Știri externe

Atenție, turiști! Șase luni de închisoare sau 7.000 de euro amendă dacă încălcați legile bizare din aceste destinații de vacanță

03 Sep, 16:23 • Stefan Simion
Șase luni de închisoare sau 7.000 de euro amendă. Asta riscă cei care încalcă, în destinații turistice foarte populare, prevederi dintr-o serie de legi ce pot fi considerate, măcar în parte, bizare.
Atenție, turiști! Șase luni de închisoare sau 7.000 de euro amendă dacă încălcați legile bizare din aceste destinații de vacanță

Țara cu legi pe care vizitatorii le-ar putea considera ciudate este Italia. Din dorința a proteja locurile ce atrag fluxuri impresionante de turiști, autoritățile italiene au instituit reguli care, odată încălcate, pot duce la 7.000 de euro amendă sau chiar șase luni de închisoare.

”Italia iubește turiștii, dar așteaptă respect”, a subliniat ministrul italian al Turismului, Daniela Santanché, pe portalul de știri Rosenheim24.

Iar respectul, în ceea ce îi privește pe turiști, începe cu informarea înainte de plecarea în vacanță. Dacă știi legile și interdicțiile prevăzute de acestea, scad considerabil șansele de a le încălca.

În Sardinia, interdicțiile vizează activități care, pentru turiști, intră la capitolul rutină. De pildă, copiii nu au voie să construiască castele de nisip sau să sape gropi pe plajă. De asemenea, este interzis să iei cu tine nisip sau scoici.

Citește și Rusia așteaptă o nouă vizită a lui Donald Trump, anunță purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Tot în Sardinia, este interzis să stai la plajă pe prosop, pe motiv că prosoapele pot îndepărta nisipul. Amenda pentru nerespectarea regulii poate ajunge la 3.000 de euro.

Dacă turiștii ajung să facă afaceri cu comercianții ambulanți care vin pe plajă cu haine, ceasuri și genți ”de firmă” la prețuri mici, se poate ajunge iar la sancțiuni severe. Turiștii prinși cu produse contrafăcute riscă amenzi de până la 7.000 de euro sau până la șase luni de închisoare!

În regiunea Liguria, din rațiuni de siguranță, este interzis să porți flip-flops (șlapi) pe traseele de drumeție. Amenda pentru cei care indisciplinați poate ajunge la 2.500 de euro.

Pe insula Capri, nu este permis să porți ”pantofi zgomotoși” în centrul vechi, pentru că respectivele încălțări fac ecou pe piatra cubică și spulberă liniștea, notează Reisereporter.

Sunt interdicții și în capitala Roma. Un popas pe treptele Scărilor Spaniole poate însemna 400 de euro amendă. La același monument istoric, este interzis și să tragi după tine un bagaj sau un cărucior

Iar în Calabria, la Praia a Mare, copiii sub 14 ani pot ieși din casă sau hotel doar până la ora 0:30. Regula este valabilă până la sfârșitul lunii septembrie și are rol de protecție contra incidentelor și vandalismului. După 0:30, este impusă o restricție de circulație, iar părinții care încalcă regula plătesc amendă – 250 de euro, scrie antena3.

Citește și Ireal! Suma uriașă plătită drept chirie pentru un apartament de 7,4 metri pătrați

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...