ONU avertizează: 2,4 milioane de refugiați vor avea nevoie de relocare în 2027, dar tot mai puține state acceptă să îi primească

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a publicat o nouă evaluare globală privind situația refugiaților, estimând că aproximativ 2,37–2,4 milioane de persoane vor avea nevoie de relocare în 2027. Datele provin din raportul anual al Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), intitulat „Nevoile globale estimate de relocare”, și evidențiază presiunea tot mai mare asupra sistemului internațional de protecție a refugiaților.

Te-ar mai putea interesa și: ONU avertizează că El Niño va aduce mai multă căldură și dezastre în lunile următoare

ONU avertizează: 2,4 milioane de refugiați vor avea nevoie de relocare în 2027, dar tot mai puține state acceptă să îi primească

Conform raportului, aceste persoane provin din 43 de țări și se află în prezent în 76 de state gazdă, unde nu au perspective de integrare pe termen lung sau de întoarcere în siguranță în țările de origine. Majoritatea acestor refugiați se confruntă cu riscuri persistente, iar situația lor este considerată blocată, ceea ce face relocarea într-o țară terță una dintre puținele soluții viabile.

UNHCR subliniază că printre cele mai mari grupuri care vor avea nevoie de relocare în 2027 se numără refugiații afgani, urmați de persoane din Sudanul de Sud, Sudan, Siria și refugiații rohingya din Myanmar, mulți dintre aceștia trăind în tabere extinse, în special în Bangladesh. Aceste grupuri sunt afectate de conflicte de lungă durată, instabilitate politică și lipsa unor soluții durabile în regiunile de origine.

Deși numărul total estimat de persoane care necesită relocare rămâne foarte ridicat, raportul arată totuși o scădere de aproximativ 6% față de anul precedent. UNHCR explică această reducere prin mai mulți factori, printre care întoarcerea unui număr de refugiați afgani din Iran și Pakistan, deși aceste reveniri au avut loc, în unele cazuri, în condiții dificile și fără garanții de siguranță deplină. Un alt element care a influențat scăderea este evoluția situației din Siria, unde schimbările politice recente, inclusiv înlăturarea fostului președinte Bashar al-Assad în decembrie 2024, au permis unor refugiați sirieni să se întoarcă voluntar în țară.

În paralel cu creșterea nevoilor, ONU avertizează că numărul efectiv al refugiaților relocați prin programele internaționale a scăzut semnificativ. În 2025, aproximativ 37.000 de persoane au fost relocate prin aceste mecanisme, comparativ cu 116.000 în 2024, ceea ce reprezintă o diminuare considerabilă a capacității globale de răspuns.

Această scădere este pusă parțial pe seama reducerii implicării unor state-cheie în programele de relocare. Statele Unite, care au fost în mod tradițional principalul actor global în primirea refugiaților, și-au redus semnificativ contribuția după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, ceea ce a dus la diminuarea cotelor de admitere. Totuși, UNHCR subliniază că problema nu este limitată la SUA, deoarece și alte state care participau activ la aceste programe și-au redus numărul de locuri sau au suspendat complet schemele de relocare.

Reprezentanții agenției ONU atrag atenția că această tendință creează un dezechilibru tot mai mare între nevoile globale și capacitatea reală de răspuns. În acest context, oficialii UNHCR solicită extinderea programelor de relocare, creșterea cotelor și implicarea unui număr mai mare de state în procesul de primire a refugiaților.

În cadrul unei conferințe de presă la Geneva, coordonatoarea serviciului pentru soluții durabile din cadrul UNHCR, Jackie Keegan, a afirmat că extinderea relocării este „urgentă și realizabilă”, subliniind că este nevoie de mai multă cooperare internațională. Ea a explicat că accelerarea procesării cererilor și implicarea unui număr mai mare de țări ar permite ca acest mecanism de protecție să ajungă la mai mulți oameni aflați în situații critice.

Keegan a avertizat că, în prezent, sistemul global de relocare nu reușește să țină pasul cu nevoile reale, ceea ce lasă milioane de refugiați în situații prelungite de incertitudine, adesea în tabere supraaglomerate sau în state care nu le pot oferi integrare pe termen lung.