Știri interne

Anunț important privind facturile Hidroelectrica. Sunt vizați toți cei 600.000 de clienți

28 Oct, 14:01 • Fundeanu Madalina
Un anunț important pentru români a fost făcut de către Hidroelectrica. Compania emite facturile românilor pe luna septembrie 2023, iar plățile vor ajunge la zi.
Anunț important privind facturile Hidroelectrica. Sunt vizați toți cei 600.000 de clienți

Hidroelectrica a făcut un anunț de mare interes pentru români. Compania emite facturile românilor pe luna septembrie 2023, în acest mod ajungându-se la zi cu situaţia de plată, în urma efectuării ajustărilor complexe de soft adaptate la modificările legislative care au avut loc în ultima perioadă, potrivit datelor transmise de către Antena 3 CNN.

Compania Hidroelectrica emite facturile pentru luna septembrie

Facturile Hidroelectrica au început să ajungă la clienţii celei mai mari companii de stat de energie în lanț, una după alta, în urma ajustărilor de soft.

După ce o bună perioadă a întâmpinat probleme cu facturile trimise cu întârziere, cea mai mare companiei de energie a statului, listată la bursă, a ajuns acum cu situaţia la zi, spre fericirea tuturor clienților săi.

Din data de 28 octombrie vor începe să se emită facturile Hidroelectrica pe luna septembrie 2023.

„Facturile Hidroelectrica pe luna septembrie 2023 vor începe să fie emise din noaptea de vineri spre sâmbătă şi vor ajunge la clienţii companiei.

În plus, toţi clienţii care spun că nu au primit factura la zi sau ultimele 2-3 facturi trebuie să ştie că acestea vor fi emise şi vor ajunge la ei.

Specialiștii Hidroelectrica lucrează la rezolvarea cauzelor care au produs aceste întârzieri”, a fost anunțul consilierul președintelui directoratului Hidroelectrica, Bogdan Buciu, vineri, transmis pentru Antena 3 CNN.

Hidroelectrica
Hidroelectrica

Te-ar putea interesa și: Analiză Deloitte. Crește taxa reală de impozit pentru companii la 20-30%! Domeniile care vor fi cele mai afectate

Noua aplicație iHidro

De asemenea, compania a lansat luni aplicaţia mobilă pentru clienţi, disponibilă atât pe telefonul mobil, cât şi pe desktop, după mai multe luni de testare.

Aplicația se numește iHidro și este disponibilă în atât în App Store, cât și în Google Play.

„Hidroelectrica a lansat astăzi aplicația mobilă iHidro, un instrument informatic inovator care vine în întâmpinarea necesităților clienților companiei.

Cu o interfață grafică modernă și prietenoasă, iHidro este disponibilă pentru sistemele Android și iOS, oferind totodată și o versiune desktop pentru accesarea de pe calculator.

Lansarea aplicației reflectă angajamentul companiei de a oferi soluții eficiente și ușor accesibile pentru consumatorii de energie electrică.”, a declarat Bogdan Buciu, luni.

Aplicaţia Hidroelectrica, iHidro, îi ajută pe clienţii companiei, printre altele, să-şi plătească facturile mai rapid, dar şi să vadă istoricul facturilor, să consulte soldul sau să transmită indexul lunar.

Aplicația iHidro se poate descărca din Google Play Store sau App Store, în funcție de sistemul de operare.

Vezi mai multe știri: Se dă drumul la bani în conturile românilor! Cine beneficiază de acest ajutor începând cu 1 noiembrie

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...