- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

ANM anunţă lapoviţă şi ninsoare la munte. Cod galben de ploi torenţiale în două judeţe

07 Nov, 11:13 • Dobran Viorel
Meteorologii ANM anunţă ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, până duminică dimineaţă, în mai mai multe zone ale ţării, unde rafalele vor ajunge la 80 de kilometri la oră. La peste 1.700 de metri altitudine se aşteaptă lapoviţă şi ninsoare.
ANM anunţă lapoviţă şi ninsoare la munte. Cod galben de ploi torenţiale în două judeţe

ANM anunţă că, până duminică, la ora 10.00, în Oltenia, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi însemnate de apă, local de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în masivele sudice, cu rafale de 70…80 km/h pe creste, precum şi în sudul Banatului, în special pe parcursul zilei de sâmbătă, cu viteze de 50..60 km/h.
În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare”, a transmis, vineri, ANM.

Potrivit meteorologilor, în acelaşi interval, este cod galben în judeţele Mehedinţi şi Gorj, cu precădere la munte, unde va ploua şi se vor acumula cantităţi de 60…80 l/mp.

ANM-Avertizare-generala-T0-251107095918

Prognoza ANM, cum va fi weekendul în Bucureşti

Bucureștenii se vor confrunta cu două zile de cer înnorat și precipitații temporare la sfârșitul săptămânii, cu temperaturi maxime care vor urca până la 14-15 grade duminică, în timp ce ceața și-ar putea face apariția către sfârșitul intervalului.

Prognoza ANM

Până sâmbătă dimineață, cerul se va menține înnorat și temporar va mai ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 7…8 grade.

De sâmbătă până duminică dimineață, cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 8…11 grade.

 

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni? Prognoza ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis estimări pentru intervalul 10 noiembrie – 8 decembrie 2025, indicând temperaturi ușor superioare mediilor multianuale și un regim pluviometric variabil pe regiuni.

Săptămâna 10 – 17 noiembrie

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice și sud-estice, deficitar în cele vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice și sud-estice, deficitar în cele vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.

Prognoza ANM Săptămâna 17 – 24 noiembrie

Prognoza lunară. ANM anunţă semne ale iernii, vremea se răceşte după un scurt episod cu temperaturi ridicate

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în nord-vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 24 noiembrie – 1 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile estice și sud-estice și apropiate de mediile multianuale în rest. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Prognoza ANM săptămâna 1 – 8 decembrie

Temperaturile medii se vor menține ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Vortexul Polar ar putea aduce fenomene severe în România: Cum va arăta iarna 2025–2026

Specialiștii în meteorologie atrag atenția asupra iernii 2025–2026, care ar putea fi marcată de intervale cu ger pătrunzător și ninsori abundente pe teritoriul României. Principala cauză a acestor posibile fenomene este o destabilizare a vortexului polar, arată Gândul.

Deja se observă un semnal de aer rece puternic deasupra părții nordice și centrale a Europei, pe fondul unui vortex polar cu o evoluție instabilă. Chiar dacă România nu se află constant în zona de impact direct, țara noastră este situată pe unul dintre culoarele de deplasare a acestor mase de aer.

Zile libere 2025. Câte zile libere vor avea angajații români în preajma sărbătorilor de iarnă. Anul 2026 începe în forță, cu 4 zile libere într-o săptămână

Prognozele timpurii indică posibilitatea unui debut de iarnă mai timpuriu, cu răciri bruște și primele ninsori încă de la sfârșitul lunii noiembrie, în special în regiunile montane.

Scenarii posibile pentru iarna din România

Dacă evoluția vortexului polar va urma direcția anticipată, România s-ar putea confrunta cu intervale de frig intens, ninsori și viscol, cu o probabilitate mai mare în lunile de vârf ale iernii, decembrie și ianuarie.

