Știri interne

Un nou program de ajutoare sociale lansat de Guvern. Cine beneficiază de bani, sunt alocate 2 miliarde de euro

08 Apr, 10:51 • Cornel Ghimeșan
Un nou program de ajutoare sociale lansat de Guvern, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cuprinde proiecte în valoare totală de peste două miliarde de euro.
Un nou program de ajutoare sociale lansat de Guvern. Cine beneficiază de bani, sunt alocate 2 miliarde de euro

Nou program de ajutoare anunţat de Guvern.Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat unul dintre cele mai ambițioase programe de finanțare europeană din acest an, cu apeluri de proiecte în valoare totală de peste două miliarde de euro prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, scrie DCNews. Scopul este acela de a sprijini persoanele vulnerabile și reducerea sărăciei în comunități defavorizate.

Cine beneficiază de ajutoare sociale

„Aceste fonduri reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România de a investi în capitalul său uman și de a crea condițiile necesare pentru o dezvoltare socială durabilă și echitabilă”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Potrivit acestuia, obiectivul acestor ajutoare sociale este de a transforma fundamental modul în care statul abordează vulnerabilitatea socială: „Peste 450.000 de oameni din mediul rural vor fi sprijiniți prin măsurile finanțate în 2025”.

Citeşte şi: Bugete de salarii reduse în majoritatea ministerelor. Tanczos Barna: „Trebuie să se încadreze în limitele stabilite”

De acest prioiect de ajutoare sociale vor beneficia 450.000 de persoane din mediul rural, care vor avea, astfel, acces la servicii sociale, educație și sănătate. De asemenea, este vorba despre 61.600 de copii defavorizați, inclusiv din comunitățile roma, 10.000 de vârstnici, 6.400 de lucrători sociali care vor primi calificări suplimentare, 10.000 de persoane cu dizabilități şi 1.770 de tineri care părăsesc sistemul de protecție socială care vor primi ajutor pentru tranziția la viața independentă.

Un element inedit al programului este crearea unui cluster de inovare și incluziune dedicat persoanelor cu dizabilități care va facilita accesul la tehnologie asistivă, va oferi cursuri și formare în domeniul accesibilității şi va propune mini-granturi pentru soluții locale și creative.

Citește și Marcel Ciolacu anunță remaniere guvernamentală. Decizia va fi luată după renegocierea PNRR

Prin investițiile programate, MIPE urmărește: integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile, reducând dependența de asistență socială și încurajând autonomia; modernizarea serviciilor sociale, prin extinderea și îmbunătățirea calității acestora; stimularea inovării sociale, prin crearea unui ecosistem favorabil soluțiilor tehnologice incluzive.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...