Știri externe

Patru scenarii pentru încheierea războiului la summit-ul din Alaska. Cum ar putea arăta harta Ucrainei după discuția Trump-Putin

13 Aug, 11:59 • Aprozeanu Razvan
Perspectivele privind încheierea războiului din Ucraina nu sunt deloc favorabile pentru țara invadată, mai ales în contextul în care Donald Trump caută să accelereze procesul de încheiere a conflictului, chiar și în beneficiul lui Putin.
Patru scenarii pentru încheierea războiului la summit-ul din Alaska. Cum ar putea arăta harta Ucrainei după discuția Trump-Putin

Cele patru scenarii privind încheierea războiului din Ucraina, prezentate de The Times, citată de Antena 3 CNN, arată că șansele Ucrainei de a-și recupera teritoriile ocupate sunt reduse. Cea mai realistă opțiune pentru țara invadată ar fi să accepte, cel puțin de facto, înghețarea liniei frontului sub control rusesc.

Citește și: Volodimir Zelenski nu vrea să se retragă din Donbas, chiar dacă asta ar pune capăt războiului cu Rusia

Primul scenariu, preferat de europeni, presupune înghețarea conflictului pe linia actuală a frontului, fără schimburi teritoriale suplimentare. În acest caz, părți importante din cele patru provincii (Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson) ar rămâne sub control rus.

Al doilea scenariu prevede cedarea întregului Donbas (Luhansk și Donețk) de către Ucraina, dar recuperarea provinciilor Herson și Zaporojie, readucând situația aproape la starea din februarie 2022, când rușii controlau prin interpuși aceste teritorii și au creat așa-zisele „republici populare” în Donețk și Luhansk. Este însă puțin probabil ca Rusia să accepte acest scenariu.

Al treilea scenariu implică o capitulare aproape totală a Ucrainei, cu predarea celor patru teritorii revendicate de Rusia, inclusiv a zonelor neocupate. Șansele ca Ucraina să accepte acest scenariu sunt extrem de mici.

Al patrulea scenariu presupune ca Rusia să obțină întreg Donbas-ul și Zaporojie, dar să renunțe la o parte din Herson. Este, de asemenea, puțin probabil ca Moscova să accepte acest rezultat, având în vedere importanța strategică a provinciei Herson pentru controlul Crimeei ocupate.

Zelenski spune că nu va accepta nicio decizie luată în Alaska

Marți, înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin din Alaska, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj clar: nu va accepta nicio decizie privind Ucraina luată în absența reprezentanților Kievului, chiar dacă Trump a sugerat că în cadrul summitului ar putea fi agreate „schimburi de teritorii”.

Luni, Donald Trump a anunțat că se va întâlni cu Putin pentru a discuta un posibil acord de pace între Rusia și Ucraina, precizând că Zelenski nu va fi prezent, urmând doar să fie „contactat ulterior”.

În același timp, Trump a subliniat că Statele Unite nu vor lua parte la decizia finală privind acordul de pace, aceasta revenind exclusiv părților implicate, Ucraina și Rusia.

„Ei nu pot lua decizii în legătură cu Ucraina fără noi” a declarat preşedintele Ucrainei, conform agenţiei de ştiri RBC-Ukraine din Kiev, citată de Agerpres.

Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa că Donald Trump este conştient de acest lucru. Cu toate acestea, el a spus că întâlnirea de vineri dintre Trump şi Putin „poate fi, cu siguranţă, importantă pentru parcursul lor bilateral”.

Zelenski și-a exprimat totodată convingerea că, în cele din urmă, va avea loc o întâlnire trilaterală între el, Trump și Putin, menită să pună capăt războiului care durează aproape trei ani și jumătate.

Citește și: Oficialii din Casa Albă au așteptări minime pentru întâlnirea președintelui SUA cu Putin. „Ne bazăm pe instinctul lui Trump”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova