Știri externe

Pfizer, după vaccinul anti-Covid, vrea să dea lovitura cu pastila de slăbit, aflată deja în studiu clinic

11 Jul, 19:33 • Dobran Viorel
Compania Pfizer a anunţat că va continua să dezvolte versiunea administrată o dată pe zi a pastilei sale de slăbit, danuglipron, după ce a văzut date „încurajatoare” într-un studiu în stadiu incipient.
Pfizer, după vaccinul anti-Covid, vrea să dea lovitura cu pastila de slăbit, aflată deja în studiu clinic

Pfizer intenţionează să avanseze în etapa de studiu clinic, la sfârşitul acestui an, cu testele la o versiune revizuită a pastilei sale pentru slăbit danuglipron, cu administrare o dată pe zi, a anunţat compania joi, după ce a renunţat la o versiune cu administrare de două ori pe zi a acestui medicament, la sfârşitul anului trecut, transmite Reuters 

Noul medicament face parte din a doua generaţie de pastile pentru pierderea din greutate în curs de dezvoltare de către companii precum Eli Lilly şi Novo Nordisk, care vor oferi pacienţilor o alternativă mai convenabilă la injecţii.

Unii analişti se aşteaptă ca piaţa medicamentelor pentru pierderea din greutate, dominată în prezent de Wegovy de la Novo Nordisk şi de Zepbound de la Eli Lilly, să valoreze peste 150 de miliarde de dolari în vânzări anuale până la începutul anilor 2030.

A fost stabilit calendarul procesului dintre Pfizer şi România. Guvernul are la dispoziție 4 luni să pregătească apărarea

Anul trecut, Pfizer a declarat că se concentrează pe dezvoltarea versiunii reformulate a danuglipron, după ce a renunţat la versiunea cu administrare de două ori pe zi, deoarece majoritatea pacienţilor s-au retras din etapa intermediară a studiului clinic, cu rate ridicate de efecte secundare, cum ar fi greaţă şi vărsături.

Compania a renunţat anterior la un alt tratament pentru slăbit, cu administrare zilnică, numit lotiglipron, din cauza problemelor legate de siguranţă, după ce acesta a crescut nivelul enzimelor hepatice la unii pacienţi.

O pastilă pentru slăbit administrată o dată pe zi, dezvoltată de Pfizer, intră în etapa de studiu clinic

Pfizer a declarat joi că primele rezultate ale studiului au susţinut administrarea unei doze unice zilnice, fără a fi observate creşteri ale nivelului de enzime hepatice în cazul a peste 1.400 de voluntari adulţi sănătoşi.

Tratementele GLP-1 (peptidă-1 asemănătoare glucagonului), dezvoltate iniţial pentru diabetul de tip 2, imită acţiunea hormonului GLP-1 pentru reglarea glicemiei, încetinirea digestiei şi suprimarea apetitului.

Amgen şi Viking Therapeutics sunt alte companii care lucrează la noua generaţie de medicamente pentru pierderea din greutate.

Vânzările vaccinului şi pastilei Pfizer pentru COVID-19 au scăzut drastic de la apogeul atins în timpul pandemiei, punând presiune pe directorul general Albert Bourla pentru a stimula creşterea prin medicamente mai noi, notează Reuters.

Marţi, compania a anunţat că directorul ştiinţific Mikael Dolsten va demisiona după mai bine de 15 ani de activitate în cadrul Pfizer.

Pfizer anunţă rezultate încurajatoare în testele pentru pastila de slăbit administrată o dată pe zi

Gigantul farmaceutic a întrerupt în decembrie testele privind versiunea de două ori pe zi a danuglipron, după ce pacienţii au avut dificultăţi în tolerarea medicamentului.

Joi, Pfizer a anunţat că va merge mai departe cu o versiune o dată pe zi a pastilei sale de slăbit, danuglipron, după ce a văzut date „încurajatoare” într-un studiu aflat în stadiu incipient.

Pfizer a declarat că intenţionează să efectueze mai multe studii în stadiu incipient în a doua jumătate a anului pentru a identifica doza ideală de medicament. Rezultate vor fi cunoscute în primul trimestru al anului viitor, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNBC.

Pfizer este unul dintre câţiva producători de medicamente care se întrec pentru a câştiga o parte din piaţă pentru o clasă foarte populară de medicamente pentru slăbire şi diabet.

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, transmite Reuters.

Juriul a fost de acord că medicamentul AstraZeneca a încălcat două brevete care acoperă metode de tratare a cancerului cu medicamentul pentru cancerul de sân Nerlynx, care este vândut de Puma Biotechnology.

AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari

Puma licenţiază brevetele de la Pfizer pentru a-şi produce medicamentul. Un purtător de cuvânt al AstraZeneca a declarat că aceasta este dezamăgită de verdict, dar este ”încrezătoare în poziţia noastră referitoare la proprietate intelectuală asupra Tagrisso” şi ”îşi va apăra în mod energic” drepturile.

Compania Pfizer a dat în judecată România pentru vaccinurile refuzate. Ce daune uriașe trebuie să plătească țara noastră

Reprezentanţii Pfizer nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii asupra verdictului. Puma nu mai este reclamant în cauză. Tagrisso a adus AstraZeneca venituri de aproape 5,8 miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui raport financiar al companiei.

Pfizer, cu sediul în New York, care a achiziţionat Wyeth în 2009, a dat în judecată AstraZeneca în 2021. Pfizer a susţinut la proces că Tagrisso a folosit inhibitori de kinază pentru a trata cancerul în acelaşi mod ca Nerlynx.

AstraZeneca a negat încălcarea brevetelor şi a susţinut că acestea sunt invalide. Judecătorul de district din SUA Matthew Kennelly va organiza un proces separat pentru unele dintre apărările rămase ale AstraZeneca, în iunie, ceea ce ar putea duce la o decizie care să respingă verdictul.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier