Alnur Mussayev, fost agent KGB și fost șef al Serviciului de Securitate de Stat al Kazahstanului (moștenitorul KGB din Kazahstan), afirmă, într-o postare pe rețelele sociale, că Vladimir Putin ar deține materiale compromițătoare asupra lui Donald Trump. Aceasta ar include documente și imagini legate de dosarul Epstein, în care Trump susține că nu este implicat. Informația apare în contextul în care cei doi lideri urmează să se întâlnească vineri în Alaska pentru a discuta soarta Ucrainei.
Mussayev explică influența pe care Trump o exercită asupra instituțiilor americane, ceea ce îi permite să blocheze anchetarea infracțiunilor sale de natură sexuală și a spălării banilor.
„Probabil că președintele Donald Trump va reuși să împiedice anchetarea în SUA a infracțiunilor sale de natură sexuală și a spălării banilor provinţi din activităţi criminale din Rusia, Kazahstan şi alte foste republici sovietice.
La urma urmei, în această fostă ţară liberă, puterea este concentrată într-o singură mână. Congresul, Procuratura, FBI, comunitatea de informaţii, forţele armate, o mare parte a organelor judiciare, poliţia de migraţie, care s-a transformat în garda personală, toate acestea îndeplinesc astăzi doar instrucţiunile şi ordinele lui Donald Trump. Cu toate acestea, nu se poate influenţa Rusia şi, în special, FSB și Putin, pentru a preveni șantajul cu materiale compromițătoare de către Putin.”, transmite fostul șef KGB.
Citește și : Donald Trump a scos Garda Națională pe străzile din Washington D.C. Au fost făcute 23 de arestări într-o singură zi
Mussayev susține că informațiile provin de la „foștii săi colegi din KGB”, care încă nu au acceptat să își dezvăluie identitatea.
„Foștii mei colegi din KGB, bine informați, mărturisesc (deocamdată în mod confidențial) că Putin deține materiale ample și bine documentate despre infracțiunile lui Trump. Documente despre majoritatea tranzacțiilor din conturile care aparțin direct lui Trump sau care sunt în mod evident afiliate cu numele său.
Mărturii ale agenților, care pot fi ușor transformate în mărturii ale martorilor, precum și documente audio și video care arată infracțiuni sexuale împotriva minorilor și violență împotriva femeilor”, arată acesta.
Mai departe, Mussayev afirmă că Trump ar putea încă urma o agenda care slăbește structuri precum NATO sau Uniunea Europeană.
„Dar chiar și fără mine și fără colegii mei din serviciile secrete rusești, orice persoană perspicace vede scurgerile controlate de informații compromițătoare din FSB, care îi provoacă dureri lui Trump și îl obligă să fie în formă pentru a susține interesele Rusiei în ceea ce privește dezbinarea NATO și a Uniunii Europene și ajutorul în asigurarea capitulării Ucrainei”, mai precizează fostul șef KGB.
Fostul oficial vorbește și despre scheme de compromitere puse la cale de elitele din Kazahstan, precum trimiterea de fete pe insula lui Epstein, unde acesta susține că Donald Trump ar fi fost.
„Fete pe insula Epstein și la Mar-a-Lago… Un fost cetăţean al Kazahstanului, Tofik Arifov, a fost urmărit penal în anii ’90… în anii 2000, la cererea FSB-ului rus, dosarul său a fost închis… Arifov era o sursă valoroasă de informații și un agent de influență… folosea escortele nu numai pentru relaxare, ci și pentru a compromite persoane de interes pentru FSB.
În fotografia cu Arifov mai sunt încă trei bărbați… Acești patru foști cetățeni kazahi, la cererea FSB, furnizau fete pe insula Epstein și în Mar-a-Lago”, mai arată el.
Agențiile americane de informații au afirmat, la începutul anului 2017, că Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite, pentru a-l sprijini pe Donald Trump. Investigația condusă de fostul director al FBI, Robert Mueller, a urmărit să afle dacă echipa de campanie a lui Trump a beneficiat de aceste eforturi și dacă a fost încălcată legea.
John Brennan, director al CIA între 2013 și 2017, declara atunci că „rușii au intervenit cu nerușinare” și au recrutat americani „voluntari sau involuntari” pentru a susține aceste acțiuni.
„Am întrebări rămase fără răspuns cu privire la succesul pe care l-au avut rușii atunci când au încercat să atragă americani, implicați sau nu în campanie, pentru a munci în numele lor”, afirma Brennan, care a sugerat că președintele Trump ar fi putut încălca protocolul divulgând informații clasificate ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, și ambasadorului Serghei Kisliak.
Ancheta a fost ulterior clasată, iar sub noul mandat al lui Trump, CIA a concluzionat că rușii nu au intervenit în alegerile din 2016. Totuși, suspiciunile privind relația apropiată dintre liderul american și Kremlin au rămas.
Citește și : Departamentul de Stat al SUA: „Decizia CCR de anulare a alegerilor, ingerință politică în alegeri” RAPORT
Documente și relatări de presă arată că Donald Trump a avut contacte cu Rusia și Uniunea Sovietică încă din 1987, când a vizitat Moscova cu sprijinul serviciilor diplomatice sovietice și al KGB. Potrivit dosarului realizat de fostul spion britanic Christopher Steele, Kremlinul l-ar fi „cultivat” pe Trump timp de cel puțin cinci ani înainte de victoria sa electorală din 2016.
În 2013, Trump a organizat concursul Miss Universe la Moscova, eveniment finanțat cu 20 de milioane de dolari de miliardarul rus Aras Agalarov, apropiat de Vladimir Putin. Senatorul democrat Al Franken avertiza la acea vreme: „Rușii au o istorie de utilizare a investițiilor financiare pentru a obține influență asupra persoanelor influente și apoi pentru a le cere favoruri. Știm asta.”
Acum, la mai bine de un deceniu de la acele evenimente, Donald Trump și Vladimir Putin urmează să se întâlnească în Alaska, pe 15 august, pentru a discuta modalități de a pune capăt războiului din Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va participa.
Întâlnirea are loc la o săptămână după ce Trump a dat Rusiei un termen-limită pentru a accepta un armistițiu, amenințând cu noi sancțiuni americane. Trei runde anterioare de negocieri nu au adus progrese.
Locația exactă a summitului nu a fost dezvăluită, dar Trump a spus că va fi „un loc foarte popular, din mai multe motive”. Este prima vizită a unui lider rus în Alaska, teritoriu care a aparținut Rusiei până în 1867, când a fost vândut Statelor Unite pentru 7,2 milioane de dolari.
Sam Greene, profesor la King’s College London, a comentat pe platforma X că alegerea Alaskăi drept loc al negocierilor „este îngrozitoare, „de parcă ar fi concepută să arate că granițele pot fi schimbate, iar pământul cumpărat și vândut”.