiioare a companiilor auto celebre nu a încetat să apară, conform The Mirror.

Cum a reușit femeia să obțină permisul după 960 de încercări

O femeie a dat de 960 de ori examen p0entru a-și lua permisul de conducere și a cheltuit aproape 12.500 de euro pe școala de șoferi. Ea a devenit o celebritate în Coreea de Sud, țara sa natală, și a apărut și într-o reclamă Hyundai.

Cha Sa-soon, în vârstă de 69 de ani, a dat prima dată proba scrisă în aprilie 2005 și, după ce a picat-o, a continuat să o susțină până când a trecut. Apoi, a susținut testul practic de 10 ori înainte de a-și obține permisul de conducere. Aceasta și-a dorit foarte mult să devină șofer, deoarece are o afacere cu legume și trebuie să transporte zilnic produsele pentru a le vinde.

Vezi și: El este bătrânelul care a reușit la 104 ani să-și reînnoiască permisul de conducere! Membrii comisiei de examinare au avut un șoc! Primele declarații ale bunicului-șofer

Școala auto - permis de conducere
Școala auto – permis de conducere

La scurt timp, femeia a început să susțină testul doar de două ori pe săptămână, până când a reușit în cele din urmă – înainte de a fi nevoită să treacă la proba practică. A reușit să treacă examenul de conducere după ce a încercat de 10 ori, adică a trecut prin 960 de examene în total înainte de a-și obține permisul, scrie publicația Mirror.

Cât a plătit în total pentru încercările de a avea permis

Potrivit sursei citate, femeia a cheltuit aproape 12.500 de euro (11.000 de lire sterline) pentru a-și lua permisul de conducere. Instructorul ei auto de la Școala de șoferi Jeonbuk a spus că s-a simțit ușurat când Cha Sa-soon a obținut, în sfârșit, permisul.

„Când în sfârșit și-a luat permisul, am aplaudat-o cu toții și am îmbrățișat-o, dându-i flori. A fost ca o povară uriașă care stătea pe umerii noștri. Nu am avut curajul să-i spunem să renunțe pentru că ea a continuat să se prezinte la examene”, a spus el.

După mai multe încercări de a susține testul, femeia a devenit o celebritate națională și a apărut și într-o reclamă Hyundai. iată video:

Ce este cel mai interesant este faptul că un producător de mașini Hyundai din Coreea de Sud i-a oferit chiar și un vehicul nou-nouț. Mașina este în valoare de aproape 13.000 de euro.

Ai mai putea citi: Codul Rutier, modificat din nou! Șoferii ar putea să respecte noi reguli de circulație în sensul giratoriu. Ce prevede noul proiect de lege

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski