- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Grevă generală în Franţa. Proteste masive din cauza creşterii vârstei de pensionare la 64 de ani

31 Jan, 13:25 • Dobran Viorel
Franţa este blocată de o nouă grevă şi proteste la nivel naţional faţă de reforma pensiilor. Sindicatele au îndemnat la noi demonstrații masive, după ce Guvernul a decis să majoreze vârsta legală de pensionare de la 62 la 64 de ani.
Grevă generală în Franţa. Proteste masive din cauza creşterii vârstei de pensionare la 64 de ani

Franța se confruntă marți cu o nouă grevă generală, împotriva proiectului de reformă a pensiilor, după cea din 19 ianuarie. O a doua grevă la nivel naţional a perturbat marţi producţia de electricitate, transportul public şi şcolile din Franţa, în timp ce muncitorii au ieşit a proteste faţă de planurile guvernului de a mări vârsta de pensionare, relatează Reuters.

Doar o treime dintre trenurile de mare viteză (TGV) au funcţionat şi chiar mai puţine trenuri locale şi regionale. Metroul din Paris a fost, de asemenea, grav perturbat, platformele fiind aglomerate, în timp ce navetiştii se înghesuiau să prindă puţinele garnituri disponibile.

Vouchere energie 2023. Beneficiarii ajutorului pentru facturile la energie au la dispoziţie încă o modalitate de plată. Schimbări de ultimă oră

La staţia de metrou Concorde, în centrul Parisului, Catherine, în vârstă de 59 de ani, care lucrează la un birou de avocatură, a declarat că nu o deranjează faptul că trebuie să aştepte trenul sau să meargă pe jos. „Îi susţin. În curând voi împlini 60 de ani, aşa că nu sunt foarte mulţumită că trebuie (să lucrez) încă doi ani”, a spus ea.

Nu toţi francezii au fost însă de acord cu mişcarea grevistă. „Nu are rost să facem grevă. Acest proiect de lege va fi adoptat în orice circumstanţe”, spune Matthieu Jacquot, în vârstă de 34 de ani, care lucrează în sectorul de lux.

Jumătate dintre profesorii din şcolile primare au renunţat să mai meargă la muncă, la fel şi personalul din rafinăriile de petrol şi de posturile publice de radio şi televiziune, care au difuzat muzică în locul programelor de ştiri.

Sanitas amenință cu o nouă grevă în sănătate. Protestele încep miercuri. Se cer majorări ale salariilor cu 15%

Elevii au blocat liceul Turgot din centrul Parisului, ţinând pancarte în sprijinul greviştilor. La un alt liceu din Paris s-au înregistrat ciocniri cu poliţia, potrivit AFP:

Sindicatele, care au organizat mitinguri în toată Franţa pe parcursul zilei, vor să menţină presiunea asupra guvernului şi este posibil să anunţe şi mai multe acţiuni sindicale pentru următoarele săptămâni.

Grevă în Franţa

„Când există o opoziţie atât de masivă, ar fi periculos pentru guvern să nu asculte”, a declarat pentru Reuters Mylene Jacquot, secretarul general al filialei funcţionarilor publici a sindicatului CFDT.

Autorităţile au desfăşurat peste 11.000 de poliţişti şi jandarmi pentru a preveni eventuale incidente.

Sondajele de opinie arată că majoritatea francezilor, deja supăraţi din cauza unei crize a costului vieţii alimentate de inflaţia ridicată, se opun reformei, dar preşedintele Emmanuel Macron intenţionează să rămână pe poziţii. Reforma este „vitală” pentru a asigura viabilitatea sistemului de pensii, a declarat el luni.

Planurile guvernului prevăd creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani şi, de asemenea, amânarea vârstei de eligibilitate pentru o pensie completă. Aceste măsuri ar aduce un plus de 17,7 miliarde de euro la contribuţiile anuale la pensii, potrivit estimărilor Ministerului Muncii.

Sindicatele spun că există şi alte modalităţi de a creşte veniturile, cum ar fi impozitarea celor foarte bogaţi sau solicitarea angajatorilor sau a pensionarilor înstăriţi să contribuie mai mult.

Sindicatele sperau să repete participarea numeroasă din prima zi de grevă naţională, care a avut loc la 19 ianuarie, când peste un milion de persoane au ieşit în stradă în toată Franţa.

Guvernul a făcut unele concesii în proiectul de lege, cum ar fi stabilirea noii vârste de pensionare la 64 de ani, în loc de 65 de ani, promisiunea din campanie a lui Macron, şi acceptarea unei pensii minime de 1.200 de euro pe lună pentru toţi.

Prim-ministrul Elisabeth Borne a declarat că pragul de 64 de ani este „nenegociabil”, dar guvernul explorează modalităţi de a compensa o parte din impact, în special asupra femeilor.

Grevă Franţa, atenţionare de călătorie MAE

În acest sens, Ministerul român de Externe a transmis o atenționare către cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa.

Pe linia circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar), se vor putea obţine detalii privind mersul trenurilor cu 24 până la 48 de ore în avans şi pot fi consultate site-urile: https://www.sncf.com/frhttps://www.sncf-connect.com/train/grevehttps://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.

Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport, precum şi site-ul RATP: https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.

Se preconizează, de asemenea, perturbări ale curselor aeriene, pasagerii fiind rugaţi să verifice eventualele anulări/întârzieri ale zborurilor pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...
Premierul Bolojan cere reduceri la bugetele primăriilor. Angajații amenință cu grevă în 1.300 de localități
Premierul Bolojan cere reduceri la bugetele primăriilor. Angajații amenință cu grevă în 1.300 de ...
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
România, sub ger extrem. Temperaturi de până la -16 grade Celsius și viscol până la mijlocul săptămânii
România, sub ger extrem. Temperaturi de până la -16 grade Celsius și viscol până la mijlocul săptămânii
10 greșeli pe care să le eviți atunci când optezi pentru tencuială decorativă (interior și exterior)
10 greșeli pe care să le eviți atunci când optezi pentru tencuială decorativă (interior și exterior)
Călin Georgescu, la Judecătoria Sectorului 1: „Asta înseamnă turul doi înapoi”
Călin Georgescu, la Judecătoria Sectorului 1: „Asta înseamnă turul doi înapoi”
Peste 150 de mame au murit în ultimii cinci ani în România. Ruralul, zona cu cel mai mare risc
Peste 150 de mame au murit în ultimii cinci ani în România. Ruralul, zona cu cel mai mare risc
Irineu Darău: România vrea să producă în țară cât mai multe componente din Programul SAFE, dar fără „iluzii”
Irineu Darău: România vrea să producă în țară cât mai multe componente din Programul SAFE, dar ...
Ce este sediul social și când ai nevoie de unul?
Ce este sediul social și când ai nevoie de unul?
Ucraina pregătește un mecanism militar în trei etape cu Europa și SUA pentru impunerea unui armistițiu cu Rusia
Ucraina pregătește un mecanism militar în trei etape cu Europa și SUA pentru impunerea unui armistițiu ...
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a contracara dependența de China
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru ...
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc fragmentarea UE”
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc ...
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni