Știri interne

Aceste două categorii de șoferi rămân fără carnet. Vor mai putea conduce doar 15 zile

24 Feb, 15:01 • Claudia Simion
Două noi categorii de șoferi contravenienți vor rămâne fără carnete de conducere, dar vor avea drept de circulație pentru 15 zile, potrivit unei noi reglementări. În acea perioadă vor putea să constese măsura polițiștilor rutieri.
Aceste două categorii de șoferi rămân fără carnet. Vor mai putea conduce doar 15 zile

Vorbim despre șoferii care produc un accident de circulație în urma căruia alte vehicule au fost lovite sau s-au produs alte pagube materiale după ce „nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere sau depășirea”.

Aceste două categorii de șoferi rămân fără carnet. Vor mai putea conduce doar 15 zile

Schimbarea legislativă se referă și la șoferii care circulă fără motiv cu mașina pe banda de urgență a autostrăzilor.

Oricare din cele două tipuri de șoferi vor rămâne fără permis, însă vor putea să circule 15 zile potrivit dovezii eliberate de polițistul care a constatat contravenția. În intervalul respectiv, măsura aplicată poate fi contestată în instanță, iar dacă justificările și anumite probe sunt relevante poate fi anulată.

Citește și Cod rutier schimbat din temelii. Şoferii care calcă acceleraţia riscă să rămână şi fără carnet, şi fără maşină

Lucian Diniță, fostul șef al Poliției Rutiere, spune că până când va fi adoptată această modificare legislativă, situația e una lipsită de sens și pe alocuri chiar periculoasă.

„Inițial, în legislația rutieră nu exista vreo contravenție pentru o astfel de faptă. Pur și simplu nu s-a gândit nimeni că vor exista șoferi care vor circula abuziv pe banda de urgență a unei autostrăzi. Ulterior s-a constatat că aşa-zisa «șmecherie la volan» este prezentă la români și tot mai mulți șoferi au fost prinși «fentând» coloanele de mașini pe banda de urgență mai ales vara în traficul aglomerat spre sau dinspre litoral. În final a fost luată decizia că acești șoferi trebuie să fie sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce. Numai că modificarea legislativă nu s-a făcut cum trebuie, s-a realizat în grabă, probabil. Concret, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibera fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Citește și Metoda prin care pot rămâne fără permisul de conducere, conform noilor modificări aduse Codului Rutier. Toți șoferii trebuie să știe

În ce situație s-a ajuns după modificarea legislativă

„Să ne închipuim un autoturism în care numai cel de la volan are permis de conducere. Șoferul o ia aiurea, de capul lui, pe banda de urgență, că nu-i place să stea în trafic, ci e «șmecher la volan» și este oprit de polițiști. Aceștia aplică legea, adică și suspendă șoferului dreptul de a conduce, îi ridică permisul și eliberează dovada, dar una fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile. Ce avea de făcut șoferul? Închide mașina pe banda de urgență și o ia la picior cu tot cu pasagerii care îl însoțesc. Situație periculoasă în două sensuri. În primul rând, pietonii nu au ce căuta pe o autostradă. Apoi, mașina oprită pe banda de urgență este ea în sine un pericol pentru cei aflați în trafic. Trebuie să sancționăm dur această «șmecherie la volan», dar nu punând în pericol siguranța rutieră, că mai rău facem”, a precizat fostul şef al Poliţiei Rutiere.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski