Știri externe

România intră oficial în Visa Waiver. Tot ce trebuie să știi pentru călătoriile fără viză în SUA!

10 Jan, 08:52 • Bugiu ⁠Ana Maria
România a aderat oficial la programul Visa Waiver, eliminând viza pentru călătoriile de până la 90 de zile în SUA. Autorizația de călătorie costă 21 de dolari, este valabilă doi ani și simplifică accesul românilor în Statele Unite.
România intră oficial în Visa Waiver. Tot ce trebuie să știi pentru călătoriile fără viză în SUA!

România a aderat oficial la programul Visa Waiver, marcând o etapă istorică în relațiile dintre București și Washington. Ceremonia de anunțare a fost organizată vineri, simultan la Guvernul României și la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din SUA, în Washington, D.C. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, împreună cu secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, au stabilit detaliile tehnice și data efectivă de activare a regimului fără vize pentru cetățenii români, potrivit Antena 3 CNN.

„Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C. În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români”,a transmis Ambasada României în Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și: România intră în Programul Visa Waiver. Călătorii în SUA fără viză!

foto: Visa Waiver

România intră oficial în Visa Waiver. Tot ce trebuie să știi pentru călătoriile fără viză în SUA!

Românii vor putea călători în SUA fără viză pentru perioade de până la 90 de zile, fie în scop turistic, fie de afaceri. În locul vizelor tradiționale, cetățenii vor completa un formular online și vor plăti o taxă de 21 de dolari pentru o autorizație de călătorie valabilă doi ani. Acest proces elimină necesitatea interviurilor la consulatele americane, reducând costurile și timpul alocat procedurii.

Potrivit ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, noul regim de călătorie va intra în vigoare din primăvara acestui an, cel mai probabil de la 1 martie 2024.

„Această autorizare este pur și simplu operațiunea pe care o fac toți ceilalți cetățeni ai lumii care călătoresc în Statele Unite fără viză. Dar, pentru a ajunge în acest moment, deci pentru o notificare prealabilă electronică a călătoriei în Statele Unite, trebuie să mai așteptăm două luni și jumătate, adică până în 1 martie. E vorba de o adaptare a sistemelor tehnice, de o acomodare.

Din martie, românii vor putea călători așa cum călătoresc toți ceilalți, sigur că nu fără această solicitare, autorizație, autorizare, notificare electronică de călătorie”, a spus Emil Hurezeanu, adăugând că șederea nu poate fi mai mare de 90 de zile.

România este prima țară din regiunea Mării Negre care se alătură programului Visa Waiver, devenind al 43-lea stat participant. Procesul de aderare a implicat ani de negocieri și implementarea unor măsuri stricte. Printre criteriile esențiale se numără o rată de refuz a vizelor sub 3% (România a înregistrat 2,61% în 2023), securitatea documentelor de călătorie, schimbul de informații cu SUA și măsuri pentru combaterea terorismului și migrației ilegale.

„Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, „trecând în revistă eforturile ambelor părți pentru aderarea țării noastre, precum și formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimb de informații”, se arată în comunicatul citat.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a subliniat importanța acestui moment.

„Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate.

România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul si investițiile, şi încurajând turismul şi contactele directe.

Având in vedere cerințele stricte pe care le-a avut de îndeplinit, ca orice alt stat admis în program, Romania devine o țară mai sigură, care își coordonează mai strâns securitatea cu Statele Unite”, a declarat Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

Participarea în programul Visa Waiver permite românilor să intre și să iasă din SUA de mai multe ori în decursul a doi ani, fără alte taxe suplimentare. Șederea în SUA este limitată la 90 de zile pentru fiecare intrare. Acest regim facilitează călătoriile în scop turistic, de afaceri și pentru vizite personale, contribuind la o conectare mai ușoară între cele două țări.

„Pe lângă criteriul ratei de refuz, accesul României în programul Visa Waiver a presupus îndeplinirea unor criterii esențiale legate de securitatea documentelor de călătorie, realizarea schimbului de informații, implementarea unor măsuri concrete pentru combaterea terorismului şi a migrației ilegale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, autoritățile române au numit în 2023 un coordonator național și au creat un comitet inter-instituțional pentru includerea țării noastre în programul SUA de scutire de vize. Totodată, îndeplinirea criteriilor tehnice a presupus încheierea unor acorduri, implementarea unor măsuri tehnice concrete, precum şi modificări legislative importante”, a precizat Ambasada României în SUA.

De asemenea, măsura este un stimul pentru comerț, investiții și turism, întărind legăturile economice bilaterale. Evenimentul a fost marcat de prezența oficialilor americani de la Departamentul pentru Securitate Internă și Departamentul de Stat, precum și a reprezentanților Ambasadei României la Washington.

Aderarea la Visa Waiver vine după un efort coordonat la nivel înalt, care a inclus măsuri legislative și tehnice implementate de România, crearea unui comitet inter-instituțional și desemnarea unui coordonator național pentru acest obiectiv.

Te-ar mai putea interesa și: Toți românii care au carduri la Banca Transilvania sunt vizați. Anunțul făcut reprezentanții instituției, în 2024: „A fost o perioadă”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...