Cu toate acestea, scenariul predominant la nivel continental rămâne cel al unei ierni moderate, cu valori termice posibil peste mediile climatologice și precipitații în limite normale. Pentru România, acest lucru se traduce prin variabilitate: perioadele blânde vor alterna, cel mai probabil, cu episoade de iarnă autentică.

La momentul actual, este prematur să se estimeze cu precizie regiunile care vor fi lovite direct de aceste fenomene severe, deoarece predicțiile sezoniere nu au un grad ridicat de certitudine..

Recomandări pentru a fi pregătit

  • Verificați din timp eficiența izolației termice a casei și asigurați-vă că aveți echipament pentru deszăpezire.
  • Planificați cu prudență deplasările în zonele montane sau în regiunile predispuse la viscol, luând în calcul posibile amânări.
  • Urmăriți prognozele pe termen scurt (5-10 zile), care sunt cele mai fiabile pentru anticiparea episoadelor severe.
  • Autoritățile și serviciile de urgență ar trebui să aibă pregătite planuri de acțiune pentru a gestiona eventualele condiții de iarnă extremă.
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
UE condamnă atacurile Iranului și se angajează să sprijine stabilitatea regională în Orientul Mijlociu
UE condamnă atacurile Iranului și se angajează să sprijine stabilitatea regională în Orientul Mijlociu
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă în spațiul aerian turc, potrivit Ministerului Apărării din Turcia
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă în spațiul aerian turc, potrivit Ministerului ...
Emmanuel Macron a anunțat luni că Franța pregătește o misiune „pur defensivă” pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Emmanuel Macron a anunțat luni că Franța pregătește o misiune „pur defensivă” pentru a redeschide ...
Nicușor Dan: „Libertatea și drepturile fundamentale pe care le considerăm astăzi firești se sprijină pe jertfa acestor oameni”
Nicușor Dan: „Libertatea și drepturile fundamentale pe care le considerăm astăzi firești se sprijină ...
Coaliția a stabilit ca Ministerul Finanțelor să publice cel târziu marți proiectul de buget
Coaliția a stabilit ca Ministerul Finanțelor să publice cel târziu marți proiectul de buget
CAB respinge excepțiile ridicate de Călin Georgescu în dosarul grupării lui Horațiu Potra, dar exclude mai multe declarații din probatoriu
CAB respinge excepțiile ridicate de Călin Georgescu în dosarul grupării lui Horațiu Potra, dar exclude ...
Turcia a trimis 6 avioane F-16 și sisteme de apărare aeriană în Ciprul de Nord
Turcia a trimis 6 avioane F-16 și sisteme de apărare aeriană în Ciprul de Nord
Economia României, intrată în recesiune: consumul scade, angajările încetinesc
Economia României, intrată în recesiune: consumul scade, angajările încetinesc
Belgia: Explozie în fața unei sinagogi din Liège, autoritățile condamnă un „act abject antisemit”
Belgia: Explozie în fața unei sinagogi din Liège, autoritățile condamnă un „act abject antisemit”
Iranul a numit un nou lider suprem: Mojtaba Khamenei, figura influentă din umbră a sistemului teocratic
Iranul a numit un nou lider suprem: Mojtaba Khamenei, figura influentă din umbră a sistemului teocratic
9 martie: Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici, între religie și obiceiuri tradiționale
9 martie: Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici, între religie și obiceiuri tradiționale
România activează mecanismul rescEU pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu; 273 de români au fost evacuați
România activează mecanismul rescEU pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu; 273 de ...
PSD decide dacă susține bugetul de stat. Social-democrații cer fonduri suplimentare de circa 10 mld. lei
PSD decide dacă susține bugetul de stat. Social-democrații cer fonduri suplimentare de circa 10 mld. ...
Războiul din Orientul Mijlociu în ziua a zecea: Iranul atacă Israelul și statele din Golf, petrolul depășește 111 dolari barilul
Războiul din Orientul Mijlociu în ziua a zecea: Iranul atacă Israelul și statele din Golf, petrolul ...