- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Adrian Vasilincu a lucrat la iahturile lui Bezos și Gates, în Olanda, iar acum și-a făcut fermă cu 400 de curcani în Botoșani

15 Dec, 21:37 • Bocioacă Bianca
Adrian Vasilincu, sudor de meserie, crește astăzi curcani în localitatea Darabani din județul Botoșani, după ce în urmă cu câțiva ani, în Olanda, a lucrat la cele mai luxoase ambarcațiuni din lume.
Adrian Vasilincu a lucrat la iahturile lui Bezos și Gates, în Olanda, iar acum și-a făcut fermă cu 400 de curcani în Botoșani

Adrian Vasilincu este unul dintre tinerii care au plecat să își facă un viitor departe de casă, printre străini. A ales Olanda, țara care i-a oferit posibilitatea să-și pună în practică experiența de sudor în argon. Pe șantiere, tânărul a avut ocazia de a face lucrări la ambarcațiunile celor mai bogați oameni din lume. Specializat pe partea de scurgeri, țevi, inclusiv infrastructură de piscine, botoșăneanul a lucrat chiar și pe iahturile lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, și pe cel al lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft.

„Eu de meserie sunt sudor argon și am lucrat pe ambarcațiuni de lux în Olanda. Am stat în jur de 6 ani acolo, împreună cu soția. Ne-am retras cu gândul de a face ceva, de a ne dezvolta la noi în țară. Este greu, e adevărat, suntem la început, dar încercăm să ne dezvoltăm să creștem și s-o ducem mai bine. Nu mi-a plăcut Olanda. Acolo se câștiga bine, dar nu mi-au plăcut clima, oamenii, nu m-am acomodat și am ales să mă întorc”, a povestit Adrian Vasilincu în cadrul unui reportaj difuzat în emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența și TVR, în rubrica Fermierii României.

Adrian Vasilincu, tânărul care a dat iahturile pe ferma de curcani

După ce s-au întors din Olanda, Adrian Vasilincu și soția lui au investit într-o fermă de curcani. Și-au propus să aibă o fermă în care păsările să fie crescute cât mai natural, fără antibiotice, hrănite cu cereale și cu acces afară tot timpul anului. Cei care i-au inspirat au fost niște prieteni din Iași care creșteau deja curcani și care le-au dat și sfaturi despre cum să pornească la drum în agricultură.

„N-am retras în 2021 din Olanda și în 2022 am început prima serie de curcani. Am vândut, a mers totul bine și am zis să mai încercăm și să ne extindem. Prima tranșă de puiet am cumpărat-o de la un magazin de aici din oraș, am crescut-o, a fost totul bine, următoarea serie am cumpărat-o de la un prieten, de la o cunoștință din zona Iași.

Curcanul, față de celelalte păsări, este un greoi, are nevoie de hrană bună ca să crească. Spre exemplu, noi de la faza de o zi și până la vârsta de șase luni, când ajunge la maturitate, noi îi dăm șase tipuri de mâncare în funcție de evoluția lui, de greutatea lui. El fiind greu are nevoie de proteină de calciu ca să crească, să se dezvolte frumos”, spune Adrian Vasilincu.

Cea mai solicitantă fază de creștere a curcanilor este cea de pui, când au nevoie și de o cură cu vitamine. În rest, creșterea păsărilor nu ridică mari probleme.

„Cu ce cresc în vârstă, de la vârsta de 12-13 săptămâni începem să le dăm grăunțe nemăcinate ca să mănânce, să aleagă. Noi le dăm și mâncare făcută, dar le dăm și grăunțe, în funcție de ce vor ei. În sezonul de toamnă le-am dat și fructe, le-am dat mere, pere, mănâncă de toate. Încercăm să-i creștem cât mai natural și cât mai mai sănătos, fără chimicale, adaosuri, fără nimic.

Mulți mă întreabă și pe internet ce le dau sau ce le, ce le fac. Nu le dau nimic, dar ei au nevoie de o îngrijire mai accentuată, să zic așa față de rațe sau de găini. Trebuie, când ei sunt mici, în vârsta de o zi, spre exemplu, au nevoie de căldură mare, de 38 de grade Celsius, după aceea, în timp ce cresc, le mai scădem căldura. Dar au nevoie de igienă, căldură, mâncare bună, adecvată și toate astea ținute din scurt”, mai spune Adrian Vasilincu.

Cu un efectiv ce variază între 300 – 400 de curcani, afacerea „Curcanul sănătos” se bazează pe o genetică foarte bună a păsărilor. Cu o imunitate ridicată, păsările sunt rezistente și se adaptează rapid la viața de la mica fermă.

„Ei dacă de mici au imunitatea lor din ou, nu au nevoie de tratament sau de antibiotice. Bunăstarea lor e foarte importantă, să aibă zilnic aer curat, să fie în aer liber. Noi tot timpul de dimineață și până seară când nu plouă afară, îi ținem afară, le aducem și iarbă, au spațiu, au aer, au de toate. Curățenia e foarte importantă. Le dăm zilnic așternut proaspăt ca să stea pe pat curat, să nu fie umed”, continuă Adrian Vasilincu.

Creșterea curcanilor are particularitățile sale, iar Adrian Vasilincu a învățat să le respecte nevoile și temperamentul. Cu o atenție sporită pentru bunăstarea păsărilor, fermierul a ajuns să aibă exemplare care ating greutăți neobișnuite.

„Curcanul ajunge la maturitate în circa 24 de săptămâni. El mai crește și după aceea, dar mai puțin. Anul trecut am avut și curcan de 27 kg – mulți nu cred, poate spun că sunt injectați ca să se umfle, dar sunt naturali. Tot timpul postez pe rețelele de socializare ce le dau, ce le fac de mâncare. Mulți care cumpără de la mine vin le arăt mâncarea, cum îi îngrijesc și, de la serie la serie, am tot mai mulți clienți care au încredere și vin să cumpere”, explică proprietarul fermei de curcani.

„Față de de găini sau celelalte păsări, curcanii sunt foarte curioși. Spre exemplu dacă mă duc între ei și stau, ei vin și mă mă ciupesc de mână, de orice, sunt curioși. Totodată sunt așa mai prostuți: dacă eu merg pe undeva, nu contează ce e în față, ei merg drept, nu se uită, nu ocolesc, nu nimic, cam așa e la ei”, vorbește Adrian Vasilincu despre temperamentul păsărilor.

Clienții care cumpără curcani de la ferma familiei lui Adrian Vasilincu sunt mai ales din zona Botoșaniului. În preajma sărbătorilor, crescătorl și soția lui fac față cu greu cererii mari de carne de curcan, iar onorarea comenzilor înseamnă un program de lucru de la cinci dimineața până la 9 – 10 seara.

„Împreună cu soția, tot încercând să facem mai bun, să mâncăm mai sănătos, am afumat carne de curcan, pastramă de curcan, pulpe de curcan, care nu se compară cu celelalte cărnuri, sunt nemaipomenite. Carnea de curcan are o culoare și o aromă asemănătoare cărnii de vânat. Este o carne roșiatică, nemaipomenită la gust care place și copiilor. Chiar am persoane care se plângeau că la ei în familie copii nu mănâncă deloc carne, iar de când cumpără de la noi, celor mici a început să le placă și carnea, dar numai de curcan”, spune Adrian Vasilincu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Politico: Zelenski sugerează că dronele ucrainene ar putea amenința parada de Ziua Victoriei a președintelui Putin
Politico: Zelenski sugerează că dronele ucrainene ar putea amenința parada de Ziua Victoriei a președintelui ...
Nicușor Dan: Vreau să-i asigur pe români că țara va continua să păstreze traiectoria occidentală, statul va continua să funcționeze
Nicușor Dan: Vreau să-i asigur pe români că țara va continua să păstreze traiectoria occidentală, ...
La Gazzetta dello Sport: Antrenorul român Chivu părea o alegere de ultim moment, dar a reușit să devină lider
La Gazzetta dello Sport: Antrenorul român Chivu părea o alegere de ultim moment, dar a reușit să ...
Parlamentarii PSD se reunesc într-o ultimă ședință înainte de moțiune
Parlamentarii PSD se reunesc într-o ultimă ședință înainte de moțiune
Leul se depreciază accelerat: euro urcă la un nou maxim istoric de 5,1998 lei
Leul se depreciază accelerat: euro urcă la un nou maxim istoric de 5,1998 lei
Rezervele valutare ale BNR scad cu peste 2 mld. euro în aprilie, la 64,8 mld. euro; rezervele internaționale coboară la 78 mld. euro
Rezervele valutare ale BNR scad cu peste 2 mld. euro în aprilie, la 64,8 mld. euro; rezervele internaționale ...
Nicușor Dan la Erevan: Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță
Nicușor Dan la Erevan: Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță
8 ținute elegante cu pantaloni scurți de damă
8 ținute elegante cu pantaloni scurți de damă
Olanda își menține poziția de principal investitor străin în România, cu aproximativ 20% din investițiile directe, echivalentul a peste 25 miliarde de euro
Olanda își menține poziția de principal investitor străin în România, cu aproximativ 20% din investițiile ...
BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după prima jumătate de oră
BVB a deschis ședința de luni în scădere, pe majoritatea indicilor. Rulaj de 11,4 milioane lei după ...
Renault Group – reducere de 30% la acțiuni și titluri gratuite pentru angajați în 2026
Renault Group – reducere de 30% la acțiuni și titluri gratuite pentru angajați în 2026
Ce trebuie să știe pacienții despre implantul dentar Fast & Fixed la Dental Premier București?
Ce trebuie să știe pacienții despre implantul dentar Fast & Fixed la Dental Premier București?
Trump lansează „Project Freedom”: SUA vor escorta navele neutre în afara Strâmtorii Ormuz
Trump lansează „Project Freedom”: SUA vor escorta navele neutre în afara Strâmtorii Ormuz
Ciprian Ciucu: lipsesc 5–10 voturi pentru respingerea moțiunii de cenzură
Ciprian Ciucu: lipsesc 5–10 voturi pentru respingerea moțiunii de cenzură