Știri interne

A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea OUG care le taie sporurile. Angajaţii de la Ministerul Finanţelor și grefierii au ieșit în stradă. Sindicaliștii amenință cu blocarea pensiilor și salariilor

01 Jul, 12:59 • Andrei Alina
Protest la ministerul de Finanțe. Angajații sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate. Este proteste și in fața Ministerului de justiție, sute de grefieri cer să nu li se taie sporurile.
A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea OUG care le taie sporurile. Angajaţii de la Ministerul Finanţelor și grefierii au ieșit în stradă. Sindicaliștii amenință cu blocarea pensiilor și salariilor

Sute de angajaţi din sistemul bugetar au declanşat, marţi, noi proteste faţă de reducerea veniturilor, după ce Guvernul a aprobat, luni, Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice. Ordonanța aprobată plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă începând de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului. De asemenea, concediul suplimentar acordat pentru muncă grea, periculoasă sau vătămătoare este de maximum cinci zile lucrătoare, faţă de zece zile, cât era până în prezent. Măsurile se aplică de la 1 iulie până la sfârşitul anului 2026.

Zeci de salariaţi ai Ministerului Finanţelor s-au dus la uşa ministrului Alexandru Nazare şi discută cu acesta. Proteste ample au loc în mai multe oraşe din ţară, iar protestatarii ameninţă cu blocarea totală a activităţii şi cu riscul de a nu mai putea fi plătite pensiile şi salariile românilor.

Citește și: Măsurile de austeritate lovesc încă o dată în bugetari. Ar putea fi obligaţi să-şi ia, lunar, concediu fără plată

Pe lângă angajaţii de la Ministerul Finanţelor şi cei ai administraţiilor judeţene ale ANAF, au declanşat proteste spontane şi alte categorii de bugetari de la Casele de Pensii, dar şi de la Sistemul de gospodărirea a apelor din Vrancea, Bacău şi Gorj, entităţi din componenţa Administraţiei Naţionale Apele Române.

„Suntem mai mulţi azi, mai determinaţi. Se adaugă colegii de la Antifraudă. Noi vrem şi putem să fim o instituţie de siguranţă naţională!”, afirmă sindicaliştii de la Finanţe Sed Lex, pe pagina de Facebook, adăugând că acesta este sloganul sub care au loc protestele de marţi.

Federaţia sindicală a angajaţilor din finanţe publice anunţă că tot mai mulţi bugetari s-au raliat protestului spontan început luni, unii protestând în birouri, alţii în faţa instituţiilor.

Liderul sindical Vasile Marica a declarat că protestatarii vor merge până la blocarea activităţii, aşa încât plata pensiilor şi salariilor va fi pusă sub semnul întrebării.

Guvernul a aprobat, luni, Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, iar luni seară actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.

Până acum, salariaţii primeau pentru condiţii vătămătoare de muncă un spor de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de persoanl plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar. De asemenea, concediul suplimentar pentru muncă în condiţii grele era între 3 si 10 zile lucrătoare.

Citește și: „E un DEZASTRU”! Profesorii amenință cu grevă generală din cauza majorării normei didactice

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski