Finante-Banci

Top 10 cele mai mari dobanzi la depozitele in lei

18 Mar, 00:01 • gecad.net
Cele mai profitabile depozite de pe piata sunt in prezent cele in lei, pe cel mult 3 luni, ale caror randamente urca usor peste 9% pe an. Desi in ultimul timp dobanzile au inceput sa scada rapid, ele inca depasesc cu mult inflatia, ceea ce inseamna ca depozitele sunt in continuare o varianta buna de economisire.
Top 10 cele mai mari dobanzi la depozitele in lei

Chiar daca sunt mult peste nivelul inflatiei (valoarea anuala a indicelui a fost de 4,5% in februarie n.r.), dobanzile oferite acum de banci sunt mult sub nivelul celor de la inceputul lui 2009, cand urcau si pana la 16-17% pe an. Randamentele au intrat pe un trend accentuat de scadere in a doua jumatate a anului trecut, care a continuat in primele luni din 2010.

Conform conso.ro, bancile ofera cele mai mari dobanzi pentru depozitele la termen cu maturitate mica. Astfel, cele mai mari dobanzi la depozitele la termen in lei, de 9,5%, sunt oferite de Alpha Bank, Bank of Cyprus si Volksbank, pentru scadente de 15 saptamani, 35 de zile si, respectiv, o luna.

Pentru depozitele la trei luni, adica cele mai utilizate instrumente de economisire pe termen scurt si totodata cele pentru care majoritatea bancilor ofera cele mai mari dobanzi, bonificatiile urca pana la 9,25% pe an.
[img=616]Dobanda din tabel este anuala[/img]
Dobanzile scad pe masura ce maturitatea depozitelor creste. Astfel, la scadentele de 6 luni bancile practica randamente de pana la 8,8% pe an, iar pentru depozitele pe un an dobanzile maxime sunt de 8,75% pe an, acestea din urma fiind instrumentele de economisire pe termen lung la care romanii apeleaza cel mai des.
[img=614][/img]
Ce transmite aceasta atitudine? Ca institutiile se asteapta ca nivelul de cost al resurselor sa se ieftineasca pe viitor, asa incat nu sunt dispuse sa ofere dobanzi mari pentru perioade indelungate.

Pentru a calcula cat mai exact castigul obtinut de beneficiar la scadenta, din dobanda oferita de banca trebuie scazute comisioanele percepute de finantator pentru deschiderea, administrarea si retragerea de numerar din depozit. La infiintarea depozitului se achita de regula cativa lei, iar pentru retragerea economiilor circa 0,5% din suma retrasa.

Pe fondul crizei, multe banci au anulat insa atat comisionul de deschidere a depozitului, cat si pe cel de administrare si de retragere de numerar. Doua institutii care au renuntat la toate cele trei comisioane sunt Alpha Bank si Banca Transilvania.

Cele mai multe banci au instalat pe site-urile proprii aplicatii unde clientii pot calcula suma de bani castigata la scadenta depozitului.

Pentru depozite de valoare mare, bancile ofera o dobanda peste cea standard. De exemplu, Romexterra Bank acorda aceasta facilitate clientilor cu peste 100.000 de lei in cont.

Depozit in lei sau in euro

Diferentele mari dintre dobanzile practicate de banci la depozitele in lei si la cele in euro (de circa 5 puncte procentuale – n.r.) sunt un argument forte in favoarea economisirii in lei.

Totodata, majoritatea analistilor financiari apreciaza ca trendul de intarire a leului se va mentine, iar la final de an am putea vedea o cotatie apropiata de cea actuala, de 4 lei/euro ori usor sub acest nivel.

Prin urmare, daca se bazeaza pe pronosticurile analistilor, romanii nu ar trebui sa se teama nici de faptul ca, daca isi pastreaza economiile in lei, acestea s-ar putea devaloriza din cauza unei eventuale deprecieri a leului.

Nu trebuie trecut insa cu vederea ca exista si analisti conservatori care recomanda romanilor sa isi pastreze banii in moneda in care doresc mai apoi sa ii investeasca, anuland astfel riscul valutar.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică